©Maria: “Dumnezeule, încetează, bre, cu ninsoarea, că-ți vor cere ăștia demisia!”
*
Deci am ajuns la școală, azi, și muncitorii de la tehnic erau mobilizați la lopată.
Ningea ca în povești.
Iar oamenii dădeau la lopată, în curtea școlii, pe pilot automat.
Și dumnezeu, hâtru, picura din cer neaua pufoasă.
Și muncitorii, îndârjiți, dă-i și luptă.
Munca în zadar. În România.
*
Pe la prânz, l-am prins pe un grăsuț cu funcție de conducere, se ondula pe coridor.
– Puiu, mîine vin îmbrăcată în costumul de ski. Dacă nu ninge, mut mormanul de zăpadă din fața biroului meu și fac o potecuță sexy.
– Bravo.
– Stai, că n-am terminat. Soția recuziterului meu mi-a promis un morcov. Mi-l aduce, ăla, mâine. Fac și un om de zăpadă, că oftez de vreo trei zile, și tot de vreo trei zile umblu cu un morcovel în geantă. Zăpada n-a fost suficientă, iar morcovul s-a ofilit.
Grăsuțul se uită la mine ciudat.
Eu zâmbesc fermecător și bat și din vreo două gene.
El zice, preventiv, să nu stârnească nebuna:
– Cool.
Eu:
– Stai, că n-am terminat. Mâine, când voi extermina zăpada în dreptul ușii biroului meu, aș vrea să fii și tu în zonă, tot la lopată.
– Eeuu? De ce?
– Pentru că tot acolo e și intrarea în platoul vostru de filmare. Mie nu-mi cade gradul, dacă dau zăpada cot la cot cu muncitorii, sper că nici ție. Vii?
– Noo…
– De ce, măh?
– … Că… O să ningă, mâine.
– Și dacă nu ninge, te bagi la muncă?
– Nu. Că mâine sunt examene în școală, trebuie să fiu la ele.
– Bravo, tudore. Brava. Și pe urmă umpli facebook-ul că ministrul ungureanu îi face pe români puturoși. Înțeleg. Te încadrezi la “neputincioși”.
Lenea și mândria. În România.
*
Pe seară, acum, am vorbit cu tata, la telefon.
Ofta, ah, câtă zăpadă e afară și ah, ce inundații or să vină…
– Oprișene, lasă drobul, scoate copilul din tine și inspiră gerul ăsta curat. Se întâmplă ce vrea doamne-doamne.
După aia, am vorbit cu Maria.
– E nebunie, afară, Nona, iuhu, am mers pe jos doi kilometri, zăpada e până la genunchi…
– Well… Văd că te bucuri. Mama natură ne aduce aminte de copilărie. Vrea să ne ridicăm cururile din mașină și să simțim iarna, așa cum trebuie să fie ea, de fapt.
Ninge ca-n povești.
Această nouă realitate ne debusolează și simțim o ușoară stare de discomfort.
Zâmbește.
Ascultă cum scârțâie zăpada.
Inspiră aerul curat.
Mergi, în loc să te lași purtat.
Ajuns acasă, vei avea bujori în obrăjori.
Vei simți o toropeală plăcută.
Vei fi obosit, nu surmenat.
Bucură-te, nu huli.
Îmbrățișează această realitate – ca pe ceva care trebuie trăit, nu ca pe o pedeapsă.
Eu sunt fericită.
Ninge ca-n povești. În România.
…Și n-am mai trăit așa poveste.
da, adevarat! La Montreal desi era un ger de crapau pietrele si zapada pana la brau nu era zi sa nu fac o plimbare de cativa kilometrii… trebuie sa ne mai si bucuram de iarna. E bine ca a venit, mai rau era sa nu vina deloc. Ca prin sudul Frantei unde e seceta si doar vant si raman cu nostalgia iernilor “d’antan”.
coooorect!
Unde te plimbi in Montreal?…….frumoase locuri…..si timpuri….
Şi eu fac trasee prin Bucureşti de când a început să ningă, în special ieri când a fost pur şi simplu fantastic.
Spiritul! Aţi spus-o mult mai frumos decât mine! Enorm mă bucur că existaţi! >:D<
Iti multumesc, Mada. Pup,cu drag. Cu mare drag!
Ah , Nona ! Mi-a trimis tata niste filmulete cu Timisoara acoperita de basm . M-am topit de dor . Mi-e dor de iernile copilariei mele .
Te pup cu drag si te imbratisesz strans .
te pup si eu, cris drag!!!