În perioadele în care bioritmul nostru are cote care se îndreaptă, din punct de vedere emoţional, fizic şi intelectual, spre zero, suntem aerieni şi cam amorfi. E de înţeles.
Însă, recent, am realizat că o pană de curent, combinată cu lipsa de responsabilitate a bietului trup, poate avea consecinţe neprevăzute.
Ieri am ajuns acasă mai târziu. Am pus în maşina de făcut pâine ingredientele, şi i-am dat startul, gândindu-mă cu groază că procesul se va termina abia peste trei ore, dar consolându-mă cu ideea că voi mânca pâine caldă. Făcută de mine.
Peste o oră aluatul era amestecat, şi urma etapa cu dospirea. Am închis geamul de la bucătărie, să fie călduţ pentru cocă, şi m-am aruncat, voioasă, în duş.
… S-a întâmplat că în filme. Când eram săpunită până în ochi, s-a oprit curentul.
M-am clătit în beznă, ca orbetele, claustrofobă.
Genunchii mei n-au ratat, în drumul spre bucătărie, nimic din ceea ce putea fi evitat: pat, scaun, masa de televizor, cablul de la radiator şi mânerul frigiderului.
Spaima mea era legată de biata pâine, însă nutream speranţa ascunsă că maşina, inteligentă, îşi va continua programul, când va veni lumina binecuvântată.
Am găsit o lumânare, din aia parfumată, care se pune la căpătâi dacă vrei să fii romantică şi ai şi cu cine, am aprins-o, şi la strălucirea dată de micul muc am început să cotrobăi după alte lumânări.
Evident că nu le-am găsit… Iar pentru a mă proteja de propria persoană, am lăsat lucrurile vraişte, gândind că le voi aranja la loc, cu ajutorul lui dumnezeu, pe lumină.
Am descoperit, încântată, o lanternă cu dinam, ce avea un mic mâner pe care trebuia să apeşi obsedant pentru a obţine o scânteie anemică. Nervoasă şi transpirată, dând la manivelă pe un fond sonor de criptă, am găsit punga salvatoare cu lumânările de mort, şi casa, dintr-o dată, a început să arate ca o poveste, cu umbre suspecte pe la colţuri.
(Am uitat să menţionez, fac parte din categoria oamenilor care se tem de Bau-Bau, deşi nu s-a descoperit ce înseamnă acest lucru).
Primul lucru, în decorul semiobscur, a fost să răsfoiesc manualul de instrucţiuni al maşinii de făcut pâine, unde am descoperit aşa: Dacă se produce o pană de curent care durează mai puţin de cinci minute, maşina îşi continuă programul normal. Dacă durează mai mult, procesul trebuie luat de la capăt.
… Pana de curent tocmai împlinise două ore…
Am suspinat discret, şi m-am aşezat pe pat, cu gând să rezolv o integramă. Aplecându-mă, cu lumânarea în mână, să descifrez puricii de pe hârtie, o mare de ceară s-a revărsat peste cuvertură, şi de acolo, pe covorul din faţa patului.
… Moment în care casa s-a luminat iar maşina de pâine a înviat, trist, cu un piu.
În lumina crudă a becului, garsoniera părea vandalizată de nişte hoţi nehotărâţi.
Am încins fierul de călcat, pentru a scoate ceara de pe pat şi covor; lucru care s-a dovedit salutar – în cazul patului, şi cu cruce – în cazul covorului.
Punând – în semn de pedeapsă pentru integrama ilizibilă – ziarul pe covor, am apăsat cu fierul încins, pentru a imprima ceara în hârtie, lucru care s-a şi întâmplat.
… După care nu am mai putut dezlipi ziarul de pe covor.
După care am luat un creion ascuţit şi am încercat să-l răzuiesc.
… Care creion, a colorat în cenuşiu covorul.
Locul dezastrului arăta ca şi cum cineva ar fi făcut caca la mijloc, iar pe margini ar fi ars cu lampa de benzină.
Vinovată, m-am dus, trist, spre bucătărie, să scot cadavrul de pâine, şi să îl arunc la coş… Ce să vezi? În maşină trona o frumuseţe de aluat crescut…
Am activat programul de coacere şi, o oră mai târziu, aveam pâine rumenă.
… Caldă consolare pentru faptul că am supravieţuit, fără niciun instinct de conservare, unei banale pene de curent.
