Din ciclul: Orori care ne înmoaie simţul estetic
*
Băh.
Dă-mă dracu’.
Văzui o poză pe net.
În faţa Muzeului Naţional de Istorie a fost plantată o statuie.
Zice-se că reprezintă un Traian cu lupoaica în braţe.
Să mori tu!?
Aş avea ceva de comentat.
(În treacăt spun că Traian, leit Cezar, seamănă puţin la faţă cu Ponta – pe vremea în care făcea pe procurorul la emisiunea lui Tatulici.)
Sculptorul, pe numele lui, nu ştiu, că-mi scapă – a avut mare grijă la detalii.
Deci.
Ete-l pe Traian, the nude emperor.
Şi ete hop şi căţaua* în rigor mortis.
Traian are două bretonele gen Guţă. Unul pe frunte, altul deasupra cucului care stă pe ouă.
Căţaua e cheală ca palma.
Ce treabă are căţaua denumită generic lupoaică, mă-ntrebi?
E.
Alien-ul nu e în braţele lui Traian.
Levitează pe deasupra.
Cu ţâţele smulse din gurile lui Romulus şi Remus, ea pare pironită în poziţia freeze, scenă ruptă din, logic, Matrix.
Dar altceva mă frământă pe mine.
Nu, nu ororile care insistă să fie afişate all over the fuckin place în Bucureşti (şi aş enumera, aici, pietrificată de groază, sculptura extra…ordinară din faţa Teatrului Naţional).
Ci stilizarea.
STILIZAREA.
L-aş întreba pe sculptor, aşa, ca cetăţean plătitor în puşca mea de facturi:
Măh, dacă tot stilizaşi lupoaica să semene cu steagul dacic şi îi puseşi la cap un fel de flagel gen coadă spermatozoidală, de ce dracu nu îi turnaşi şi lui Traian cucul în format “sugestie”?
click pe poză pentru, scuzaţi, mărire
