Archive for June 24th, 2012


Să vezi chestie.

Facem un festival de teatru.
Şi, aseară, petrecerea de bineaţivenit.

Şi io, pe acolo, evident, sfredeluş.

E.

Echipa de teatru a Craiovei, băieţei şi fetiţe, cu soare în priviri, imprietenire instantă, chestii.
– Eu sunt Sara, îmi zice frumoasa cu ochi în care văd o inimă uite-atâta de mare.
Zâmbesc.
– Tu cine eşti, dragule?
– Eu sunt Alex, zice băiatul cu ochi de căluţ zburdător.
– Uite, veniţi aici, staţi la masa asta. Mai târziu dansăm, da?
Le trimit o bezea şi vreau să plec, mai sunt şi alţii de întâmpinat.
Şi deodată Sara face ochii şi mai mari, şi spune:
– NONA???… TU eşti Nona?
(Mă intimidez instant dar mă dau că nu)
– Da… Eu sunt.
– Îţi citesc jurnalul!!!
– … Dar de unde ştii că sunt eu?
– Ai făcut aşa (şi-mi arată gestul) şi te-am recunoscut… Nu-mi vine să cred… Te citesc din 2006!!! Mă linişteşte când citesc ce scrii…
– …
Şi o îmbrăţişez.
– Sunt altfel de cum îţi imaginai că sunt?
– NU!

Ah.
M-a copleşit.
Ce frumos şi special.
Eu pun gânduri, aici, rupte din suflet, şi alţii mă recunosc din gesturi.
Vă amintiţi ASTA?

Concluzia e aceeaşi:
EU sunt cea onorată pentru faptul că ne întâlnim.

E binele de care am nevoie pentru a nu mă scârbi, definitiv, de tot.
Eu sunt.
Tot eu sunt.
Un eu pe care nu-l mai ştiu.
Pe care mi-l iau înapoi de la alţii, prin aceste întâlniri.
Nu e orgoliu. Sau poate atâta mi-a rămas.
…Căutarea mea, în ceilalţi, după un mine rătăcit.