Când te uiţi la mine şi-mi povesteşti cum nu ţi-e bine,
Când îţi repet, pentru că nu e, încă, prea târziu: Fuck it şi mergi mai departe,
Când te uiţi la mine şi ştii că nu ţi-e bine, şi-mi răspunzi, iar: NU POT,
Ei bine,
Răspunsul tău,
De fapt,
Ascunde o mare spaimă-întrebare:
Să merg… Încotro?
…
Rămâi, atunci, pe loc.
Şi, ah:
©Dion
Nu tai aripile celui de lângă mine, dar întrebarea îmi aparține în egală măsură și mie și, în nemernicia mea, cer să să mi se respecte destinația: the sky’s the limit!
Te copiez și-ți dau și-n scris: nu vreau să mă minimalizez până începe dumnealui să mă… aprecieze… 🙂
ce scumpa esti tu!
Frumos si trist in acelasi timp… m-a atins la suflet, asa un pic!