Aseară, pe la 12, s-a întrerupt curentul. Ocazie cu care tinerii din faţa blocului au declanşat o mare de chiote, huiduieli, fluierături, râsete (am auzit şi un muie dinamoo, în proces).
Pensionara din blocul vecin a ieşit la geam să potolească verbal iureşul, reuşind cu succes să-i scoată şi pe alţii din case, declanşând astfel un război – atât de comic şi de ofertant, încât până şi eu am avut impulsul de a mă piti după giurgiuvea şi de a-l înjura pe titel…
Scandalul s-a stins de la sine, în momentul în care adversarii au realizat ca nu mai este funny să urli pe întuneric, dacă acesta depăşeşte o jumătate de oră. Locul vocalizelor umane a fost repede ocupat de către câinii comunitari, care şi-au adus aminte că ei, la bază, sunt lupi.
M-a amuzat atât de tare situaţia încât am uitat că, la adăpostul întunericului, mi se declanşează spaima de bau bau; aşa că am făcut nani, liniştită şi de murmurul vocilor de pe coridor care se adunaseră la taină, lângă lumânare.
eu mi-am gasit un mod foarte bun de a fi fericit peste zi , citesc jurnalul lui manon!