N-am, de vreo câteva luni, nici cea mai mică inspiraţiune să scriu.
Ba zgribulită de frig, ba plouată ciuciulete, ba arsă de soarele exploziv, vieţuiesc într-un anotimp mutant.
Pare că le-am scris pe toate, m-am mirat de tot, m-am secat.
Aş arăta câteva degete unora, dar neah. Sunt, eu, în discordie cu propria persoană, mi-e lehamite să râd de alţii.
Mi-e dor să greşesc, să sufăr, să simt că trăiesc.
Mi-e frică să fac pasul dincolo.
…Dincolo de principii şi de goangele din cap.
Treceam într-o zi, în goana autobuzului, pe lângă o biserică.
Şi am simţit nodul ăla în suflet, şi dorinţa aia să cerşesc doamne, dă-mi şi mie un suflet, să-l ador, să mă bucur lângă el.
Şi în secunda următoare am realizat că nu pot cerşi, din moment ce dorinţa asta e paralizată de frică.
Jumătate din sufletul meu vrea să se lipească, jumătatea cealaltă, fermă, vrea să stea deoparte.
Starea de nedeterminare.
Un norişor de amar în plex.
Dacă-aş vrea, aş putea face aia.
Mi-e frică de după.
Am îmbătrânit.
Declar oficial.
Şi-aş plânge, dar nu sunt nici fericită, nici distrusă.
Zimbeste….si ai rabdare. Fiecare zi isi va aduce rostul ei. Neindoios.
Multumesc pentru gandul lumina. N-am rabdare, n-am speranta, n-am nimic. Plutesc in deriva.
Bucatica asta de gand cu suflet am sa o inramez, am sa o agat pe un perete curat in mintea mea si am sa o numesc in cel mai egoist mod posibil “Autoportret”.
Iti multumesc pentru curajul de a da viata propriilor mele trairi si de a-mi arde ipocrizia si lipsa de curaj de a mi le imputa/asuma.
Esti un om minunat – ma bucur ca am avut asa un noroc sa iti intersectez gandurile chiar si numai in on-line.
Esti o raza de lumina intr-un intuneric in care eu dau din maini neputincioasa si disperata mintindu-ma ca fac eforturi intr-o cautare.
Nu-ti inchipui de cate ori m-ai salvat pe mine de o cadere in mediocru, de cate ori ai dat glas unui strigat mut si unei dorinte inabusite.
Multe vorbe un ban nu fac si eu nu pot sa explic exact ce simt – dar te pup din tot sufletul, as vrea sa pot da inapoi macar un sfert din ce am castigat venind in casuta jurnalului tau.
Nu vreau sa par o “queen of drama” si dimensiunea spatiului pe care l-ai creat tu nu-l pot reda fara sa cad in vorbarie ieftina, asa ca inchid gura si te pup.
Te iubesc, scumpa mea draga. Vezi tu, trec mai usor, toate, cand stii ca nu esti singur. …Singur in singuratatea-ti. Pup ochii.
Tu nu poti sa imbatranesti! :*
Ei, iata, ba da. Batranetea asta o fi trecatoare. Pup sufletelul.
In deriva a plutit mult si Columb…dar a crezut in țărmul lui. Și a gasit….Indii…Americi…….uneori gasim cu totul altceva decit cautam…..si alteori e chiar mai bine.
Vint la pupa…..si lasa-te purtata. O sa afli curind rostul. Sunt sigur. Daca am avut dreptate….te astept sa dai o cafea.