Jurnalul lui Manon.

Dear Shane,

Please help me, I need to understand someone’s behavioral profile.

File number: 90036891

Subject name: sad אוֹנֵן

.

Follow the Instructions bellow:

1. Select Sentences.
2. Copy and
3. Paste:

“Fucking with your mind!”,
“It feels good to be bad!”,
“Don’t want to get old and pathetic.”,
“You blew my mind, now blow me…”

4. Analyze sentences.
5. Diagnose and send me the results.
6. Erase sentences and empty the Recycle Bin (make it look like an accident, the poor dude is already doomed).
7. Burn this letter.

Thank you.
F.G.

______________________

Dear F.G.,
It’s done.

This fellow has the U.I.T. values as his top three attitudes.
The Utilitarian value shows a passion for getting results and making money.
The Individualistic is a desire for power and control – one who is a natural leader and is driven to succeed.
The Theoretical is a passion for learning and gaining knowledge for the sake of knowledge.

But unfortunately the poor man suffers from mental progeria syndrome… Furthermore, his heart is completely shattered…
He was born old and pathetic.

Conclusion: the subject is nearly perfect, as a human being.

Please ask this sad person: Does being screwed up emotionally excuse being a jerk?

Greetings.
Shane.

Azi am citit ASTA.

Şi aş vrea să mai spun ceva. Se numeşte StatCounter. E invizibil, în jurnalul lui Manon.

Back it up, pe Repeat.

X

X

X

Am trăit-o cu toții. Relația aia imposibilă, în care vedem cum ies scântei din sentimentele inflamate, cu lupte epuizante în care câștigă, șifonat, ba unul, ba altul, și cu despărțiri dese, căci războiul este pierdut, lamentabil, din start.
Cu întoarceri piruetă pentru a plonja într-o nouă spirală a dezastrului.

Știm, instinctiv, că nu e bine, simțim că urmează și mai răul.
Și persităm să sperăm, deși, în aceste cazuri, speranța devine viciu.

De ce?

De ce se întâmplă?

De ce lăsăm să ni se-ntâmple?

Pentru că.
↓
Se întâlnesc, uneori, doi oameni, care poartă în ei, la aceeași intensitate, preamultul de durere și nevoia de iubire.
Duc fiecare, în spate, un gheb al fostei relații care le-a distrus sistemul de coordonare, motiv pentru care sunt încă în genunchi, adunând cu grijă tremurată bucățile de inimă frântă.
În ochi li se citește nesiguranța, frica, groaza de tot ceea ce ar putea să însemne o nouă relație.
Au o nevoie adâncă, mistuitoare, flămândă, să primească, să ofere, au nevoie de transfer.

Au nevoie să se încarce, să se sprijine.

Instinctul lor de conservare este pe avarie, nu mai au ochi, să vadă, și antene – să detecteze faptul că celălalt e doar o altă persoană în nevoie, nu THE ONE-ul.

De asta intrăm ca boii în relația distructivă.

Cei doi oameni care s-au întâlnit pentru că simt la fel de mult nu au nevoie unul de altul, ci, fiecare, de altcineva.

Poposim, ca fluturii, ÎN câte un suflet ce plutește în derivă, exact ca al nostru.
…Și interpretăm coliziunea ca pe o contopire.

♥

Când inima ți-e sufocată de nevoie, în ce ungher al sufletului plin de frici găsești curajul de a spune: “Stop! Not again!” ???

– !UN …Nu mai vreau.
Nu mai duc.
Nu vreau să explic abisuri egocentrice.
Nu pot scana creiere modificate chimic.
Nu pot să îți dau speranță, căci te viciezi.
Nu vreau să-ți șterg lacrimile, căci te încarci.
Nu vreau să te ridic, căci fugi spre pierzanie.
Nu vreau să-mi pui întrebări care sunt adresate altcuiva.
Nu vreau să dau răspunsuri care sunt așteptate din altă parte.
Nu vreau să te liniștesc, căci îți vei apleca spinarea ca să scuipi pe demnitate.
Nu vreau să te ajut să renunți la tine pentru a-l trezi pe el, un suflet mort.

Pauză.

– Te doare?
– Da.
– Cât?
– Tot.

Pauză.

– Bine. Spune-mi. De la capăt. Promiți că de data asta înțelegi?
– NU!

Zilele trecute, un om genial, care mă fascinează de fiecare dată când deschide gura, mi-a povestit:
– Ieri am văzut un fluture aşezat pe asfalt. Am pus talpa deasupra lui, la o oarecare distanţă, iar el şi-a strâns aripile.
– L-ai omorât?
– Nu. Voiam, doar, să văd ce face un fluture când are o talpă deasupra. Şi-a strâns aripile, aşa că, de sus, se vedea doar o liniuţă. Dacă priveai dintr-o parte, vedeai aripa. …Am zâmbit şi am mers mai departe.

Din instinct de conservare, fluturele se făcuse liniuţă, pentru a scăpa de ameninţarea umbrei unei tălpi.

**
Cât de diferiţi suntem noi, bărbaţii şi femeile…
Eu, ca exemplu de fetiţă, dacă vedeam fluturele, mă întrebam de ce nu zboară, e pe moarte? Şi cred că aş fi luat o foaie de hârtie, i-aş fi strecurat-o sub trupşor şi l-aş fi mutat departe de tălpile care l-ar fi putut călca, neatente.

Interesant, mai meditam eu, cum merge specia hominizilor, înainte, cu bărbaţii – pionieri cercetători, iar femeile, empatice…

Pe urmă m-a lovit direct în creştetul capului, un gând… Am recunoscut fluturele. Şi felul în care se face el liniuţă, atunci când se întâlneşte cu umbra fiinţei mele de eter.

De ieri, îmi arunc, cu sarcasm, replici mentale, gen: Huh, madam, găsişi motivul să fii, iar, depresibilă…

…Aşa, şi?
Mai grav decât asta e faptul că eu reprezint o sumă de calităţi – cu rezultat ZERO realizări. Traiectul vieţii mele de până acum creionează un drum amprentat de tălpi. Care nu duce nicăieri. Şi pe care poposesc, sporadic, fluturi străini.

Recunoaşteţi Jurnalul, acum?

Play

Listen & Watch

Take your time

Then

Rewind

And…

…Well…

Consider this:

Minute 1:22 of 3:48.

*

That’s me, in the corner.

Știți poezia Luceafărul?

Aia e situația.

Ce aleg?

Habar n-am, încă.

Sunt sfâșiată în două ele ale aceluiași eu.

***

Comments are closed.
Just gonna stand there and watch me burn.
That’s alright.

Concediul ăsta m-a obosit teribil.
Nu pot să dorm noaptea. De căldură. Afară e beznă ca-n nucă, iar în interiorul ființei mele e zi și soare dogoritor.

Când văd pe geam prima rază de lumină, îmi zic cu teamă, ca să nu supăr nebuna, hai, mami, cucă nani.
Cuminte, bat pernuța, a somnel, și mă răsfir în patul enorm, ca o stea de mare.
După care încep să mă întorc pe toate părțile, viermișor (l-ați văzut pe Sid, în Ice Age?)…
…Fază la care mă apucă nervii și mă admonestez în gând, culcă-te, că vor crede vecinii că faci sex!
Cred că în curând o să-mi trag și o palmă.
…Păi, nu? Când eram mică, ascultam, de frica bătăii.

Acum, mare fiind, numai de bătaie ascult.

…De bătaia inimii. 🙂

***

Uite, pentru voi, un drag: Tudor

Nona Manon

nonamanon

non ama non

Chi
non
ama
non
sarà
amato
mai.

De când am scos jurnalul pe net, m-au abordat mulți oameni care nu m-au văzut niciodată.
Ei nu-mi cunosc prezența fizică; nu știu cum zâmbesc eu când am ochii în lacrimi, cum ironizez eu când iubesc, cum îmbrățișez când alin dureri.

Ei, bine, unii dintre aceștia, sub pretextul comunicării și acoperindu-mă obsesiv cu frăgezeli gen doamne, cum scrii și ce persoană minunată ești, n-au încetat o clipă să caute pretexte pentru a-și dovedi că, de fapt, eu sunt un om infect… numărându-mi vorbele… insultându-mă… ignorându-mă…

Le sugerez să ia un elastic în mână și să tra-a-agă de el până când se rupe.
Apoi să îl înjure pentru că ciupește.

…Dar să facă acest lucru departe de jurnalul meu.

***

Căci

I’M BACK!