Jurnalul lui Manon.

Urmăresc, cu vipera pe limbă, un reportaj la televizor, care se numeşte, mai mult decăt sugestiv: Eiffel, turnul românesc în capitala Franţei. Înţeleg pe parcurs că un inginer romăn a făcut câteva chestii pe acolo şi se mai spune ceva de forma piuliţelor şi a şuruburilor.

…Deci şi Turnul Eiffel e al nostru.
Slab.

Eu vreau piramidele şi am convingerea fermă că trebuie să fi existat vreun trac beat care să fi murit sub un bloc de piatră de pe acolo, lucru care ne-ar legitimiza definitiv butada: ce-i al meu, e al meu, ce-i al tău – e tot al meu.

E o emisiune la televizor în care ţi se schimbă faţa, ţi se aspiră slana şi se pun silicoane sub fleici. Frumuseţe pe muchie de cuţit se numeşte şi am să vă redau şocul meu, alături de clopoţeii de alarmă… 

Cazul x. O familie de amărăşteni. Asortaţi la înfăţişare, cu venituri spre zero.
Nevasta a fost intervievată pentru emisiune iar argumentul ei suprem pentru ajustare a fost acesta: le e ruşine copiilor cu mine.
Femeia are riduri, faţa căzută, toţi dinţii lipsă, buzele lipite direct de gingii, nas acvilin îndreptat periculos spre gură. Vârsta pare matusalemică.
Cazul a fost acceptat. 

Am stat lipită de televizor, să văd şi eu schimbarea finală, după toate operaţiile de ajustare. …Căci credeam că e vorba de ajustare.

Am remarcat că, la apariţia femeii transformate, şocul meu a fost la fel de mare ca cel al familiei acesteia. În faţa noastră era, machiată profesionist şi coafată, o altă femeie. …Nu avea nicio legătură cu cea dinainte, şi când spun asta, mă refer nu la perioada ultimă din viaţa ei, ci la pozele de acum 5 ani. Nasul a fost tăiat şi cârnuit, ridurile au fost întinse, gura avea placă şi sus, şi jos, pomeţii, implant, buzele au fost redesenate iar sprâncenele, răscroite. Mai nasoală decât înainte, dar pe coordonate scary.
Membrilor familiei, filmaţi în gros plan, le-a ieşit de pe buze, speriat unanim: Nu seamănă deloc cu mama noastră! 
Femeia nu mai avea nicio legătură cu ceea ce fusese odinioară, dar nu se mai asorta nici cu familia ei…

…Aş dori să punctez, dezamăgită profund de această goană după senzaţional, că medicul estetician nu trebuie să devină demiurgul care, peste noapte, făureşte o altă fiinţă căci, schimbând forma până când aceasta nu mai are legătură cu originalul, alterezi fondul persoanei în cauză la modul distructiv.

Timp de două săptămâni, membrii femeii modificate la modul drastic vor sta cuminţi în admiraţie pentru necunoscuta din casă, la fel şi vecinii care vor trece în vizită, ca la muzeu. Femeia va mai pluti o perioadă pe covorul imaginar, roşu.
După care, modul de viaţă cotidian  al acelor oameni le va da lovitura, din nou, căci acest experiment îmi întăreşte convingerea următoare: când, ca femeie, ajungi să nu ai absolut nicio grijă de înfăţişarea ta, e semn că tu însăţi trebuie să umbli la cauză, nu la efect.

Aseară, la televizor, într-o emisiune, intră în direct prin telefon Adrian Păunescu. Cu vocea sfâşiată, părea pe moarte. Am crezut că l-a călcat jeep-ul lui nevastă-sa, care mai are la activ trei morţi şi a scăpat basma curată, ba, chiar, am avut senzaţia că vorbeşte direct de sub maşina care l-a trosnit…Vorbele-i curgeau ca râul de lacrimi şi din mesaj am înţeles iniţial că vremea şi vremurile sunt dezastruoase.
Mă aşez mai bine în scaun, căci presimt că urmează şi plângerea oficială. Care, iată, nu întârzie să apară. El, Poetul, a fost marginalizat în psd-ul pentru care a luptat ca o fiară, nu i s-a încredinţat nicio funcţie importantă, se simte inutil şi e nedrept, conducerea actuală este nemernică, ţara merge prost, se simte al nimănui căci a format talente, a dat şanse tinerilor artişti, a luptat cu mentalităţile ceauşiste, iar acum nimeni nu îl mai vrea…

Eu, în faţa televizorului, ascultam cu ochi sticloşi…

**
…Eram adolescentă, şi am cunoscut o tânără cu un caracter frumos, cu un corp perfect. Avea o faţă interesantă, exotică. Un păr roşu ca focul. O voce cu timbru special, care te înfiora.
Cânta la chitară, cântece folk, absolut excepţional.
A fost sfătuită să se ducă la Păunescu, pentru că, în mod sigur, Cenaclul Flacăra urma să fie pentru această fată deosebită o pistă de lansare în cariera muzicală.

Avea date de vedetă autentică.

Şi s-a dus la Păunescu.

…S-a întors de acolo alt om.
Păunescu a măsurat-o din priviri şi i-a spus, cu ochii mijiţi sugestiv, textual: “Eşti foarte bună. Însă îţi lipseşte un singur lucru: calciu. …Pe faţă” (în traducere liberă, un oral cu finalizare pe ten). Tânăra a ieşit de la el cu coloana vertebrală dreaptă, iar când a ajuns acasă, artistul promiţător s-a frînt. …Nu știu dacă a mai urcat niciodată pe vreo scenă.
…De când am cunoscut-o pe ea, am întâlnit foarte rar artişti veritabili, necârpe, cu talent şi coloană vertebrală care nu se îndoaie spre compromis. Îi port artistului care putea să devină o stea, o amintire caldă.

**
Păunescu a scris mult/enorm/cât cuprinde/l-a întrecut pe Cicerone Teodorescu. Câteva texte ne-au rămas şi nouă la suflet, pentru că erau puse pe muzică.
Îi sugerez poetului marginalizat să revină la vocaţia iniţială şi să scrie în continuare tone de material, din care timpul va selecta, iar, câteva trei versuri.
Să nu mai suspine după funcţii, căci menirea artiştilor este cu totul alta, pe pământ.

Lacrimile lui de crocodil, în direct la teve, nu mă impresionează decât în măsura în care ele reprezintă o palidă plată pentru toate tinerele cărora a apucat să le dea cu calciu pe faţă pentru a le face vedete.

M-a trezit de la 5 dimineaţa, gâdilându-mă în talpă, urticaria. Cu corpul flasc dar părul băţ, mi-am luat pumnul de pastile, am băut sucul cel sănătos din fructe stoarse, m-am duşat şi m-am proptit la televizor, ca să nu ajung la şcoală prea devreme şi să mă întreţin cu câinii din curte, de singurătate.

La teve prind două matinale, cel de pe tv1 şi cel de pe b1. Îmi lipsesc Răzvan şi Dani, căci diferenţa dintre cum sunt băieţii ăştia şi restul, este majoră.
La tvr sunt doi purisani, o ea şi-un el, parcă aduşi cu forţa la serviciu. Mă deprimă. Nici ei nu ştiu dacă sunt acri sau prea serioşi că aşa au primit instrucţiuni. Ea are părul aranjat ca frizeriţele din saloanele Igiena, iar el are o morgă de cioclu. Sunt complet lipsiţi de sclipire, de parcă vin la emisiune direct de la locul accidentului. Au câţiva telespectatori care sună şi vorbesc servil, doar pentru nişte premii cu care sunt ademeniţi. Ca target, aceşti prezentatori se sprijină în pensionari, care nu mai au, oricum, aspiraţii şi prind şi ei în direct scurtul moment de glorie.
…Menţionez, în treacăt, cu briciul, că abonamentul la tvr este obligatoriu.

La b1tv, tot o combinaţie letală, mascul şi damă. Ea, bănuiesc eu, e tânără, însă are faţa aia de bătrânică perenă din fragedă pruncie. El tot spune că e actor şi face glume indecente ca să ne ruşineze pe noi, ceilalţi actori, care ne-am păstrat demnitatea în orice condiţii.
Cei doi citesc împreună ziarele de cancan şi iau în tărbacă tot ce e pe-acolo. Alţi funcţionari, şi ăştia, fazi.

Ştirile mă copleşesc din ce în ce mai mult, nu ştiam, sanchi, că se moare atât de mult şi, mai ales, în accidente rutiere descrise în amănunt, la prima oră a dimineţii. Cui, dracu, îi mai trebuie cafeaua de trezire sau micul dejun?
La protv e un umflat nesuferit în scaun, care are o faţă de nefutut şi atitudine superioară -faţă de colegii busu şi ăla mic de la sport, de parcă i-ar fi cumpărat din târg pe bieţii oameni.

Ştirile conţin multă politică. Nu-i înţeleg pe oamenii care se mai înscriu, în ziua de azi, într-un partid, eu n-aş face-o niciodată, toţi fură şi mint, iar lichelismul este departe de felul meu de a fi.
Dar să revin la ştiri. Nu mai ştiu ce infecţii se emană pe antene şi pe realitatea lor, însă bănuiesc că au demonstrat, sau lucrează la asta, că Băsescu concepe o extincţie în masă.
ProTV-ul încearcă să relateze obiectiv. Aşa aflu eu de ordinele pe care le dă Ponta în partid, şi ce anume încearca, lucru care îl creşte în ochii mei. El va fi noul preşedinte al României, am eu, aşa, un hunch.
Tot aşa aflu despre oamenii nemulţumiţi de salarii, eu necunoscând problema, căci sunt miliardară, şi tot acolo ni se explică faptul că liderii sindicali se pregătesc de acţiuni ample de protest. …Stop, că trebuie să explic ceva.

Am să încep cu psd-ul. Se presupune că acest partid apără cetăţeanul de rând, că e un partid pentru popor, căci de aia are în titulatură cuvântul social. A guvernat singur, a guvernat majoritar; funcţionează, de 20 de ani, sub nume diferite, dar cu acelaşi scop declarat: lupta continuă pentru bunăstarea românului de rând.
Ei bine, dragii mei, după atâta amar de tranziţie pe tinereţile noastre pierdute, a reuşit un sigur lucru: liderii PSD, reprezentanţii maselor, sunt putrezi / indecent de bogaţi, iar poporul căruia ar trebui să-i reprezinte interesele, crâncen de sărac. Nici nu mai pot face o clasificare socială, căci nu mai sunt trepte pentru delimitare. Ei sunt în cer, noi, în groapă.
Oamenii nu se mai înscriu de mult în psd datorită idealurilor si principiilor, ci pentru a-şi face o pilă. E o haită mare, în care masculii alfa devorează arătându-şi colţii, iar ceilalţi membri stau cu burta în sus, jigodiţi, în semn se supunere oarbă.

…Imagine care mă readuce la protestele Liderilor sindicali. Nu mai fac pomelnice aici, mă uit, doar, în ochii voştri, de amărâţi ca şi mine, şi vă intreb: Aveţi idee ce averi au toţi liderii sindicali din România?
De unde le-au strâns, dragilor?

Pe vremea când dansam eu, muzica era armonie, nu zgomot.
Pe vremea când mergeam la discotecă, băieţii invitau fetele la un blues dacă le tremura în pantalon fiorul, nu le turnau pe gât vodcă pentru a le hipnotiza întru tăvălirea de-o noapte.
În vremurile acelea, te îmbătai de atmosferă, cu anturajul, nu te ameţeai cu opiacee, pentru a face viteza suportabilă.
Lumea nu mai dansează, azi, ci copulează frenetic….Atunci când nu face pase magnetice sau plantează porumb.

Pe vremea când au apărut clipurile muzicale, se punea accent pe mesaj. Apoi pe imagine.
Azi, în clipuri, vezi bucăţi de carne goală, din ce în ce mai goală, cu mişcări care sfidează mobilitatea noadei până la parkinson.
E o disperare maximă. Să ai ritmul cel mai alert. Să te mişti cu viteza luminii. Să ai clip pentru fiecare căcat de melodie. …Disperare maximă să treci primul linia de sosire a derizoriului.
Pentru că roata a fost, deja, inventată, tu îi aşezi între spiţe un bec şi calci cu ea, pe cap, un şnur. Evrika!

Am idiosincrazie la plurivalenta Beyonce. Este pilda vie a încrâncenării cu orice preţ. Are voce, şi o dă pe toată într-o singură melodie, zbuciumat, febril, ca o futere în grabă. Înghesuie toate trilurile posibile în doar trei minute, comasând, în sunete, de la strigătul pitpalacului, până la chemarea broaştei, pe baltă.
Nu-i ajunge. A umplut ecranele cu goliciune, nervos, sacadat şi nu dă semne că ar vrea să se oprească. Nu ratează nicio colaborare, fie că ţine de film sau muzică, nu ne lasă să ne liniştim un pic, că apare, iar. Şi mai goală, şi mai agitată, ca un delirium tremens. Vrea să ne ştanţeze cu imaginea ei de perpetuum mobile.

Dar startul a fost dat de mult.
Acum toate clipurile muzicale au femei goale, cu tonele. Care se arcuiesc, serpentic, pe lângă masculii veşnic indiferenţi. Melodiile spun una. Textul, alta. Dansul, din alt film. Se dă din cur în mişcări aberante.

Am văzut tot ce se poate vedea: cît de mare poate fi un implant de ţâţă, cât de cambrată, până la cerc, o coloană vertebrala, cât de umflat, un dos.
S-a trecut, acum, la etapa doi: Acoperirea. Cu costume de coşmar. Deformarea. A apărut văduva neagră. Răzbunătoarea.
Drogata.
Nimicul.

Femeia a fost dată gata. Frământată, sub ochii noştri măriţi, decojită de mister, aruncată în corp ansamblu, bătută pe fese fotbalistic.

Am ucis mitul feminităţii, şi galopăm înapoi pentru a ne întâlni cu veriga lipsă a evoluţiei.

E tunată bine şi apare pe sticlă mai mult goală, ca să rimeze cu vidul din creier. Bărbaţii o încadrează, placizi, la categoria “merge o dată”.
Eu n-o mai văd, căci am scos antenele şobolanului din grila de programe.

Însă azi remarc un titlu mare de ziar, în care Crudu scoate perla: Acum se poartă decolteul de jos şi la spate.

Instantaneu, nu mai ştiu ce înseamnă jos, nu mai ştiu ce înseamnă decolteu, însă ştiu ce înseamnă spate, aşa că încerc: adicătelea, te epilezi în V şi între omoplaţi?

Este incredibil cât material îmi oferă postul lui lui diaconescu, dar, mai ales, diaconescu…
De când a dat vitejia în el şi nu a făcut front comun cu celelalte televiziuni în perioada alegerilor, m-a obligat să îl urmăresc. Pe zi ce trece i se adânceşte surmenajul, devine mai slab, mai gălbior, mai metafizic…
Iată şi exemplul elocvent, care mă face să pufnesc în râs penibil, singură pe stradă: într-o seară predestinată ratingului zero, în studio se afla un nene care îşi spunea povestea interminabil, molcom şi neconvingător, în timp ce diaconescu privea jenat în laptop.
La un moment dat, nenea simte că a venit momentul să încheie, rotund,  gratulând gazda: “Mulţumesc mult pentru norocul care l-am avut”. Diaconescu, eteric: “Să dea Dumnezeu!”
… Râd cu lacrimi şi acum…

Aseară, butonându-mi telecomanda cea nouă, îmi căzu privirea pe otv.

Distribuiţi regulamentar în marele studio, discutau simultan, la masa cu formă nedefinită, diaconescu, palid şi lent, vreo şase muieri marcă înregistrată “Pitzi”, şi o tanti creatoare de modă – fostă guristă.

Futil. Strident.
Asta în timp ce prin restul hăului din platou se prelingeau discret nişte manechine distruse la corp nu numai de cârnaţii festivi haliţi la Crăciun, dar şi de rochiile penibil mulate- gen sirenă, anacronice şi ţipătoare – creaţii ale guristei.

O blondă din categoria “Câţi ani ai? /20/… Da’ i-ai trăit, nu glumă…”, cade în plasa versatului diaconescu, şi se dă cu personalitate, scrijelind cuvinte piţigăiate în bietu-mi timpan: “Am bani, mă întreţin singură şi sunt dependentă de shopping”.

Trei minute mai târziu, diaconescu:
“Uite ce îmi scrie un spectator, că, dacă aveţi bani, nu aţi dori să întreţineţi dumneavoastră bărbatul?”

…Şi blonda arsă de solar scoate perla, me-mo-ra-bil, obligându-mă astfel să o ţintuiesc aici în jurnal:
“Eu mă întreţin singură. Mă întreţin părinţii singură”.

Genial.

Am văzut-o pe Monica Columbeanu la “Dansez pentru tine”. …Avea graţia unui stâlp de telegraf, legănat de cutremur.

Tot acolo, şi Andreea Mantea. Fata asta a fost, săraca, plimbată pe la multe televiziuni, şi aici, în sfârşit, a demonstrat: nu are absolut niciun talent.

Aseară butonam telecomanda la care am alergie; dezintegrarea repetată- prin aruncarea ei în pereţi de prea multe ori, i-a dat personalitate şi conştiinţă, drept urmare merge greu când vreau să schimb programul repede, şi uşor, când nu am nicio grabă… Uneori, spre deplina mea spaimă, îşi aprinde singură televizorul, cu sonorul la maxim.

Bref: Am nimerit, în miez de noapte, pe otv, la diaconescu.

În timp ce apăsam febrilă butonul next, să nu văd ce e pe acolo dar remarcând discret titlul “A dispărut Magda Ciumac”- cine dracu’ o mai fi şi asta, telecomanda a considerat că este momentul prielnic pentru a se înţepeni.
Drept urmare, ceea ce se întâmpla în studioul acela de apartament, mi-a atras atenţia.
Diaconescu era gâfâit şi agitat, lucru care mi-a teleportat automat privirea în tavan, să văd dacă e cutremur şi se mişcă lustra. Însă în tavan e lipită o biată plafonieră.

Mă uit din nou la televizor, să văd dacă se dărâmă ceva acolo în direct, ca să dau iama pe scări în pijama, şi… remarc ieşirea pe uşa studioului a unui uriaş, cu pălărie şi haină de piele, un fel de Freddy Krueger…
Diaconescu, smirna în scaun, terifiat şi sanchi-degajat.

…Am stins televizorul cu mâna, în semn de protest.

Azi dimineaţă m-am dumirit că nu era vorba de cutremur, când am văzut pe net filmul cu întâmplarea… Malacul, pe numele lui, Tolea (evident) a cărat în studioul de emisie al lui ddd, un tomberon. După care a încercat să-l înghesuie acolo pe diaconescu.…Am râs cu lacrimi, mai ales că bietul realizator de emisiuni infecte nu se lăsa băgat la gunoi, înţepenindu-şi picioarele ca o pisică la baie, arcuindu-şi scheletica statură cvasi artistic, şi desenând, cu picioarele, tendinţe se şpagat.
Am înţeles: încerca să se facă mai mare, pentru a nu intra în gaură.

Dar cel mai amuzant mi s-a părut uriaşul ăla care, şi în momentele în care îl îndesa graţios pe diaconescu în ladă, şi când a decis să plece, a fost de o politeţe şi de un calm, desăvârşite.
Faza, beton!

Update: am uitat să precizez ceva foarte important. Diaconescu a declarat-o pierdută pe Magda Ciumac (nu râdeţi, e şi ăsta un nume), şi deci, probabil de frica “marii televiziuni otv”, la apartamentul presupusei dispărute s-au deplasat, aseară, ca vântul: trei maşini de pompieri, o ambulanţă, o dacie cu număr MAI şi două maşini de poliţie.

Concluzia, după toată tevatura, a fost că organele nu pot sparge uşa omului, pentru o presupunere.

… Realizaţi că această desfăşurare de forţe este plătită de noi, că n-o să-şi vândă diaconescu colecţia de maşini, elicopterul şi avionul, pentru un fleac…
(… Acum mă scuzaţi, vreau să mai văd o dată înregistrarea cu tomberonul)