Dostoievski povestea că, doar cu puțin timp înainte de a i se declanșa criza de epilepsie, avea o senzație ciudată și clară că urma să trăiască o revelație. Cunoștea atât de bine procesul, încât avea timp să se așeze undeva, pentru a nu se accidenta, când lovea criza.
Își simțea, acut, creierul – cel lovit de furtuna electrică, și prevenea catastrofa.
*
Am un prieten, țintuit în căruciorul cu rotile. Mi-a spus că a învățat să asculte de corp și să interpreteze semnalele pe care acesta i le dă.
Își simte, acut, organismul, și-l ține sub control.
*
Eu nu am epilepsie, nu sunt nici imobilizată.
Am doar o inimă, bolnavă. Căreia îi lipsește, din copilărie, preaplinul de iubire – care să vină de la altcineva.
Îmi simt, acut, inima. Dar. Nu știu să previn. Nu știu să controlez.
Când inima asta bolnavă simte că are o revelație, n-a învățat să se așeze, așa că se face praf.
Iar când simte că bubuie de sentimente, nu știe să le controleze.
De aceea scriu. Uneori cuvintele spun prea puțin sau prea mult. …Atunci pun link-uri.
I hope you don’t mind that I put down in words.
***
Inima voastră e sub control? …Al cui?
EL e cel ce imi controleaza inima. Barbat si copil, imi tulbura mintea si inima, ma enerveaza, ma face sa zambesc, sa cad in visare si ochii lui trezesc la viata fluturi zglobii ce uneori par sa se domoleasca.
Celine Dion- Seduces Me
Stii…Uneori se intampla ca eu sa scriu ceva si voi sa nu raspundeti, la comentarii.
La randul meu, raman muta cand va citesc, de multe ori. Pur si simplu nu stiu ce sa scriu. Ca acum. Te pup, ma lacrimasi. 🙂
🙂 Credeam ca numai mie mi se intampla!
dar poţi oare controla…inima??? când cu mintea îţi impui să fii raţională/logică…cu inima nu ai ce face: prinde aripi când e fericită… sau…cu mare efort se adună din ţăndări şi se piteşte în vizuină să-şi lingă rănile… să plângă de preaplinul ce-o invadează…şi nu are cui să-l împărtăşească…a fost o vreme, da, când aşa era…
…acum… e controlata de cel mic…care îmi spune…haaii maamii, nu fii reaa, mai lasă-mă un pic la calculator… si de ăl mare… care îmi spune că sunt frumoasă şi sexoasă…
Frumos. No comment. 🙂
“Inima voastra e sub control? …Al cui?
Raspunsul e: Nu-l cunosti. 😛
Inima mea e sub controlul meu, fluturii, insa, imi umplu capul de ganduri, dorinte, razvratiri…sperante.
Cred ca fluturii aia iar preiau controlul …
Aha. deci, printr-un subterfugiu, despartisi inima de fluturi. Adica le luasi casa. A-ha… Si te mai miri ca zboara, nauci? 😉
Mda, dar n-am gasit nici un subterfugiu ca sa scap de fluturi si ma chinuie, in taina…gandesc lucid, pana imi amintesc de el, apoi visez…
Draga Nona,
Te citesc de mai multa vreme (desi nu am lasat pana acum niciun comentariu).
Rezonez cu totul la ceea ce ai scris. [spui: “Când inima asta bolnavă simte că are o revelație, n-a învățat să se așeze, așa că se face praf. Iar când simte că bubuie de sentimente, nu știe să le controleze.” – exact la fel mi se intampla si mie].
Cu ganduri bune,
Lynette
Lynette, bine ai venit, si iti multumesc pentru ca citesti Jurnalul. Te-am pus si eu in listuta mea.
…Si am citit ceea ce tu ai numit, generic, pseudoversuri. Ideea de acolo…Da, asa este.
Te mai astept sa scrii. …Si aici.
Pupici pe frunte.
Multumesc si eu. 🙂
eu o sa pun taxa la intrare asa o sa devin bogata 😆
Sunt cel putin 2 care se joaca la nivel înalt cu inima mea… unul e cu drepturi depline, e de-al casei, s-a ciubarit acolo demult si îi e bine. Acolo ramâne. Celalalt se expune frumusel, e falos, simandicos, simpaticos iar dânsei îi place sa se distreaze. Repede o vaz tachinând. Îi plac amândoi de o masura, cum se poate asa ceva?
M-am gândit serios sa pun mintea strajer sa nu mai lase pe nimeni. Dar mintea nu vrea, cica e ocupata, are treburi serioase 🙂
Da, nu înteleg cum inima chiar nu poate fi controlata de apartinator. Pâna la urma o vând în talcioc s-o cumpere cine a vrea-o 😀
Ma facusi sa rad, cu hazul tau, tizule, pardon, zedule, dar ma si speriasi putin, ca e jale, pe acolo, si razbel…
N-o duce in talcioc, ca nu ai loc, e plin.
Mai facem schimb de ele, pe aci, temporar, ca e mai usor s-o controlezi pe-a altuia, cu sfaturi intelepte pe care nu da doi bani, nici el, nici tu. 😉
Ete, io, cand imi da de furca, imi pun inima aici, sa o legene prietenii putin, pana amorteste.
Te pup, cu drag.
Corect ti-o împrumut putin sa vad cum te descurci. Daca reusesti sa o adormi primesti un premiu ;).
Sa stii ca nu-i nestatornica, doar prea inimos-încapatoare si o târa zburdalnica… se crede fara vârsta.
Noo, o pui aci, din cand in cand, si o leganam cu totii, numai asa merge. Ca inimile sunt naravase si, uite, unii o leagana, altii spun povestea, altii pun muzica sau fac giumbuslucuri… Asa se amorteste. A! Si nimeni nu ridica tonul, sa o sperie. 😉
Manon, daca tot mai esti suparata pe mine, poti sa ma ierti, te rog mult de tot, si sa-mi spui ca m-ai iertat (bineinteles daca simti asta)? Nu m-am mai simtit niciodata asa de inexplicabil de prost, si inca nu mi-a trecut, stiu ca pare o nebunie, dar am senzatia ca pentru vina de a fi suparat pe cineva asa de bun ca tine atunci, parca as avea o vraja pusa asupra mea. Si vreau sa fiu din nou cum eram inainte, dar parca nu mai sunt in stare. Totusi nu pot sa promit ca devin mai buna… mie imi place de mine asa cum sunt si sper sa ma ierti chiar si asa. Daca ar fi sa exprim ce doresc acum fara riscul de a parea dusa sau ca as glumi (te asigur ca nu), as zice: te rog elibereaza-ma. Multumesc dinainte fiindca stiu ca ai sa ma ierti, toate cele bune!
Nic, tu ai o problema. Care nu tine de mine. Nu am de ce sa fiu suparata pe tine, nici macar nu te cunosc. Ai scris un comentariu, ti-am spus ca nu e in regula, m-ai rugat sa il sterg, l-am sters.
Acum, uita-te atenta la ceea ce scriu.
Daca vrei sa raspunzi, la comentarii, legat de articole, punctual, te rog sa o faci. Cu totii invatam. Unii de la altii. Dar punctual. Nimic la adresa mea, personal.
Incerc sa trec cu vederea peste felul in care ai scris comentariul de mai sus. Ne oprim aici si acum.
Iar daca iti mai trece vreodata prin cap sa imi scrii ceva de genul “elibereaza-ma”, ca si cum eu as fi nu stiu ce piaza rea, pleci din jurnal si nu te mai intorci.
Nu dai replica la ceea ce am scris eu acum. Doar intelegi.
hi, hi cam asa e la mine…
Ce lucru nesabuit ai putut, Doamne sa oferi omului…
O inima care nu-l asculta
Care plânge, se tânguie si sufera
Si nici nu stii de ce.
Si daca cumva vede un rasarit de soare înecat în mare
Se cutremura atât de tare
Încât nu stii cum sa faci sa o tii acolo, în piept, sa nu plece.
Of, si daca mai si reusesti sa-i oferi o bucurie,
doar doar de te-ar lasa în pace,
alearga, zburda si bate atât de tare…
Ce ma fac eu, Doamne cu aceasta inima naravasa…
Frumos. Frumos. Si fara leac. 🙂
exact asta spuneam eu…fara leac….nicio sansa :))