Şi când ne vom scula, ne vom culca la loc

on January 7, 2009 in Politica cea curbă

Deci, un nou an, care începe bine. Criza financiară globală, care începe să-şi facă un culcuş şi pe la noi, ruşii au tăiat gazele… hmm… miroase a război, la orizont, sau e un nou joc de glezne, că s-au plictisit magnaţii?
Din adolescenţă am tot prins tranziţii, şi cred că tot în tranziţie o să mor. Mioritic resemnată.

**
Anul trecut, am fost la vot. Decisă pentru votul alb, de protest.
Până la urmă, am zis să votez totuşi partidul, oricum nu cunoşteam loazele reprezentative, că sunt sentimentală şi încă îmi place Băsescu; bottom line, voiam să nu iasă pesediştii.
A fost meci egal, şi s-au pupat pe gură, sub ochii noşti, ai fraierilor care au votat un partid pentru a nu ieşi învingător celălalt.
Se numeşte cumva asta, dar nu folosesc cuvinte tari din primul mesaj. Muie.

Împărţeala ministerelor ne-a lăsat, iar, mască. Negocierile au fost făcute transparent, cât să ne îndoaie ficatul din nou. Ochii roşii, dornici de îmbogăţire, ai politicienilor, şi balele, tot transparente, ne-au fost oferite în prime time, la TV. A răsărit şi Voiculescu în peisaj, această pasăre Phoenix care nu se dă moartă neam, şi pe lângă el, toţi cârnaţii nesătui.

Va fi un an bun. Tot pentru ei.

One Response to “Şi când ne vom scula, ne vom culca la loc”

  1. PierreDeVara says:

    E o vorba…….cica in Dictatura nu alegi pe cine sa te ……MUE…sa spunem…….cum artistic repetarati si dvs,,,,,,,,,pe cind in Democratie alegi de la cine sa o EI…..MUEA.

    PS. Si mai e o vorba…sa ma scuze urechile spalate si fine…….cica la o MUE….conteaza cel mai tare de care capat al MEMBRULUI….esti pozitionat. In rest…..participi.

Leave a Reply