Jurnalul lui Manon.

O să vă ţin la curent cu ceva.
O să apară un film.
Puiuţi de-ai mei – creatorii.

Iată teaserul:

“Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor va fi împărăţia cerurilor.”

*

– Eu mi-am dat seama, Nona, că tu nu eşti prea credincioasă.
Mi-a zis un tip, ieri.

Tot el m-a făcut să casc, politicoasă, în vreo două rânduri, când îmi povestea, exaltat, despre cât de tare crede în biserica ca instituţie şi în anumiţi preoţi care fac minuni.
I-am răspuns, atunci, că ceea ce simt oamenii, în raport cu Dumnezeu, este un lucru intim, care nu se disecă precum fotbalul, şi că mă sperie credincioşii înfocaţi, care-ţi bagă crucea pe gât şi te declară satană dacă te îneci cu ea.

Şi, ieri, iată, din neant, concluzia. Şi-a dat seama că eu nu sunt prea credincioasă.
Mi-a pus ixul în frunte.
În momentul imediat următor m-am îndoit şi eu, de mine.
De ce, mă-ntrebi?
Pentru că eu, omul care şterge lacrimile altora, care dă zâmbet, pentru a îndepărta umbrele, care crede că singura noastră speranţă este să primim lumina, de Sus, şi să o dăm mai departe… eu, în clipa aia, am simţit nevoia imperioasă de a-i da, tipului, un pumn în gură.
Dorinţa a fost atât de mare, încât am vizualizat-o.
M-am întristat. De tot şi pe toate.
Am respirat, plină de amar.
– …Aşa ai decis tu, i-am răspuns, tu, omul care nu şi-a cerut iertare niciodată, în viaţa lui. Eu nu sunt prea credincioasă, zici, perfect-credinciosule care eşti.

*

Perfect-credinciosul, sărac cu duhul, adoratorul de concret…
A lui va fi împărăţia cerurilor.
…Şi acest iluzoriu îi dă forţa de a-şi risipi deja-ratata viaţă de pe pământ – arătând, trufaş, semenilor, degetul mijlociu.

La mulţi ani, sufleţei frumoşi!

Şi idioţii au, uneori, idei bune. …Pe care nu le pun în practică.

Îi prefer pe ăia din citatul de mai sus.

Mâncători de nervi sunt doar idioţii seci de idei, care mustesc de contre.

*

Acum trei ani, am dat un search pe net, şi am sunat la câteva firme. Voiam să dotez şcoala cu dispensere profi pentru toalete.
Vedeam risipa. Cum se stricau, instant, dispenserele cele ieftine pentru săpun, şi cum se scurgea, pe gresie, lichidul. Cum nu e hârtie la toalete, pentru că  o fură studenţii, Nona.

Mă sufocam.

O fură mă-ta, imbecilo. …În gând.

Am găsit o firmă şi le-am propus să ne doteze toaletele cu uscătoare de mâini şi cu dispensere pentru săpun lichid / hârtie igienică.
GRATIS.
Habar n-aveam ce fac.
Ce dracu negociez.
Nu gândeam.
Aveam doar instinctul la mine.
Ne dotaţi, gratis, toaletele, şi cumpărăm numai de la voi consumabilele.
Apoi m-am bâlbâit un pic: Se poate?

Tipul a zâmbit, prin telefon.
– DA.

…După aceea, m-am izbit de muntele intern, alcătuit din roci mici şi colţuroase, care cunosc ele legea. …Legea inerţiei inepţiei, gen.
– NU. Nu putem cumpăra consumabilele de la ei.
– Dar aparatele sunt profesionale şi sunt gratis. Ne-ar costa enorm, n-avem banii ăştia.
– NU.

Aşa, deci, fimiariniţiativelealedraculuisamifie.

Anul trecut, mi s-au dat în mână două săli de spectacole.
Am cumpărat dispensere, pentru a dovedi elementarul calitatea e mai ieftină.
Şi-am dovedit. Nu că ar fi interesat pe cineva.
Şi, apropo, studenţii nu fură, madam, ei au grijă şi respect, când văd că sunt respectaţi.

Ieri.
– Nona, sunt bune dispenserele de la sălile tale?
– De ce, doaam-năă, te-ai activat din somnul cel de moarte?
– Păi mi s-a spus că trebuie să dotăm toaletele din universitate.
Am privit-o-n ochii de peşte, şi am plecat. Direct la Rector.
– Acum doi ani, am vrut să fac asta. Se poate?
– DA.
– Ştiu ce trebuie să fac.
– Ai tot suportul meu.

I-am anunţat pe idioţii seci de idei, care mustesc de contre, că mă ocup eu.
Deci o să se rezolve.

O să fac eu treabă, în locul altora, pentru că beneficiază  oamenii buni.
…Studenţii.
Care nu fură, madam!
Tu, în schimb, te vei ocupa de verificarea/umplerea recipientelor.
Aşa cum mi-ai promis, azi.

link -> aşa NU-uri

Vă pup, cu drag.
Pe voi, mărţişori şi mărţişoare! 🙂

Să fiţi bine şi să purtaţi soarele în ochişori.