Sunt în faza aia în care, când toată lumea vorbește – eu simt nevoia să tac.
Stau în bucătărie, seara, și fumez.
Mă gândesc la mama. Cu dor și dragoste.
Fantastic.
Și după ce dispar din viața noastră dragii cei dragi, iubirea e la fel de caldă în plex. E vie.
Și simt să tac, ne-vinovată.
Am nevoie de iubire.
Fug de ură.
Deci tac și fumez, ținând o mână la tâmplă, exact ca mama și atât.
Toti avem nevoie de iubire…iar noi astia mai “blestemati” nu avem parte de asa ceva. Macar ne avem intre noi in jurnal >:D<
da, scumpul meu.
🙂 sunt in aceeasi pozitie 🙂 in bucatarie…tragand din tigare…si incercand sa inlatur din sistem cuvantol dor…ai dreptate…e la fel de calda…mangaierea e le fel de calda…
ma alatur “Blestematilor” din jurnal si te imbratisez draga mea Nona…nu mai scapi de mine :)))
Pai asa. Sa nu mai scap. Patetic sau nu, dragostea aduna, ura risipeste. Dragoste sa fie, deci, la noi.
Știi, se spune că ura unește. Și să știi că am văzut-o cu ochii mei în nenumărate rânduri. Însă, cel puțin în final, mai mult risipește decât unește, iar unirea care o face nu durează.
pai da. asa.
Te imbratisez si eu cu toata caldura. Si ma duc sa tac si eu intr-un colt.
Te pup, Oana!
pup, Oana!
Mi te imaginez, cu mana la tampla, fumand…nu te-am vazut niciodata si totusi un sentiment cald de liniste si duiosie ma inunda cand ma gandesc la tine asa.
Mi-ar placea sa pot sta o data si sa te vad asa, fara sa-ti spun ceva sau sa-ti tulbur firul gandului, pentru ca asa sta si mama cateodata 🙂
Te pup, numai ganduri bune azi !
Ralu. Iti multumesc. Conteaza enorm.
As vrea sa-ti scriu ceva in fiecare zi, ca mi-e dor de tine atunci cind nu dai nici un semn pe aici, ca ma gindesc la tine ca si cum te-as cunoaste de o viata, ca…..Acum o sa tac si o sa ma duc la bucatarie sa fumez o tigara!!!
Ok. Deci voi, pe mine, ma spulberati, cu sufletele astea calde si bune. Dupa care ma recompun si zambesc asa, cu inima descheiata. Pup, cu drag.