Archive for 2010


teurgie

on December 2, 2010 in Oglinda 10 Comments »

Nu sunt nebună, acesta chiar este un cearceaf alb. Mare cât patul meu cel gol.
Nerăscolit.
Necălcat, doar întins, fără cute.
Neapretat, că nu apretez lenjeria.
…Mă rog, am vrut, odată, să îi apretez unuia chiloții – scoarță, ca să nu mă uite de cum iese pe ușa căminului conjugal, dar ăsta a fost un gând scurt și trecător, de femeie geloasă cu motiv.
Mai bine că nu i-am apretat slipu’, că după ceva timp m-a bătut dumnezeu pentru gândul perfid: într-o zi, când el conducea și eu eram botoasă, i-am zis, măh, io mă dau jos din mașină, mașina avea cam o sută la oră, și tipul a intrat în panică și a tras de volan ca meseriașu femeie, ai înnebunit?
Da. Ne-am răsturnat, în relanti, la Universitate, și am ieșit teferi, prin turelă, deci protv-ul ne-a filmat fără sânge.

Închid paranteza. Deci nu mai apretez nimic, nici în gând.

Așadar. Cearceaful cel alb.

Fiți atenți aici. Aveți FIR?
Cei care au intrat  în jurnal din întâmplare, dând search pe  cum se scrie ghiuvetă, să stea pe goagăl, deoparte.
Cei care sunt vindecați, să rămână și să privească, nu le strică.
Ceilalți… AVEȚI FIR?
Nu contează cum e, gros, subțire, important este să îl aveți la voi. Fir de durere… frică… neîmplinire… părăsire… doliu după viii plecați…taină nemărturisită…boală…
Dar firul să fie de azi.
Nu de ieri, nu de mâine – că e altă zi.

Deci.

Dacă aveți fir… Ne adunăm ad-hoc. Vă dau eu ace, am destule.

Și coasem firele astea pe cearceaful cel alb.

După aia.
Am o măgăoaie de televizor Sony, nu mă mai uit la el deci e mobilă degeaba, îl așezăm în mijlocul cearceafului, facem noduri și aruncăm povara în lacul sfânta ana. Să eliberăm greutatea de pe suflet.

Așa. Deci ați înțeles cât de mult mă doare. Și cât de adânc.

Acum.

Un ultim amănunt: MODELUL.

Eu, dragii mei, știți prea bine, n-am model, cos în linie dreaptă X-uri (cruci le mai zice, sau muște).

Nu dau temă de scris la comentarii, aș vrea, doar, să vă gândiți:

Dacă v-ați face frica fir și ați coase-o pe cearceaful cel alb, ce model ar avea ea?

un fleac.

on December 2, 2010 in Oglinda Comments Off on un fleac.

Okeeii, jonglez uşor printre stropii de ploaie care vin din ochi, privesc oglinda şi îi explic, cu o aparentă demnitate şi cu un calm care-mi încleştează maxilarul: Doamnă dragă, s-ar putea să fii meteo-dependentă sau să îţi lipsească anumite minerale din organism. Sau să ai bioritmul înspre zero. Acestea pot fi motive clare de sindrom depresiv. În plus. Fumezi şi alergi prea mult. Te-ai născut singură şi tot aşa vei şi muri. Fă pace cu tine, mâine o să fie soare. Sau nu. Însă o să fie şi soare, într-o zi. Sau ninsoare, că îţi place.

Un fleac de tristeţe (care mi-a umflat ego-ul nepermis de mult).
L-am pus aici, să scap de el, în aşteptarea soarelui sau a zăpezii.
Mi-e frică de luna decembrie.

Pe Facebook, în dreapta sus, o trăznaie:
Pune palma pe monitor
Si afli cum va fi in viitor.
Testeaza primul scanner online de ghicit in palma.

Boon… (mă abțin).
Unii chiar l-au testat, și garantez că le-a ieșit așa:
Vei avea o viață bună.
Nu te îngrijora că o necunoscută va face mișto de tine și de ignoranța ta într-un jurnal pe care oricum nu-l citești
.
Ține palma pe ecran în continuare, să vedem și dacă vei muri vreodată.
Da. Nicio șansă. Vei trăi ca calea ferată.

**
Aștept aplicația care te invită să tragi o limbă pe camera web, pentru a simți gustul de căpșună bio.

La fereastra de vis a vis atârnă, plouat, steagul României. Fără gaură sau stemă.
Gaura
aceea e pe retina unora dintre noi, stema aceea e ștanțată în niște inimi de dinozauri.

E 1 decembrie, Ziua Națională a României.

Probabil că au fost parade pe la Arcul de Triumf (al cui?)…

Vă zic La mulți ani, între parantezele care mă vor feri de huiduieli.

N-am mood de sărbătoare națională, căci nu văd nicăieri reiterându-se marea uneală de la 918. Suntem dezbinați și uniți în cârcoteli, nimiciți de junghiuri în stomac și de lovituri pe la spate.

Deșteaptă-te, române?

GUESS… WHAT? …Mai avem nevoie de încă 20 de ani, ca să ne unim din nou și cu cei care, dezamăgiți, sunt acum afară (în toate accepțiunile acestui cuvânt).

Eu îmi păstrez speranța.
Dar nu azi.
Ci mâine.
Azi sunt cold as ice.

*

Vă iubește mama lui.
Și îi îmbrățișez tare tare pe cei de afară.

E aproape 1 decembrie fără 5 minute.
Așadar.
Suntem trei: deparazitatu, G. și Manon.
Trei computere pe șase genunchi.
Cafea.
Țigări.
Un rest de Fanta căruia i-a fugit acidul.
În boxe, asta: Imagine

E șezătoare IT.
Adică ne legăm de alții pentru a uita de noi.

Tema de azi: clacă* la căutările pe google.
Cu simț de responsabilitate.
Să vedem care dintre noi își acoperă mai bine picul de amar, cu umor.

(*) clácă – Muncă voluntară, care se face de obicei între vecini, spontan și gratuit, cu caracter de reciprocitate.

***
1. descrie vizita la medicul de familie.
©manon: Bună ziua, doamna doctor, vă rog să-mi dați o trimitere la analize pentru helicobacter pylori, cred că a recidivat, mama lui de infractor, mulțumesc. A, și de data aceasta o să fac schema a treia de tratament. Sper că vă luați vitaminele prenatale.

©G.: Din ce punct de vedere ai dori s-o descriu? Din ce perspectivă, de fapt? A pacientului sau a medicului?
Pacientul, în funcţie de rangul social, înaintează  mai hotărât spre uşa cabinetului sau îşi aşteaptă umil rândul.
Şi unul şi altul, în momentul când intră, pornesc o conversaţie cu doctorul de parcă nu şi-ar fi vorbit de ieri şi îşi petrec vacanţele împreună.
O să-i povestească, indubitabil, despre cumătrul lui care s-a operat de apendicită/hernie/cataractă,  iar doctorul o să se comporte ca şi cum l-ar cunoaşte pe individ în discuţie, apoi scurt şi rapid are loc episodul consultaţiei, punct în care între cei doi interlocutori se instalează o atmosferă profund profesională. Medicul nu-i mai zice Ionică pacientului, i se adresează la persoana a doua plural – de politeţe. “Deschideţi gura vă rog.”
La sfârşit, pacientul mulţumeşte aplecat în faţă, cu mâna care duce un pachet de cafea/cartuş de ţigări/bancnote, după posibilităţi.
De partea cealaltă, doctorul, uşor plictisit, cu binecunoscutul halat alb, strâmbă din nas, se screme să zâmbească pacientului pe care-l va pseudo-investiga după ce vor fi epuizate subiectele de discuţie, care evident nu-l interesează. Va încerca să profite de orice moment ca să se răstească la pacient, apoi va îngăima un “Vai, nu trebuia…” de complezenţă.

Vizita la medicul de familie se petrece aşa sau… altfel.

2. jurnal femeie matura.
©manon: Ai nimerit la fix, dragule, în out.ro, pentru ambele cazuri (și matură, și mătură).

©G.: Gândurile cui vrei să le afli tu de fapt? Sau poate vrei sa faci o paralelă între o puştoaică de liceu, în al cărei jurnal ţi-ai aruncat deja privirile şi o femeie adevărată ale cărei gânduri nu le-ai găsit încă…

3. muzicile lui s.
©manon: Aha, deci și pe tine te scot din sărite… Măi, îți spun sincer, cu mâna pe inimă (că pe el îl mint cu nerușinare), muzicile lui S. mă agită. Uite, odată, clăteam nevinovată un pahar în bucătărie când mi-a cășunat așa, din neant, să rod cablul de net…  Nu înțelegeam de ce am această pornire distructivă până când am realizat că S. pusese, pe coridor, un cântec din acela... N-am ros cablul, evident. L-am scos din laptop, pe șest. (Mint cu rușinare.)

©G.: Muzicile lui S… Personajul S. este angajat la Uzina de borcane din Vaslui.
Îşi petrece zilele cam în acelaşi mod.
Omul nostru pleacă dimineaţa la muncă, are pauză la prânz, timp în care consumă un sanviş cu margarină nu contează marca că i s-a luat eticheta da’ nu e la mine.
Apoi pleacă în jurul orelor 17.00 către casă.
Face o mică escală la Nea Nicu Pub & Grill, crâşma din cartier, unde consumă între 3 şi 5 pahare de alcool.
O dată pe săptămână, duminica, de la ora 13.00, S. ascultă o emisiune de muzică populară, la radio.
Când începe emisiunea S. este deja ameţit, aşa că dă radioul la maxim şi, uneori, începe să cânte şi el.
Totul se transformă într-o gâjâială cumplită.
Vecinii lui S. numesc acest episod Muzicile lui S.

Uneori ei sună la poliţie.

4. nu e fapta buna nepedepsită.
©manon: Ei, nu e, pe dracu… Bine, nu e.

©G.: Încântător acest îndemn la fapte bune. Pare a fi scris de un apartenent la o minoritate religioasă.
…Doar că în drumul parcurs de la sinapse la tastatură şi-a alterat puţin sensul.

5. imi lipsesti blog.
©manon: Și tu îi lipsești blogului, dar nu are litere să-ți scrie, căci degetul tastator e la tine, l-ai păstrat, la partaj. Vezi unde duce pripirea? Tu dai căutări, el se consolează cu neantul… Ahh, ca-n viață…

©G.: Această expresie este scrisă de cineva care probabil şi-a creat un blog în timp ce era pe plaiuri bahice.
La trezire şi-a dat seama că a uitat datele contului şi de atunci îşi tot caută prin virtual gândurile aşternute în acele momente de intensă trăire.
Dacă i-ai dat un nume, atunci strigă-l, poate-ţi răspunde.
Dacă nu, resemnează-te.
…În cazul în care i-ar fi păsat, te-ar fi căutat el pe tine.

6. filme cu futări care sunt fete furate.
©manon: O-paa! Mă abțin de la explicații, căci vreau să-mi păstrez decența și să nu te fac dobitoc analfabet din prima, pervers onanist dintr-a doua și lățel cu iz de viitor infractor dintr-a treia…

©G.: Deci voiai să zici de fapt filme porno. Nu înţeleg ce importanţă are dacă fetele sunt furate sau nu.
Totuşi, eu aş scrie fantezie sexuală cu răpire spectaculoasă şi penetrare din alergare.

**

Deparazitatu’ a abandonat emulația din motive care nu au niciun scop. :- P


indexul listei ZE

on November 30, 2010 in Oglinda 6 Comments »

Zelistul arată că out.ro, pe care l-am scos în lume în februarie anul curent, e pe poziţia 777. Sunt aproape 60.000 de bloguri înscrise, maaamăă…
Pun şi eu informaţia în jurnal, până când nu pic.
Habar n-am cum se face monitorizarea aia, şi ce numără elfii din zelist.

Io mulţumesc cititorilor, că nu mă părăsesc în momente de restrişte. Şi blogurilor prietene.

Momentul e solemn, aşa că încing, aci, în eter, o horă virtuală pupătoare. 😉

Vă iubeşte mama lor. 🙂

bounce lady

on November 29, 2010 in Oglinda 25 Comments »

Am nişte ghete şmechere de la Skechers, cu platformă.
(Ale mele-s negre, dar n-am găsit altă poză – dă click pe ea, nu, nu se fac negre, doar că se văd mai mari) 😉

Apropo: nu se mai zice platformă, ci Shape-up.

.
Când merg, am atitudine de minge care dă gol. <–Deci ca s-o lămuresc: o dată, că eu am mersul apăsat de personalitate, a doua, că am şi platforme “hidraulice”, imaginaţi-vă ce balet…

Azi.
Mă îndreptam spre sala de sport, jumătate apăsând, jumătate săltând.
Trec pe lângă schela cu muncitorii care repară (iar!) acoperişul cel nou.

La baza schelei stătea injinerul, cu mâna în buzunar şi cu alură de obosit (tre’ să învăţ şi eu chestia asta).
Îl depăşesc şi văd, în geamurile mari cu oglindă – de pe fațada clădirii- cum inji îmi imita mersul.
Era haios, se legăna, ditamai matahala, şi dădea din şolduri ca o cadână.

Fac stop şi mă întorc.
El înţepeneşte ca balerinele cu întindere musculară.
– Dragule, ştii că te văd în oglindă, nu-i aşa?
Îşi strânge picioarele ca şi cum l-ar trece pişu şi tace ca peştele.

Mă întorc de la sală.
Muncitorii, tot pe schelă, inji, tot la baza ei, cu mâna la cheile din buzunar.
Ajung în dreptul lui.
El, brusc, priveşte cu atenţie îngrijorată un  şurub de pe platformă, de parcă s-ar desprinde în următoarea secundă şi ar dărâma schela cu muncitori.
Vezi că în faţă nu mai am oglindă, mă poţi imita în voie.
Zâmbeşte larg şi simpatic, uşurat de povară.
– Sper că nu v-aţi supărat…
– Nu, dragule, erai simpatic. Plus că felul în care mă imitai era mai graţios decât mersul meu.
– Sărumâna!
– Să trăieşti!

M-am depărtat mergând cu grijă.
Ştiam că, în spatele meu, inji sigur face mişcări de şold. 😉

cap, nu pajură

on November 29, 2010 in Oglinda 1 Comment »

Nu e zi în care să nu mă gândesc la tine sau în care să nu spun mai departe lucruri pe care le-am învăţat de la tine. Când sunt într-o situaţie în care nu ştiu ce să fac, mă gândesc la ce ar face Nona acum. Eşti un om minunat şi vreau să-ţi mulţumesc pentru tot ce m-ai învăţat. Te iubesc, mami!

Aşa. Asta nu vrea să îmi rupă capul. Are memorie bună. În acea memorie se află şi brânciurile pe care i le-am dat. Şi, cu toate astea… nu vrea să-mi rupă capul. …Asta pentru că şi-l foloseşte bine pe al ei.

pentru gabi

on November 28, 2010 in Oglinda No Comments »

N-a fost ideea mea. Dar mi se pare minunată. Să scriu aici cu adresă directă, că răsfoiești jurnalul…

Noi ne gândim la tine, să îți fie bine. Să zâmbești și să ne scoți, dreq, la pizza aia, cu care ne tot ameninți prin sms-uri.

Și să te pup pe obraz, că așa vrei. Nu vrei pe frunte.

Ce zici, doctore?

S-a dus dracu blind date-ul.
Dar e mai bine așa, familie de frați. Niciun pericol de dezamăgiri.

Get well soon! 🙂

Așa. Deci te faci bine ca să mergem la dans. 😉

“muie, făă!”

on November 28, 2010 in Retorice Comments Off on “muie, făă!”

Uneori, pentru a-i proteja pe oameni, e bine să vorbești.
Alteori, pentru a-i proteja pe oameni, e bine să taci.

Indiferent de caz, atenție, se poate ajunge la situația în care țapul ispășitor va purta numele tău.

*

Aseară am fost sunată. Bălăcărită. Beștelită. Înjurată grav, ca pe Rahova.
Concluzia persoanei care mă spurca era că eu sunt o perversă și că voi primi și capete în gură, la propriu.
I-am zis că îi stau la dispoziție oricând.
De-abia aștept. Adevărul este unul singur, iar el nu protejează leprele.

*

Jur, cu mâna pe inimă, că merit fiecare scuipat care mi-a fost aruncat sub formă de cuvânt murdar!

Poate că asta o să mă învețe minte, și o să înțeleg că în momentul în care îl scot pe un om din viața mea, nu trebuie să mă uit în lacrimile lui și să-l primesc înapoi.

Merit, cu vârf și îndesat, titlul… Perversa dracului și mizeră ce sunt!