Jurnalul lui Manon.

Răsfoind paginile virtuale ale ziarelor, găsesc pe un site de cancan-uri, o înregistrare telefonică incitanta pentru spiritul meu de artist, în care B. discuta cu un fost amant- nu dau numele amantului, că mi-e silă.
Urmăresc, de ceva ani, când îmi cade sub ochi la televizor, evoluţia intelectuală şi spirituală a lui B.. S-a maturizat frumos, gândeşte profund şi felul în care vorbeşte dezvăluie, nu un alt creator de modă futil şi trendy, ci un om pe care fiecare experienţă de viaţă îl marchează, îl îmbogăţeşte şi-l face mai vulnerabil.
E un bărbat adevărat.
Un timp chiar visam să îl iubesc, însă mă aduceam spontan la realitate, căci nu mă încadrez în categoria juna/june cu craci lungi…

Să revin la conversaţia telefonică; B. este, evident, rănit şi îi face tipului, prin telefon, declaraţii de dragoste, iar celălalt încearcă să scoată mai mult de la el, pronunţându-i numele în repetate rânduri, pentru a nu exista confuzii la difuzarea casetei pe piaţă.

Intuiam cu toţii că B. nu e straight.

Aşa că nu m-a uimit nimic decât, poate, felul în care, auzind conversaţia, m-am modificat eu.
Deşi, datorită timpurilor şi felului în care am fost educată, numai gândul că cineva face amor cu o persoană care poartă acelaşi sex în chiloţel, îmi repugnă…am căzut pe gânduri. Serios.

Dincolo, sau peste, sau uitând de resentiment, sunt profund marcată.
De durerea din voce. De lipsa de speranţă. De emoţia gâtuitoare a lui B.. De felul în care îşi mărturiseşte iubirea adâncă pentru lăbarul care va lua bani buni pe casetă…

Şi m-am dumirit ca dragostea profundă este simţită la fel.
Şi mi-am propus, sub ameninţarea cu sinuciderea, să nu mai fac consideraţii de vită autosuficientă în viitor, mai ales că cei care iubesc în modul interzis de turmă, nu sunt mai prejos ca noi, ci mai presus.
Ei luptă dublu şi se bucura simplu.

Îmi simt nimicnicia şi autodispreţul ca pe un nod violent în gât.

Şi îmi prezint aici scuzele de cretină intolerantă, măcar Dumnezeu să ştie că încerc să nu mai fiu oarbă şi surdă.

Eu nu pot fi “călduţă”. Dacă iubesc, ador, când urăsc, detest. Al dracu’’ freak ce sunt…

Au început să mişune ăştia micii, candidaţii, prin şcoală, la înscriere. Par mai puţini anul acesta. Am emoţii discrete pentru ei, şi remarc, din nou, cât de sfielnici şi plini de respect sunt.
Dragii de ei…
**
După o vară petrecută mai mult aici, în birou, în absolută singurătate, a început să mi se mai deschidă şi mie uşa. Nu de la curent, ci pentru că, plini de dor, îmi vin studenţii în vizită.
Camera capătă culoare şi viaţă de la poveştile lor, îmbrăţişările sunt din alea, ferme, ca în familie, ca vrăbiile îmi susura, plini de energie, poveştile lor de vară. Toţi sunt şocaţi şi încântaţi de faptul că sunt şi mai slabă de cum m-au lăsat, mă admiră şi îmi zic că sunt frumoasă, de-mi fac rimelul praf. Călătoresc cu ei pe unde au fost plecaţi, trăiesc poveştile noi de iubire, le sorb ochii plini de sclipire, îi pup mult şi fumăm în draci.
… Până când discuţia ajunge la Adrian Pintea, care are poze peste tot, în biroul meu. Umbra neagră a regretului şi neputinţei ne îngheaţă bucuria, şi încercăm, melancolici, să refacem atmosfera sparta.
**
Acum câteva luni, multe, îmi tot dădea târcoale un tip. Mă întâlneam cu el întâmplător – credeam eu –  şi îmi aruncă priviri pline de promisiuni sexuale. Discuţiile banale alunecau, prin grija lui, tot la anumite performanţe, eu zâmbeam, replicând acidulat şi amuzându-mă de bietul ameţit, care habar nu avea cu cine stă de vorbă. Delicateţea mea era, poate, interpretată ca acceptare mută, şi pe măsură ce discutăm, el se tot încingea.
Bomboană pe coliva a fost fraza pe care mi-a adresat-o prin ym (căci faţă în faţă nu avea curaj): “Într-o zi tot o să fii a mea”.
… După care a dispărut din peisaj, şi nu ne-am mai întâlnit.
Acum, vă rog să mă iertaţi că râd în hohote şi stric poanta, însă m-o fi lăsat la fezandat până vine “ziua aia”?

Mă amuză trist situaţiile în care văd cum oamenii se zbat pentru a câştiga mici bătălii de orgoliu. Câtă suficientă! Şi câtă amărăciune, după ce pierd războiul…
Urmăresc cu interes o poveste de semi-amor care se petrece pe lângă mine, şi nimic nu îmi este necunoscut: veşnicele întrebări “oare chiar mă place/de ce îmi dă semnale, dacă nu mă vrea/mă vrea?”, fluturii din stomac, lupta de orgolii, aşteptarea, fixaţia, declinul, resemnarea… Obosesc doar privind, şi ştiu că nu pot da sfaturi.
Pentru că deşi mă ţin demnă, şi eu aştept un semn. Fie de la Dumnezeu, fie de la bărbatul pe care îl aştept să se trezească.

**
Îi mulţumesc, pe această cale, cu toporul, unui prieten care mi-a înşurubat în computer un program prin care văd cine din lista mea de messenger stă pe invisible.
M-ai nenorocit, bădie!
Eu sunt pe invisible numai pentru două persoane, ambele ciudate. Prima e o tipă care bate la tobe şi cu care nu am nici o legătură, a doua persoană e un badigard pe care l-am cunoscut la un eveniment, asta iarna. El ne proteja pe noi artiştii, şi din greşeală a pus ochii pe mine. Părea prea periculos ca să îl refuz când mi-a cerut id-ul, şi nu îi pot da ignore, de teamă că poate ne mai întâlnim. La cât de masiv este, se poate împiedica accidental peste mine, şi m-a făcut tablou.
Deci, prin deducţie logică, rezulta că cei pe care-i am în listă şi “par” offline, se feresc, de fapt, de mine. Motiv pentru care sunt foarte tristă.
… Are cineva un brici, că am o venă în plus…

Urăsc să fiu ignorată de persoanele pe care le iubesc. Mă consolează doar ideea că atunci când le ignor eu, suferă întreit.

**
Băieţi şi fete, vă rog să urmăriţi cu atenţie un clip ce se difuzează în draci: un Alex cântă despre dragoste la prima vedere, suferinţa, despărţiri. El dansează în ploaie, pe bancă, mă rog, pe unde apucă. Cred că sunt trei ani de când nu am mai stat încremenită în faţa televizorului, ca acum, cu ochii scurşi, adânc implantaţi în zecile de pătrăţele pe care Alex le are pe abdomen. Privirea mea aluneca alene şi pervers pe mâinile lui, pe guriţa aia a dracu’’ de sexy… Mă uit fascinată la acest animăluţ absolut şi definitiv senzual…ba chiar am o fixaţie pentru el. Bravo, Alex, eşti bestial, o bucurie pentru ochii bătrâni şi inima tânără! Cine zicea că viaţa e de kkt?
La antipod, altceva. Urmăresc până dimineaţă, pe Cosmos TV (cum adică ce e ăla?) o emisiune în care sunt difuzate clipuri muzicale, ori refuzate de piaţă, ori procurate de la duşmanii respectivilor artişti… Râd singură, cu lacrimi, în noaptea adâncă… Clipuri făcute la repezeală, femei cu cvasi-veleitati de guriste, urâte ca dracu’, împopoţonate, expirate. Melodii vraişte. Mă miră că s-a rătăcit pe acolo şi o formaţie (cu mare priză la domnişoare) la care ţin, pentru că îl cunosc pe unul dintre interpreţi…
Vă recomand călduros cosmos TV noaptea, când nu aveţi somn şi vreţi să zâmbiţi cu hohot. Cosmos TV este casa inepţiei. Reclamă mai proastă nu există… Decât, poate, aia cu fata de la pagina 5 din libertatea prost înţeleasă.

**
Chiar, că mi-am mai amintit ceva. Am o vecină în bloc, tânără. M-a uimit cu faptul că, deşi sta aici de doi ani, niciodată nu saluta pe nimeni. Nici nu îmi răspundea la salut. A fost însărcinată şi când a născut, i-am zis ceva de genul să vă trăiască. M-a ignorat, demnă, de parcă o înjurasem de mama. De la un timp, însă, a început să salute vecinii, pe mine, în special. I-am răspuns la salut de fiecare dată, deşi îmi devenise absolut antipatică.
Într-o zi, mă acostează: “Dumneavoastră sunteţi actriţă?”. “Da.” “Am lucrat la o firmă cu o fostă colega de-a dumneavoastră de facultate, ea mi-a zis că are o prietenă aici în bloc, când îi spusesem eu unde stau”.
…Deci femeia a început să considere că merit să fiu salutata numai în momentul în care a aflat că sunt actriţă. Că vecină, nu merităm.
Acum caută, de fiecare dată când mă întâlneşte, să vorbim, cu aceeaşi deferenţă cu care înainte mă ignora.
Trist.

Regizorul prieten mi-a spus că a scris scenariul gândindu-se că eu trebuie să joc. E bine. Nu îmi fac iluzii, ca să nu am deziluzii. Se pare că filmăm în noiembrie. E un scurt-metraj, însă ar trebui să iasă bestial. Ajută-ne, Doamne!

Port în sistem, iar, gustul inutilităţii…

**
Un vechi prieten, regizor de film, care, în loc să facă filme, pentru că este genial, lucrează la televiziune, mi-a trimis un scenariu, să îl citesc. E bestial. Şi sper, în surdină, să mă ia şi pe mine la filmări. Mi-e dor.

Am tensiunea crescută. Încep să îmbătrânesc. Vecina mea cea oldă mă priveşte cu ochi complici, de parcă am fi trecut prin al doilea război mondial împreună. Are o satisfacţie în pupilă, că, iată, şi eu cea vioaie, îmbătrânesc.
Drept replică, pupilele mele reflectă o cruce că, totuşi, ne îndreptăm spre groapă cu toţii, unii chiar mai repede…
**
M-am liniştit sufleteşte, nu mai iubesc. Nu mă mai zbucium, nu îmi mai pasă de el. Am ajuns la faza aia în care îmi pot oferi prietenia, călăului, fără hard feelings. Aşteptam momentul ăsta, şi mi-a trebuit aproape un an ca să ajung aici. Mult. Pe măsură ce înaintezi în vârstă, memoria selectiva se deteriorează, şi porţi sacul cu durere mult mai mult timp decât în tinereţe.
… Ce dracu’ scriu io aci? Am doar 36 de ani şi sunt splendidă.
… M-o fi afectat compătimirea din ochii vecinei, că mă şi vedeam în groapă…
Next!
**
Se pare că, după lungi aşteptări şi chinuri, o să primesc, în sfârşit, moştenirea aia de o sută de milioane de lei.
Ca să îmi stea în gât definitiv, am aflat că va fi împărţită în două transe. Voi primi 40 de milioane anul acesta, şi restul, la anul.
…Să te kaci pe tine de râs, sau să îţi împleteşti venele dupe gât?
**
Îmi doresc ca toată vara asta să plouă în Eforie Sud, deasupra unei anumite case. Hait, mai bine mă pisc de limbă! Că dacă se întâmplă aşa, matracuca aia (gazda mea din bucureşti) iar îmi ridică chiria, pe motiv de inundaţii, ca în rest le-a epuizat pe toate…
Nu, îmi doresc să fie soare, mult soare la Eforie Sud, deasupra unei anumite case.
Că dacă ia foc, plătesc aia de la asigurări. Nuuu!!!… Ca pe urma vinde garsonieră şi mă da în stradă…
Dumnezeule, chiar nu pot să mă răzbun cu nimic?

E bine să ai un loc unde să scrii. Eu mi-am făcut cuib aici. Şi văd că, deşi sunt puţini useri, mulţi citesc. Din când în când mă mai contactează câte o persoană pe messenger şi, în loc de tradiţionalul:”hey, i’m mark from turkey, I want to have sex with you” ori:”Do you want to see my webcam?”, îmi zice că a intrat într-o doară pe forumul meu, că citeşte ceea ce scriu, şi că îi place.

Deunăzi, mă contactează unu:
– Am ajuns pe forumul tău întâmplător şi am citit câte ceva. Interesant. Dar pari puţin cam dură şi pesimistă.
– Pe mine mă amuză ceea ce scriu, zic, nu e pesimism, ci pamflet.
– Mda, zice, poate că aşa percep eu. Mie îmi plac lucrurile mai lights, eu citesc Cotidianul, mă înţelegi?
– Te înţeleg, zic, ca eu citesc Caţavencu.

Mi-am cumpărat un Motorola V3, negru. Arată beton.
Fericirea de a avea această bijuterie îmi e pusă la podea de faptul că nu mă sună nici dracu’…

…Parcă mai mult decât niciodată, de când l-am luat, simt cât sunt de singură.