Ce înseamnă, de fapt, să iubești?
Înseamnă să recunoști în cel din fața ta fragmente din universul ființei tale.
Cu cât ele sunt mai mari, cu atât mai mult durează sentimentul.
De aceea iubirea este egoistă.
Când cel pe care îl iubești pleacă, suferi, căci nu înțelegi elementarul: te părăsește pentru că a văzut, în tine, doar un prea mic fragment din universul său.
El numește asta dezamăgire, tu o numești miopie.
mda… cred ca am facut si eu cunostinta cu sentimentul asta afurisit…
Dupa ce citii asta, initial vrusai sa imi dau cu o tigaie, fabricata din material usor, direct in troaca.
Fiind extrovertit zisai ceva, cu voce mai tare… Sotia mea imi striga din dormitor : – Acum ce mai ai de injuri ?!
Ce imi place mesajul asta al tau 🙂 ! L-as asocia cu o placinta cu mere si scortisoara traditional claudeasca :).
…Parca are gust, miros, textura…
Hmm…ma ingrijoreaza ultima parte din text… adica ma aflu si eu printre cei care citesc aici, comenteaza si sunt si printre cei care nu te-au vazut in carne si oase, dar sper ca nu fac parte si din ultima categorie, a celor carora le sugerezi sa se piste cu elasticu… sau fac?
Bianca… Te alinti…Nu e momentul. 😉
si totusi, sper ca nu…
adica… 🙂
Eu m-am oprit la prima parte. Asa este Manon.
Dumnezeu stie cum… îti doresti sa te vezi în oglinda – si nu în acea cu mercur întins pe geam :), aia facila si previzibila, plus ca nu-ti arata interiorul. Si daca ai gasit-o greu te tragi deoparte, ti-o asociezi ca: sora, frate… prieten(a) cu grad inalt de afinitate… etc.
Da, da, si asa. Da.
Uneori te vezi, alteori iti doresti sa te vezi acolo.
Costică-și aminti de „Tanța și Costel” (se putea altfel?) și mă rugă să-ți scriu că:
Băieșu dixit, prin intrmediul lui Cotescu: „ Iubirea e un lucru foarte mare.”
Are și Costică ăsta niște teorii… Iți dorim sa fii fericită, -noi credem că cei mai fericiţi oameni sunt cei care pot iubi cu toată fiinţa lor, și ăștia’s foarte puțini.
Da, iubirea e un lucru foarte mare. Cat inima de mare. Deci, e ceva… 🙂
…Sorescu dixit… “Usor cu pianul pe scari”… e pentru cei care risca. 😉
Uai Nona, am citit asta cand aveam cea mai mare nevoie de cuvintele astea. Multumesc mult!
Te pup, gargaritz.
Da, total şi complet de acord cu 1 şi 2.
Îmi e greu şi mie să zic iartă-mă şi să mă uit drept în ochii celuilalt. Am senzţia că în momentul ăla privirea sfedeleşte şi că eu sunt mai jos de zero barat şi simt cum părticele din mine se prăbuşesc în mine. D-aia tot timpul caut să deranjez cât mai puţin existenţa altora… nu-mi iese mereu dar mă perfecţionez…
Şi nu e nevoie să ne cunoaştem fizic, pentru că aspectul se schimbă cu timpul, dar sufletul şi mintea rămân la fel… eu nu cred în schimbarea mentalităţii…
In legatura cu iertarea, stiu ce spui, am trait-o, oh, da… Insa, cu timpul, intelegi un lucru elementar: dincolo de privirea sfredelitoare a interlocutorului, care este suparat, si pe drept cuvant, se afla omul ranit care are nevoie sa stie ca iti asumi greseala. Am momente in care lovesc de spulber, si imi vine sa mor, dupa aceea. Imi cer iertare, si precizez: “daca nu ma ierti, te inteleg perfect. Insa am vrut doar sa stii ca regret amarnic.”
***
Cand vorbeam despre cunoasterea fizica, ma refeream la prezenta mea, ca om complet, cu ochi, cu voce… Nu la aspect.
Dar Manon, cum e cu cei care zic “îl iubesc pentru ca e opusul meu – are exact ce nu am eu”?
…Dar se refera la calitati, nu la defecte, ai remarcat?
E o trufie sa spui “are exact ce nu am eu”…caci, ghici ce? tot oglinda, e si aia… ascunsa intr-o ipocrita modestie.
deci nu crezi într-o iubire dintre doua fiinte complementare – sincer… nici eu ;). E ca si cum ai combina uleiul cu apa – adica nu vor fi niciodata unul.
cred ca iubim ideea de iubire, si ne cautam pe noi, in celalalt. astfel ajungem sa iubim ca orbii. cand se intampla firescul, simtim. acolo nu e ulei si apa. e kerosen, in dubla cantitate. explozia are alte coordonate. de spectacol grandios, nu de matasea broastei. 😉
si daca nu te iubesti (pe tine) defel?
Ce sa-i faci întreb si eu pe doctor “amor” – pari a avea experienta iar eu prea multa curiozitate. Inima-mi e lunecoasa – se-ntâmpla sa o scap printre degete :D.
Pacatul nostru fundamental este acela ca ne iubim prea mult pe noi insine. De aceea distrugem totul, in jur.
Parafrazand o frivola butada, zic: Oamenii se impart in doua categorii, cei care se considera unici si cei care nu recunosc. 😉
Deci DA!
Hi, sexy voice! Nu mai făcea mișto. :- P
Numai bine si mult noroc in dragoste si in toate:)
si tie, draga mea.
Am pus ceea ce am scris azi in articole separate, ca sa nu ne mai incurcam in punctul 1, punctul 2… 🙂
Cuvintele acestea explica totul cand nu gasesti raspunsul la intrebarea de ce m-a parasit cand totul mergea bine. Ranile sufletului dor mai tare ca orice.
Se vindeca, Elena, ranile. Te pup.