Afară-i primăvară. În miezul iernii.
Primăvară.
Snif.
Penibil. În jurnal, iarnă, în oraș mai avem puțin și se deschid ștrandurile. Pfui!
Aș scoate poza aia din dreapta sus, cu casa de basm peste care picură fulgii de zăpadă…
Dar prevăd: Cum șterg imaginea, cum, poof, începe să ningă în București.
Vreau ninsoare!!!
Dar mai las poza puțin.
…Ca să cad pe gânduri – visând, ah, că pot aduce eu zăpada printr-un simplu delete cu funcție de transfer…
Pe dracu. Mint.
Dacă scot poza și nu ninge conform previziunii, iar am motiv de depresii că m-a făcut mama fără noroc.
votez: las-o acolo…si pe ecranul telefonului meu ninge ca in povesti…e unica zapada ce o sa o vad anu` asta mai mult decat sigur…:)) pupacesc
pup fata. o las acolo. 🙂
A nins un pic în noiembrie, actauly. Da a fost parcă, cum să spun, cum am trăit eu trecerea de la anii 90 la 2000. Parcă am chemat viitorul înainte, l-am trăit, l-am epuizat și, când a venit pe bune, era secat și gol. Uite așa încerc și eu să sondez misticul cu un ac interior…