Răsfoind paginile virtuale ale ziarelor, găsesc pe un site de cancan-uri, o înregistrare telefonică incitanta pentru spiritul meu de artist, în care B. discuta cu un fost amant- nu dau numele amantului, că mi-e silă.
Urmăresc, de ceva ani, când îmi cade sub ochi la televizor, evoluţia intelectuală şi spirituală a lui B.. S-a maturizat frumos, gândeşte profund şi felul în care vorbeşte dezvăluie, nu un alt creator de modă futil şi trendy, ci un om pe care fiecare experienţă de viaţă îl marchează, îl îmbogăţeşte şi-l face mai vulnerabil.
E un bărbat adevărat.
Un timp chiar visam să îl iubesc, însă mă aduceam spontan la realitate, căci nu mă încadrez în categoria juna/june cu craci lungi…
Să revin la conversaţia telefonică; B. este, evident, rănit şi îi face tipului, prin telefon, declaraţii de dragoste, iar celălalt încearcă să scoată mai mult de la el, pronunţându-i numele în repetate rânduri, pentru a nu exista confuzii la difuzarea casetei pe piaţă.
Intuiam cu toţii că B. nu e straight.
Aşa că nu m-a uimit nimic decât, poate, felul în care, auzind conversaţia, m-am modificat eu.
Deşi, datorită timpurilor şi felului în care am fost educată, numai gândul că cineva face amor cu o persoană care poartă acelaşi sex în chiloţel, îmi repugnă…am căzut pe gânduri. Serios.
Dincolo, sau peste, sau uitând de resentiment, sunt profund marcată.
De durerea din voce. De lipsa de speranţă. De emoţia gâtuitoare a lui B.. De felul în care îşi mărturiseşte iubirea adâncă pentru lăbarul care va lua bani buni pe casetă…
Şi m-am dumirit ca dragostea profundă este simţită la fel.
Şi mi-am propus, sub ameninţarea cu sinuciderea, să nu mai fac consideraţii de vită autosuficientă în viitor, mai ales că cei care iubesc în modul interzis de turmă, nu sunt mai prejos ca noi, ci mai presus.
Ei luptă dublu şi se bucura simplu.
Îmi simt nimicnicia şi autodispreţul ca pe un nod violent în gât.
Şi îmi prezint aici scuzele de cretină intolerantă, măcar Dumnezeu să ştie că încerc să nu mai fiu oarbă şi surdă.
[…] de homo/bisexualitate mi-a repugnat, mărturisesc, ani de zile, până când am înțeles, într-o zi, că acești oameni se nasc așa, și că normalul nostru nu reprezintă un adevăr […]