*
Comunicare. E nevoie de două guri vorbitoare, dar, mai ales, de patru urechi ascultătoare.
Ești exploziv și spectaculos, iar celălalt te privește cu respect, oau, ce personalitate!
Emulat, ar vrea să spună și el ceva. Inspiră aer în plămâni, moment în care îi acoperi gura și nasul, cu palma, și spui: “Știu ce vrei să faci”. Și ilustrezi, expirând aer, cu zgomot…
…În timp ce celuilalt îi ies ochii din cap ca la melc. …El, de fapt, voia să fluiere admirativ.
*
Comunicare. Ești foc de artificii. Celălalt privește spectacolul cu ochi sclipitori. Și scoate, emoționat, un artific de ăla anemic, de pe vremuri, îl aprinde și ți-l arată, știi, îți aduci aminte de…
Nu mai apucă să termine. Palma ta este, iar, pe gură: “Save it!”
Ochii lui, iar, de melc; …Sufletul, oală sub presiune.
*
Comunicare. Spui o glumiță. Celălalt – încearcă și el.
Palma, iar, pe gură, sub formă de time out, căci tu știi tot.
Moment în care ochii celuilalt nu mai sunt de melc, pentru că au explodat supapele.
Victime: și tu, și el.
*
Comunicare?…
…Să-i zicem maraton pe circumferința unui singur EGO.
