Jurnalul lui Manon.

În momente de criză majoră personală, mă rog la Dumnezeu. E o bisericuţă pe lângă care treceam, şi îi adresam celui de sus o rugăminte fierbinte. Şi, să vezi chestie, rugămintea îmi era ascultată. Ca o minune.

Mi-e frică să mai trec pe acolo şi să mă rog, căci la ultima rugăciune Dumnezeu mi-a dat exact ceea ce am cerut, şi m-a nenorocit.
Să mă explic, am zis ceva de genul:”Doamne, dă-mi, te rog, un bărbat care să mă iubească nespus, să fie înalt şi drăguţ”.
…Şi mi l-a dat. Înalt, drăguţ, gras, impotent şi prost bocnă.

… Acum îmi dau seama, că am uitat esenţialul, trebuia să îi spun că îl vreau în stare de funcţionare, cu cordonul ombilical dezlipit de mă-sa.

De aia zic, o perioadă o să ocolesc biserica, până îmi pun la punct acatistul, complet. Plus că trebuie să aştept şi disperarea aia, care îmi deschide calea către cer… Care disperare refuză să vină, căci experienţa cu familia de idioţi mi-a mătuit sentimentele, oblomovian.
Aştept să revin la zbuciumarea care mă caracteriza. …Mi-o fi murit tiroida?

Deci, un nou an, care începe bine. Criza financiară globală, care începe să-şi facă un culcuş şi pe la noi, ruşii au tăiat gazele… hmm… miroase a război, la orizont, sau e un nou joc de glezne, că s-au plictisit magnaţii?
Din adolescenţă am tot prins tranziţii, şi cred că tot în tranziţie o să mor. Mioritic resemnată.

**
Anul trecut, am fost la vot. Decisă pentru votul alb, de protest.
Până la urmă, am zis să votez totuşi partidul, oricum nu cunoşteam loazele reprezentative, că sunt sentimentală şi încă îmi place Băsescu; bottom line, voiam să nu iasă pesediştii.
A fost meci egal, şi s-au pupat pe gură, sub ochii noşti, ai fraierilor care au votat un partid pentru a nu ieşi învingător celălalt.
Se numeşte cumva asta, dar nu folosesc cuvinte tari din primul mesaj. Muie.

Împărţeala ministerelor ne-a lăsat, iar, mască. Negocierile au fost făcute transparent, cât să ne îndoaie ficatul din nou. Ochii roşii, dornici de îmbogăţire, ai politicienilor, şi balele, tot transparente, ne-au fost oferite în prime time, la TV. A răsărit şi Voiculescu în peisaj, această pasăre Phoenix care nu se dă moartă neam, şi pe lângă el, toţi cârnaţii nesătui.

Va fi un an bun. Tot pentru ei.