Ieșisem la o țigară, pe bancă.
Și m-am întâlnit cu tipa, și ea stătea pe aceeași bancă.
E o tipă ok. M-am mai conversat cu ea, de vreo două, trei ori. De fiecare dată îmi promiteam că la următoarea întâlnire întâmplătoare mă voi fofila.
Dar stăteam pe bancă, moale, trebuia să-mi termin țigara.
Ea vorbește taca-taca diverse, eu privesc în gol (that’s my new name), spun, la un moment dat, ca să scurtez discuția, că sunt surmenată…
Și jbaaang!
– Ești surmenată? Da, te cred, la cât muncești… Tu știi, Nona, că uneori ești vampir energetic? Sugi energia din oameni.
Am rămas tablou.
– Ah. Sunt vampir… …Nu mi-a mai spus-o nimeni. Noi două am vorbit de vreo trei ori, când mi-ai povestit din viața ta. …Ai simțit că te-am supt, energetic?
– Nuu, că eu știu să mă protejez… Dar să știi că-mi ești simpatică.
Tipa e la vârsta adevărurilor definitive. Iar eu sunt la faza in care îmi bag pula-n ele de complezențe. Trebuie. Altminteri mă vor anula de tot binevoitorii și experții în cum trebuie să fiu și ce trebuie să spun. De un an de zile mor încet și sigur.
Mă uit la ea, și îi spun, sincer:
– Știi ceva, draga mea? Eu cred că ai dreptate cu vampirismul meu energetic în ceea ce te privește. Tu ești actriță, nu-i așa?
– Da.
– E. Îți fac o mărturisire, de care actrița din tine trebuie să țină seama. Vorbești cu cuvinte aglomerate, mult, monoton, fără respiro și pe aceeași frecvență. În cele trei conversații, am simțit că-mi vine să mă sinucid, de plictiseală. Așa că, probabil, instinctiv, ca să rezist până-ți terminai povestea, sugeam energie de la tine.
– Nona, te-am supărat?
– Nu. M-ai eliberat.
