…Paradoxal sau nu, pe gerul năprasnic de afară, se dezgheață masive suferințe.
…Țipă, simultan, sufletele, multe, prinse în vârtej comun.
…Se tânguie a nu mi-e bine, nu e bine, nu-i de bine, așa-i că nu-i?
…Întreabă ce să fac, ah, ce să fac?
…Nu sunt repere, nu se coc iluzii, iar speranța e cristal de mucegai.
…Iubirea este balansoar, relația e hologramă, iar comunicarea – meci.
…Atârnă prea multe pretexte pe cap de justificare.
…Tarele parazitează cu proiecții de coșmar.
…Nudă și fără mască, picură din inimă, durerea, plumb topit…
…Ochii privesc în gol și pașii-s pe loc, în direcția nicăieri.
…Agățarea de piepturi străine pare salvatoare pentru fuga din noi.
“- Tu știi prin ce trec eu, acum. Și tot încerc – doamne cât doare – să ignor ce simt. De ce doare?”
“- Pentru că:”
[…] Dacă, din când în când, vă mai întrebați de ce, treceți pe la Manon să găsiți câteva răspunsuri. […]
fara durere nimic nu capata sens si contur…din durere ies simburii sperantei si ne tin …..apti si combativi….binele predispune la lincezeala…….nu poate fi gestionat corespunzator…..de nimeni….dar nimeni nu are curajul sa o recunoasca……pina sa ajungi la premilu cel mare……orgasmul e dat de LUPTA si COMPETITIE…ajuns la el te prabusesti fara orizont…..si fara tel…..