Cam pe la zece seara, după spectacolul copiilor, am pornit spre casă.
Voiam să fac o plimbare romantică, pe jos.
Dar m-au răzgândit acușoarele de ninsoare, care, obrăznicuțe, îmi înțepau obrajii.
Am oftat în gând, resemnată, și am pornit spre stația de autobuz.
Pe stradă, pustiu.
Nu știu cum am ridicat privirea, și am văzut.
Mi s-a tăiat respirația, instant, și am crezut că mi se pare.
M-am oprit și m-am uitat din nou.
Nu, nu mi se pare.
Nu, nu m-am teleportat în altă lume.
Merg agale prin …pădurea de cleștar.
N-am văzut niciodată copaci de gheață.
Am văzut acum.
Ireal. E ireal. E strălucitor. E… taie respirația.
Mi-am scos telefonul și am făcut poze, nu-s cine știe ce.
Dar le pun aici.
Ca să-mi aduc aminte.
De seara asta.
În care eu plecam, cu inima goală, spre casa goală, și-am ridicat privirea și am văzut atâta strălucire rece, care m-a-ncălzit…
Zâmbeam, tâmp. Și fotografiam.
Zâmbeam, în autobuz, privind pe geam copacii de gheață, doamne, ce minune e natura asta simplă…
Mulțumesc.
Nu știu cui.
Nu știu de ce.
Zâmbesc acum, încă.
Și-atât.
Mi-ajunge.
superbe pozele!M-au incalzit si pe mine chiar daca am nasul rece chiar acum:)
te pup pe nasuc.
ce frumosi sunt!!!! am avut si eu reactia asta zilele astea…nu la copaci…ci la Roma acoperita de zapada :))) o senzatie unica…Colosseumul inzapezit 🙂 te face sa zambesti…e ca o antagonie :))) pup Nona…cu drag din departari…
te pup si eu, suflet drag!
Uite, săteam azi și mă uitam la copacii aceștia, de pe fereastră, și mă gândeam cum ar fi dacă ar ninge, ninge, ninge și iar ar fi frig, frig, frig, o nouă eră glaciară, care ar îngheța și ar îngropa lumea această cu inimi înghețate, iar la noi să se mute taigaua scandinavă aici… Crăiasa Zăpezii… Dar există și Fetițe cu Chibrituri…
prahovean…sa fie lumina… in noi, da?
Lumina caldă a inimilor, da, nu lumina de gheață a Crăiesei Zăpezii, știu.
O sa si mor daca nu-ti fur ultima imagine…
: ) cum nu stii cui sa-i multumesti, draga nona? trebuie sa stii.
naturii, lui doamne doamne, naturii… tot aia. 🙂 pup ochii tai calzi.
Da, chiar e frumos 🙂 Aseara am facut si eu cateva poze si am avut senzatie de lipsa de aer… dar de bine, de data asta. Ne uimeste natura exact atunci cand ne inchipuim stapanii lumii. Si bine ne face!
pup, onitza!