**
update 2 iunie:
cum se scrie corect jrija sau grije. Corect se scrie grijanie, cu ”a“ la final, urmat de trei puncte şi de semnul exclamării în dublu exemplar. Dar, atenţie, se foloseşte numai atunci când îi aduci aminte cuiva de anii de şcoală.
Archive for 2010
Doamne, îl iubesc de mor!
Cu bunul lui simţ şi cu ţinuta demnă…Cu sprâncenele alea, care se strâng ruşinate, când zic eu vreo prostie, cu sufletul ăla veşnic zbuciumat, pe care nu l-a aşezat în matcă nici măcar Măria Sa,Viaţa, cu lăcrimarea lui sentimentală la filme şi cu gesturile reflexe de dat pumni, tot la filme, da’ la alea cu karate… Cu uimirea perpetuă, la terminarea poveştii filmate, când, cu părul vâlvoi de atâta agitaţie, ne zice, invariabil: ce naiba… se termenă, deja?
…Cu poveştile pe care le scoate din burtă, apanaj al timidităţii veşnice…
Mă aştepta, deja, să cobor. Era în faţa blocului. A venit la mine, să doarmă o noapte, pe urmă, mâine, o să îl duc la spital pentru un implant de cristalin.
La parter, se strânseseră ciopor fetele de serviciu şi doamnele din administraţie.
Intrăm, el salută discret, impresionat de atâta muierime, iar eu zic: Dragele mele, vi-l prezint pe bărbatul vieţii mele. Dragul meu, dă-mi voie să îţi prezint o mână de femei minunate, sunt date toate, nu îţi face speranţe. Zic să ne orientăm spre elevator, că tu eşti timid.
Fetele salută vesele, chicotind, el se îndreaptă, zâmbind, cu privirea coborătă adolescentin, spre lift.
– Mă ruşinaşi, Nona, nu ştiam ce să zic acolo.
– Te ruşinai, da, pentru că oricum nu ziceai nimic. …Oprişene!!!
– Ce, tată?
– Te iubesc de-mi înfloreşte inima, mi-ai adus cu tine casa copilăriei, inimiorul meu drag…
**
update 1 iunie © Manon:
ceva special simt pentru tine. Perrr-fect! Ca să nu mai pierdem timpul, să îți explic cum o să fie: tu simți ceva special pentru mine, eu mă îndrăgostesc de tine. După o perioadă, tu te sui în vârful dealului și strigi prinde-mă, prinde-mă! Fază la care eu te părăsesc.
**
update 1 iunie © GEO :
1. Cum se scrie luai. Dacă nu luași prea mult, treci peste… Unde ești, la popă sau la poliție? Ori oi fi vreun nume cu rezonață și-ți scrii memoriile?
2. Cum îți vindeci sufletul. Plecând de la principiul cui pe cui se scoate, cauți un alt suflet cu aceleași simptome și impușcati doi iepuri dintr-o lovitură. Bey, iepuri să fie, clar?
Ia pixul și bifează, fără trișuri…
Dacă ți-aș spune că ne întâlnim, mâine, noi, ăștia din jurnal, la o anume locație cu împrejmuire de copaci, în trening, ca să jucăm pitulușul (de-a v-ați ascunselea), te încântă ideea?
Când privești oglinda, ți se întâmplă, uneori, să faci o mutriță simpatică?
Dacă ai o întâlnire, nu trebuie să fie de amor, ai frici paralizante și temeri că nu vei fi plăcut din prima?
Când privești pe geam la joaca celor mici, rămâi, uneori, pierdut în visare și dorință?
Când auzi de o anumită carte (spune-i titlul în minte), îți năvălește în suflet parfumul amintirilor?
Când te dezamăgește cineva drag, rău-rău, simți nevoia să dispari, numai pentru ca acea persoană să te regrete amarnic?
Când te pupă cineva pe obraz și te bălește puțin, ai tendința de a te șterge, cu un mic yuk, nemărturisit?
Te apucă vreodată, din senin, alintarea?
Te apucă vreodată, din senin, bucuria?
Dacă ai bifat la toate întrebările DA, dă-mi voie să îți aduc aminte că azi, de năuc ce ești, ai uitat că e ziua ta, copil năzdrăvan…
La mulți ani, e 1 iunie!
**
…Lista cu întrebări rămâne deschisă. 😉
…Și cu -aici o să mă vedeți pe mine—> linkuri către melodii. 🙂
Îmi postează cineva, la comentarii, un link. Este o chemare la un marş al tăcerii contra avorturilor.
M-am teleportat automat, cu inima sfâşiată, în anul 1999.
În luna mai, când trebuia să îmi sărbătoresc ziua de naştere, am pus capăt unei vieţi care îmi creştea în pântec.
O sarcină neprevăzută, greşeală de pastilă, trebuia să fiu eu o excepţie şi la anticoncepţionalele safe.
Mă întreţineam singură, ce să îi ofer copilului? …Puteam să mă întorc în provincie, la părinţi.
Dar…Motivul pentru care am făcut întreruperea de sarcină este altul.
Pare iraţional, ilogic şi tocmai de aceea tipic mie.
Tatăl copilului era însurat, iar acasă îl aşteptau trei suflete: soţia şi doi copii.
M-am pus în situaţia soţiei lui, dacă într-o zi, căsătorită fiind, aflu de existenţa unui copil din flori al bărbatului cu care îmi împart existenţa, ce aş simţi?
Şi am simţit. Direct în plex, lovitură de topor.
Eu cred în familie.
Eu cred că o mamă trebuie să îşi crească în linişte copiii, fără agitaţie.
Orice umbră pe faţa şi pe sufletul ei aduc alte umbre, de neşters, în viaţa micuţilor.
E treaba mea că am cedat şi am devenit amantă, după un an de chin şi de refuz cerebral, înnebunitor, al compromisului. Poate că trebuia să o trăiesc. Poate că mama ar fi trebuit să fie lângă mine -când plângeam şi nu ştiam cum e bine – nu îngropată în pământ.
Deci, iată-mă, în ’99, luna florilor.
Făcută ghem lângă perete, plângând cu sughiţuri, ţinându-mă cu mâna de burtică şi iubindu-l, şi jelindu-l, căci trebuia să nu-l aduc pe lume.
Puiul meu. În mine. Viu. Al meu, al femeii care s-a născut doar pentru a deveni mamă.
În fiecare an mă gândesc cum ar fi arătat. Cât ar fi împlinit şi cât de frumos ar fi avut zâmbetul. Şi plâng amarnic, aşa cum fac acum, când tastele îmi par în ceaţă de la lacrimi, iar inima mi-e plumb aprins.
Nu pot merge la un marş de protest. Nu pot ridica piatra.
Dintr-un motiv simplu.
Nu există, pe acest pământ, puşcărie cu torturi mai cumplite decât propria-ti inimă.
Această condamnare e pe viaţă, iar tu, propriul judecător.
**
update 31 mai © GEO :
1. Lacrimi de crocodil. Aha, ai dovezi?..proces de calomnie sau te împaci rapid! Nu scot limba la tine că mai citesc și copiii…
2. Eternul magic prfum. Chiar dacă te-ai gândit la parfum, miroase a reclamă. Jur! (cine-i etern, magicul sau parfumul? să mori tu ????)
3. Explicația expresiei ploaia vine-n pas grăbit. Ce nu-ți place la explicația oferită până acum? Nemulțumitului i se ia darul, să știi! Vezi și expresia: Plouă, plouă, plouă, / Babele se ouă..
**
update 31 mai :
nu m-am rugat în viaţa mea de un bărbat atâta. Ok, deci ai înţeles, e cazul să te opreşti. De regulă, ei se înmoaie de la prima îngenunchiere patetică.
Am remarcat-o de mult, pe coridoarele UNATC. Are tot ce-i trebuie: bun simţ, caracter, creier, look, sensibilitate, forţă.
Eu am un simţ aparte, o antenă, care îi selectează şi îi atrage, instinctiv, pe oamenii deosebiţi.
Uneori nici nu ajung să îi văd la faţă, e suficient să vorbesc cu ei în eter.
Alteori îi detectez de la admitere sau îi întâlnesc pe coridoarele vieţii.
Câteodată îi aleg eu, de multe ori mă aleg ei.
Aşa şi cu ghinda asta verde…
Într-o zi vorbeam cu ea în general, când i-am remarcat ochii ăia, ca două măslinuţe, în care pluteau lumini şi gri-uri, puiuţa lui mami, tu eşti îndrăgostită…şi nefericită…
De atunci, ea a devenit, oficial, ca şi alţii, înaintea ei, copilul meu.
Ieri a intrat în birou şi mi-a zis: A venit mama, aici, să îmi vadă examenul. E şi sora mea. Aş vrea să le cunoşti, le povestesc mereu despre tine.
Normal că am mers să fac cunoştinţă, din drag pentru ea dar şi pentru a vedea ce impresie ne facem reciproc, căci viaţa mi-a arătat, în caruselul ei surprinzător, că nu poţi cunoaşte cu adevărat un om până când nu-i întâlneşti familia.
Voiam să-mi verific intuiţia.
La parter, ele ne aşteptau. Două fiinţe frumoase, explozii vivace de lumină caldă, cu ochi limpezi, curaţi şi sinceri ca aerul de munte.
M-a copleşit, spontan, o stare de fericire.
Lucrurile sunt întotdeauna rotunde.
Acum câteva zile.
Îmi apare pe ecran o fereastră de messenger. Buzz!!!
Nu suport buzzurile din prima, sunt agresive și nepoliticoase, mai ales dacă persoana care dă năvală nu îți este apropiată.
Vreau să mă ajuți și pe mine, am nevoie de o informație de la secretariat!
A, nici nu ne salutăm, dăm, doar, directiva, sclavului de pe plantație…
Văd că îl am pe individ în listă, lista mea de lungă și plină cu oameni care vin de pe forumul UNATC.
Te roagă mami să nu mai dai buzz. O să mă interesez la secretariat și îți comunic.
Fug prin școală, cu treburi pentru Gală, trec pe la secretariat, aflu informația, mă întorc în birou. Fereastra de mess era închisă, se restartase computerul.
Caut în listă, să îi dau mesaj. Tipul, offline.
A doua zi, bântui prin școală, vin la computer. Lată, pe ecran, fereastra de mess, cu: Buzz!!!
Tipul este, iar, offline. Ii verific statusul cu micul spion din dotare și, ce să vezi, este, de fapt, invizibil…
Îl șterg din listă.
Ieri. …Duminică.
El: Buzz!!! Mi-ai făcut și mie rost de informația aia?
Eu: Nu știu cine ești.
Și apăs butonul roșu de ignore.
Nu știu dacă va pricepe, căci bunul simț nu se vinde la colț.
Câteodată simt, cu tristețe, că dacă încerc să explic lucruri elementare, cuiva, e inutil.
Întâlnesc în fiecare zi oameni care mă abordează mai mult sau mai puțin agresiv atunci când au nevoie de mine, și în momentul în care vreau să comunic cu ei devin, instantaneu, invizibili… so, Why should I care?
