Mama mea avea o vorbă: Deh, şarpele încălzit la sân…
Pricepeam metafora. Dar tot mă revoltam. Tot metaforic. Mamă, care om, din lumea asta, ar încălzi un şarpe la sân? Şarpele are sânge rece. Îl încălzeşti, te muşcă.
(Notes to self: să stau dracu departe de şerpi, sunt uşor de recunoscut, mna, altă specie.)
Acum am îmbătrânit. Nu mă mai revoltă aproape nimic.
Vreau doar să înţeleg neînţelesurile.
Care om din lumea asta ar încălzi un şarpe la sân?
Unul care nu are frică.
Şi când nu avem noi, oamenii, frică?
Atunci când suntem orbi.
…Să mai întreb şi în care anume momente din viaţă suntem, noi, orbi?
1)vanitosii: cred ca, prin puterea lor, sangele sarpelui va deveni cald. si apoi sarpele chiar poate o sa fie recunoscator pentru aceasta transformare. (ultima fraza e pentru super vanitosi)
2)oamenii buni pentru care sarpele este doar un alt animal la fel ca si celelalte, trebuie doar sa ajungi la sufletul (sangele) lui.
3)oamenii orbi: care sunt aruncati de propriile nevoi in calea sarpelui si nu au cum sa vada. suntem orbi cand propriile nevoi sunt atat de important de acoperit la un moment din viata incat nu mai putem vedea in stanga si in dreapta.
desigur exista si varianta cand 1, 2 si 3 merg impreuna.
da. firul in patru. tipic tie. de aia te sun, cand ma avariez. ca sa ma duci prin labirint. pup filosoafa.
Or fi având mamele ceva cu şerpii… a mea îmi zicea, la un moment dat… am crescut o viperă la sân! nasol, zic!
aia cu vipera la san e arhetipul.
frumos post 🙂 si da, stim toti cand suntem orbi. cand iubim si incalzim serpi la san .
corect.
Cand anume in viata suntem, noi, orbi?
Exact.
exact. da. atunci.
orbi? cand iubim…
da.
Nona si Ana va pup de nu va vedeti! Credeam ca suntem orbi cand ne indragostim, dar Ana a reusit (din nou) sa ma puna pe ganduri.