dar numai iubirea.

on October 18, 2004 in Oglinda

Azi dimineaţă, când mă repezeam nudă spre cântarul din baie, am alunecat pe telecomandă.
Care a deschis televizorul pe postul acasă, taman în melodia lui pepe, numai iubirea, doar iubirea…
Am început să o fredonez, reflex.
După o oră, în drum spre metrou, încă o fredonam.
După alt sfert de ceas, la ieşirea din metrou, o fredonam iarăşi, cu o uşoară panică…
Nu mi-o puteam scoate din minte, în ciuda tuturor insultelor şi ameninţărilor cu decapitarea, pe care mi le proferam cu voce tare, în gând. Melodia asta siropoasă se agăţase scai de creierul meu, şi nu se lasa bruiata deloc.
Am încercat tactica număratului.
Nimic.
M-am prefăcut mirată că am văzut pe cineva, în zare, ca să mă sperii şi s-o uit. Aş!…
Văzând că nu am nici o şansă să scap de cânticel, am încercat o tentativă de analiză a versurilor, ca să uit de melodie. Şi, ce să vezi, a reuşit!
…De azi dimineaţa mi-a ieşit complet din minte, pentru că sunt copleşită de depresia generată de tristeţea versurilor… care, evident, au lovit direct în inimă…
…A dracu’ chestie! Nu îmi era mai bine să fredonez obsesiv, în loc să încep, iar, psihanalizele sterile, care se termină, invariabil, cu înjurături la adresa mamelor anumitor persoane!?

Leave a Reply