Sunt, vorba unui prieten care-și vinde penelul la un ziar, într-un moment de silă totală.
Am să scriu ceva aici. Pentru că așa sunt eu. Sinceră.
Nu vreau să lovesc în ochii cititori. De aceea îmi cer iertare de acum.
Cei care nu înțeleg, vor pleca.
E mai bine așa.
Nu sunt scriitoare, ci doar un om cu un jurnal.
Un om care este înțeles doar de cei ca el.
Deci i-am lămurit, sper, și pe amicii feisbuccieni care pun pe wall mesaje pentru șobolanii care nu participă la această revoluție.
Paranteză.
Dacă aveți Facebook, intrați pe profilul meu. Da, e restricționat, însă am lăsat public un album de poze.
Se numește Nostalgii.
Introducere.
Când eram mică, aveam, în funcție de sezon, trei spaime.
Iarna – de bulgăreală.
Vara- de pișcărici.
Toamna, de cornete. Că le puneau și bold, în vârf, perverșii ăia de băieței.
Cuprins.
Se întâmplă chestii, în țara asta.
Chestii care scot la suprafață uri și spume.
Bulgăreală? Pișcărici? Cornete cu bold?
Mizilicuri.
În țara asta, invectivele sunt la ordinea zilei.
Insultele, mai ales, pe baza defectelor fizice.
Este o orbeală totală.
Se caută răul.
Iar răul o să vină, că așteaptă, fremătând, de vreo doi ani…
Un om de lângă mine a fost linșat.
Un OM. Care a vrut să facă bine și care a făcut bine.
Pentru că unii vor liniște. Să stea, să zacă – și să nu fie trași la răspundere.
Știam că așa va fi.
Simțeam.
În fond, locul de muncă e doar un microcosmos care reflectă spațiul macro.
Valul e val.
Încheiere.
E pentru prima oară în viața mea când simt, cu voluptate și bucurie, că merităm să ne ducem dracului, ca popor.
Asta am avut de zis.
Și le rog, pe anumite persoane, să evite polemicile cu mine, aici, la mine acasă.
Dap. Subscriu.
“Mai devreme sau prea tarziu ceva se va intampla…”
Asta am crezut pana la un moment dat, insa acum inteleg ca ai dreptate.
Ce ciudat…chiar aseara am exprimat o idee asemenatoare…si mi-a parut si rau si bine in acelasi timp ca am spus asa ceva despre natia mea…
As vrea sa fiu mai inteligenta si sa pot intelege anumite lucruri despre oamenii romani…doar ca unele lucruri, pur si simplu ma eludeaza…
Cineva mi-a spus ieri ca eu nu sunt romanca…ar fi trebuit sa fie un compliment prin comparatie cu restul de romani de pe aici…aproape mi-a venit sa plang si m-am bucurat in acelasi timp, afirmatia a venit de la reprezentantul unei natii si mai rau vorbite decat romanii, cel putin in ultimul timp…
Te pup…in limba dragalaseniei – e cea mai bine inteleasa, indiferent de natie si limba…
te pup si eu, la fel, scumpa. 🙂
Nu pot spune că subscriu în totalitate, dar cumva, am o opinie asemănătoare. Destui zic că mustesc de pesimism sau alte alea, dar eu o spun clar că, pentru noi, ca neam, cred că s-a cam terminat. De ce? Noi am ales să mergem pe panta asta, lent, până ce s-a mers prea departe ca să ne mai putem întoarce. Este poporul meu, familia mea, mă doare inima, dar acesta simt că este adevărul. Mai curând sau mai puțin curând se va stinge lumina. Dacă va mai scăpa ceva, va fi o rămășiță, cum sunt copții în Egiptul arab. Atât.
ala e CRACAN cu INVIZOACE……asa ii spune…….sa stiti…..