M-a sunat tata, de dimineaţă. (Menţionez că l-am nonit de tot.)
M-a sunat tata, deci.
Cu vocea pusă la papion.
– Alooo? Nona?
– Chiar ea, domnule.
– La mulţi ani, Eleno!!!
Am pufnit decent într-un mic chicot, şi m-am repliat, demnă:
– La mulţi ani, Costică!
Tata râde cu poftă. Are tot soarele – lumină, în voce.
Aşadar.
Preiau ştafeta, acum la amurg, şi zic, tardivdarmaibinedecâtdeloc:
La mulţi ani, Elene şi Constantini, chiar daca, mai ales, nu vă numiţi aşa! :- P
