Archive for February 17th, 2010


Săptămâna trecută, mă îndreptam spre birou.
Doi studenţi, pe coridor:
– Roxana, ai luat recuzita?
– Nu, Bogdan, mai târziu.

Eu mă opresc şi mă întorc:
– Corina, de ce te strigă Andrei, Roxana?
– Facem un joc, Nona. De fiecare dată când vorbim, ne strigăm pe alt nume.
– Bine, Claudia, bâigui eu mustăcind a hohoteală şi plec.
– Te pup, Alexandra, îmi zice ea.

Ieri vine pe la mine un prieten.
– Şaguna, uite ce joc au inventat ăştia…(Şi-i povestesc tărăşenia). Hai să-l facem şi noi, mi se pare bestial.
– Hai.

Prin sms-uri, distracţie maximă: “Am emoţii pentru mâine, m-a chemat Piţa la probă. Noapte bună, Gherghino”/”Noapte bună, Marian”/ “….Eşti supărată, Monico?”/ “Nu, Gigi, mă pregătesc să plec spre casă”/ “Te pup, Săftico”/ “Te pup, Vanghele”.
…Dar să vezi chestie: când ne întâlnim şi vrem să ne spunem ceva, memoria noastră intră-ntr-o stare de amnezie suspectă, care se lasă cu mici pauze… Parcă e un făcut, deschizând o discuţie, uităm instantaneu orice sămânţă de nume, din cele câteva zeci pe care le cunoaşte fiecare. Mai mult, ne văduveşte Dumnezeu şi de coerenţă în vorbire…
Trebuie, totuşi, să perseverăm, căci jocul nostru, chiar şi aşa, imperfect (sau poate tocmai de aceea) stârneşte – prin molipsire – hohote de râs, audienţei.

Încercaţi-l şi voi, cu un prieten sau cu partenerul. Amuzamentul este colosal.

Aşa. V-am dat temă, ca să fiu eu liniştită şi asigurată că mai şi zâmbiţi, în caz că-mi mai scapă pe aici vreun subiect lacrimogen.

Vă pup cu drag.
Ramona.