Deci devoram aseară o andivă nevinovată, şi mi-a zburat un gând la ăla care mi-a spus că simte ceva pentru mine, nu vreau să dorm nani tai tai cu el?
Io am spus că nu.
Să mă întorc la andiva aia, că iar citeşte Bogdan jurnalul şi-mi zice că scriu despre intimităţi.
Aşa. Crocantă andivă. Am consumat-o cu măsline de alea acre, de culoare funerar-violacee, şi cu brânză. Nu ştiu dacă se combinau bine împreună; eram preocupată să mă boscorodesc, fire-ai a dreq de sălbatică, şi tu, şi garda aia pe care o ţii sus, îţi trece vremea şi tu funcţionezi tot pe bază de intuiţiile puştii mele.
Andiva era mărişoară, grăsuţă, nu ca mine, sunt un beţişor ambulant care trage de fiare de două săptămâni, pentru cine vreau eu pătrăţele pe abdomen?
Deci. Devorasem aseară o andivă, iar azi dimineaţă, când ies pe uşa blocului, ete, tipul în faţa scării.
Eu, stop. De şoc.
El, privire caldă, şi lumină.
– Ce faci aici, dragule?
– Te aşteptam. Să te duc la o cafea.
– WOW! Dar eu merg la şcoală.
– Te duc la şcoală, după aia. Hai în maşină.
– Dar de unde ştiai tu că eu plec acum la şcoală?
– Păi nu pe la ora asta pleci?
– Bbba …da… Cred…
E. Şi mă ia de după talie, şi mergem la maşină, eu zâmbesc, ştiţi voi cum zâmbesc eu, şi el zice:
– O aşteptăm şi pe… Sau mergem?
Stop. Mă întorc. Îl privesc în ochi.
– Cum adică “o aşteptăm şi pe…”? Pe cine?
– Pe Alina.
(Alina stă cu mine-n bloc)
– Dragule, te-am găsit în faţa blocului şi mi-ai zis că mă aşteptai pe mine. Ne-am întâlnit întâmplător, deci. Ai minţit. Tu pe Alina o aşteptai, de fapt. E OK.
Pun două degete la buze, îi trimit o bezea cu semnul Peace, iar ochii mei sunt de gheaţă.
– La revedere.
– Nona, Nona, hai, mă, nu pleca… N-am nimic cu fata aia.
– La revedere.
Şi plec.
Până la faza cu “o aşteptăm şi pe…” am trăit cele mai romantice două minute din ultimii trei ani.
Dar. Să vorbim despre andiva aia, să nu mă certe Bogdan că scriu în jurnal intimităţi despre limbricul care, am aflat pe surse, face nani tai tai cu Alina.
Andiva.
Andiva, dragii mei, era al dracului de amară. Mi-aduc perfect aminte gustul.
…si uite-asa, stomacul meu proceseaza andiva! Al dracului de amara, cred ca o sa-mi stea pe limba o vreme! 🙁
iubită lisel…
<3
Mare noroc, Manonule…mare noroc 🙂 Daca omul reusea sa isi tina cuvintele in spatele dintilor, poate acum ne povesteai despre surprize, primavara si verde-crud-luminos.
Si peste putina vreme despre dezamagiri si suflete-pietre.
O fi bine?
O fi rau?
E bine. 🙂
de aia io spui ca LEURDA e mai buna…..andiva are asa ceva aristrocrat…..si exotic….sa ai o yi frumoasa Manon…am sa iti citesc atent fiecare articol. Cit m-o duce pe mine intelectu…
ziua buna
A naibii ea de andiva, stia ea ce stia… Imi face placere ca de obicei sa “te citesc” 🙂
Te pup cu zgomot!
..m lipsit io cateva zila pan-am trecut garla da sunt cu ochii pe tine! UN PASTE FERICIT TIE SI ALOR TAI!
huh, Bogdan, deci ai ajuns cu bine. Pupici pe frunte, sa nu te intorci grasutz, si pupici, iar, de la echipa studio. Sarbatori fericite si voua!!