Jurnalul lui Manon.

Deci eram pe timpul lui Ceaușescu.
Noi, aka frate-miu și cu mine,  prindeam sârbii, la televizor, iar Ștefăniță, aka vecinul de la scara 2 – nu prindea nimic; era doar fudul că tac-su lucra în Irak.
Noi vorbeam engleză, că ne uita dumnezeu câte două zile și două nopți la maratonul ăla de filme (cei din leat cu mine știu despre ce vorbesc), iar Ștefăniță mânca, al dracu, gume spearmint, de ne venea să mestecăm ambalajul pe care îl arunca ăla, așa de puternic mirosea a mentă.

Mi-adusei aminte de o iarnă de poveste, așa erau iernile pe vremea tinereții mele, acum o sută de ani lumină…

Frate-miu avea un fes negru așa cum poartă rapperii, mna… noi eram cam deosebiți atunci, ne cam vedeai în mulțime…
Așa.
Deci i-am brodat pe fesul cel negru o inscripție tare culă: “SO WHAT?”

…Când frate-miu a ieșit afară, la bulgăreală, s-a întâlnit cu Ștefăniță, care, mestecând spearmint, l-a interpelat, fudul și ironic:
– Ce scrie, mă, pe căciula ta? SOVATA?

*
Nu știu ce mai face Ștefăniță, că în Irak nu e, sigur.
…Dar mă amuzai de amintire, auzi la el, Sovata, al dracu cu guma lui… 🙂

Unu. Am treabă, îmi făcui vânt prin jurnal ca să pup ochii cititori. Deci vă pup de nu vă vedeţi!

Aşa.

Doi. Căutările pe google sunt deosebite, nu am timp să răspund decât la prima şi la a doua, că sunt prea mişto.

1. ce scriem in jurnal despre iarna. Cum, ce scriem? Ete: IARNA E CA VARA!!! 😉

2. goagalee. Prietene, eşti demenţial! Deci intri pe google şi îl strigi. Deci eşti beton!

Aşa.

Trei. Are chef, cineva, dintre voi, să răspundă gugălitorilor, la restul de căutări, şi pe urmă pune mama nona în jurnal răspunsul, cu ©, cu tot ? 🙂

3. manon 90 218
©Unu mic: Nu-mi vine sa cred eu am cautat pe google Manon 90 218 si iata ca m-ai reperat.
©Evergreen: Manon 90218 – incepe un nou serial cu peripetii. Stai tuned!
©Bianca: Repet Manon, interesant nume.
© Geo: Un fel de Beverly Hills 90210 – în variantă autohtonă.

4. explicarea expresiei nu le dadea mana
©Evergreen: Adica nu dadea noroc, ce sa mai?
©Bianca: Le era foame si nu le dadea mana sa manance, aveti nevoie de gat extensibil.
©Manon: Adică “nu se îndurau să”.
© Geo: Niște zgârciți ăștia din Addams Family.

5. vreau sa scriu
©Evergreen: Si ce te opreste?
©Bianca: Eu vreau sa citesc.
© Geo: Acum ai ocazia. Ține minte! Tu ai vrut-o!

6. istoria ciorbei de burta
©Unu mic: Nu stiu cine a inventat asa ciorba da cu siguranta va ramane in istorie, iar cea mai buna ciorba de burta o face mama lu’ GIGI.
©Evergreen: Asta cu burta… habar nu am, probabil vreun înfometat. Nu se lasă nimic, totul se folosește!
©Bianca: Bleah, nu suport ciorba de burta, istoria ei e undeva in oala.
© Geo: Nu există vestigii, specialiștii afirmă că a apărut odată cu burta.

7. alergii la cobai
©Evergreen: Eu am alergie la polen, dar tot e bine.
©Bianca: Şi cobaiul e alergic la tine, deci nu fa pe desteptul, incercati sa va intelegeti unul pe altul!
© Geo: Renunți la șoareci și te faci bine, restul nu mai contează.

8. inima iti dau de toate
©Unu mic: MIRCEA BLIDARU-Inima iti dau de toate Bine ca nu este manea…dar nici cu asta nu-mi este rusine
©Evergreen: Ce poetic. De toate ce? Palme, suturi?
©Bianca: Inima e pretentioasa si refuza
© Geo: Prea multă grijă și generozitate afectează.

9. marcicela ubita2000
©Unu mic: Marcicela ubita2000 am cautat si eu si nimic…probabil este nou venita in oras
©Evergreen: S-o vezi pe maricela ubita3000, are niște craci (muaaa)
©Bianca: Mar(ci)cela e ce mai iubita fata a anului 2000, faceti cunostinta.
© Geo: Ubești nu te încurci sau ăsta-i tariful?

10. mustrare scrisa 2010
©Evergreen: Mustrare scrisa varianta 2008 este mai relevanta…
©Bianca: O mustrare scrisa pentru fiecare an, ca sa inteleg?  harnic om, trebuia sa apara si asta in cele din urma, ca altfel nu te astamperi.oricum e la moda sa ai mustrare din asta, ca cea verbala intra prin stanga capului si iese prin dreapta .
© Geo:  Cu avertisment sau simplă? Ai nimerit bine, aici se decernează, în Jurnal.
©Manon: Stimate domnule Pandele, în calitatea mea de şef de secţie şi superior care îţi sunt căci te pontez, te înştiinţez că în tot anul care trece acum nu ai avut iniţiative colective plus că te-ai combinat cu colega de tura doi cunoscând normele de protecţie încă de la angajarea dumintale, din februarie 2009, că nu ai voie să o faci. Aceasta este o mustrare scrisă, care se adaugă la celelalte două cu furtul de ţeavă şi băutul în program, deci ai trei. O să primeşti şi demisia, până în decembrie, căci avem ordin să te restructurăm.

Boon.

Patru. Deci vă pup de nu vă vedeţi, eee… Fug! 🙂

Nici nu ştiu dacă trebuie să mă amuz sau să mă sperii. 🙂

Şedinţă cu Rectorul.
– Auzi, Nona, nu te mai ocupa tu de toate, ai oameni. Tu trebuie să stai la birou şi să îi coordonezi. Să îi conduci.
Îl privesc direct în ochi, căci, doamne, astea sunt momentele în care îmi aduc aminte ca “urgent” este un cuvânt magic, ce are fatalmente, sensuri diferite pentru români. Pentru mine are sensul din dicţionar. Pentru alţii, “las’ pe mâine”.
– Domnule Rector, iertaţi-mă dacă par insolentă… dar… dumneavoastră vorbiţi de “stat la birou”? Cel care aleargă cât toată şcoala la un loc?

Rectorul e taur. Ca şi mine. Îi mobilizează pe oameni personal. N-am întâlnit, încă, un om din zodia asta care să stea în scaunul directorial bumbeni. Fără să alerge, să se agite, să simtă pulsul evenimentelor, fără să caute, să scormonească, să descopere problemele din faşă.

O să stau pe scaun, în concediu. N-am timp, acum.

Mi-e dor de Costică*. Și de Aurica (mai puțin, de ea, că e tută). Deci mi-e dor de mine, cea veselă și zbanghie.
Nu îl găsesc pe Costică, nu îmi răspunde Aurica.

*
Acum câteva zile, am primit un pumn direct sub centură, în scris. Absolut neașteptat. Năucitor. De ăla care te pune la podea fără drept de apel.
Nu pot scrie despre pumn, nu pot descrie persoana, căci am uitat cum arată – am imprimată pe retină doar imaginea unei bucăți de mânecă albastră.

N-am putut să mă adun, până azi. Am bocit, penibilă, in reprize.

M-am trezit, diminețile, cu sentimentul că nu vreau să mă ridic din pat, pentru că, în loc să văd soare, în jur pluteau numai neguri de vinovăție.
Nu înțeleg ce vină am, nu înțeleg de ce insist să îmi găsesc vină.

Mi-e dor de Costică. Și de Aurica.
Deoarece.
Deoarece aș lovi, acum, cu sete, mâneca albastră. Dar în felul meu.
Diferența dintre o jignire transmisă prin vorbe scrise și o furie mută este că cea de-a doua ajunge la destinatar mai târziu – dar îi rămâne acestuia priponită în sistem mai multă vreme.

*
Mi-e dor de Costică. Și de Aurica.
O să îi caut în mine până când o să-i aflu. Ca să nu gândesc rău.

…Până atunci mă încânt cu ASTA.
…Și mă consolez cu ASTA.

(*) Costică și Aurica – plăsmuiri ale minții mele, așezate în jurnal.

Mă gândesc de câteva zile – obsesiv și fără să-mi explic – la domnul acela.

Am răscolit jurnalul, să găsesc articolul despre ei…

Mă rog să fie bine.

Arhiva cu déjà vu-uri.

Ete, îmi săpai și io un canal de muzici pe youtube:

ManonNona

Iuhu! 😉

Voi avea o zi lungă de vineri. E bine.

Dragilor, de două zile mă susţineţi. Iar. Şi sunt bine. Încă sunt stupefiată de faptul că, atunci când scriu ceva ce mă marchează profund, vă adunaţi de peste tot, de parcă v-aş chema mut, şi sunteţi aici.

Aşadar.

Las aici, în jurnal, un buchet de suflet luminos, proaspăt încărcat de energie bubuitoare, vie, bună, pentru următorii inculpaţi:

Cei care mă citesc şi scriu la comentarii;
Cei care mă citesc dar nu comentează încă;
Cei care vin aici din greşeală, de pe google sau de pretutindeni şi dau click şi la pagina a doua;
Cei care par că vin aici din greşeală.

*

Ştanţez aici – pateticădarşicedacă – gândurile mele pozitive şi dragul de voi, ca să ştiţi că vă mulţumesc.

Ete! Las buchetul de energie, să vă fie soare, azi, şi cald în inimă, şi bine.

Acum fug la treabă, avem un studio de pus pe picioare.

Vă iubeşte mama lor.

😉

*

Aş scoate limba la voi, dar mă dau demnă, deci vă pup în frunţile iubite! Pe toţi. <–link.

Să respirăm puțin, zic… Ete ce melodie… 🙂

**

Dara, ești prin zonă, să te pup de două ori, triplu?

**

Late edit: Pupături și pentru Mirela, care ne-a dat splendoarea ASTA

Detest mitomanul, şi mă feresc cât pot de compania lui, care-mi consumă neuronii.

Am repulsie faţă de gudurelul complezent şi raissoneur, care te ridică în slăvi cu aceeaşi limbă cu care te scuipă pe la spate.

Nu suport persoana îngălată şi nespălată, căci exteriorul spune multe despre gunoiul intern.  Ştiu că ţi-a băgat primăria tramvai în oraş, dar preţul a fost că ţi-a tăiat apa caldă?

Mă întristează omul care se minte pe el însuşi, şi mă sufoc dacă stau prea mult timp pe lângă el. Mă îmbolnăvesc de inutil şi-mi revin greu.

Mi-e, deja, greaţă, de bărbatul care mi se bagă în ochi să îl remarc, luptă eroic să mă cucerească şi, când reuşeşte, îşi pune lumânarea pe piept şi moare. Ca un făcut, nu ştiu de ce, nu ştiu ce dracu de destin căpiat am, dar aşa se întâmplă, tipul mă îndrăgosteşte şi imediat după aceea se transformă în fecioara de pe pajişte; vrea să-i fac şi gardul, să îi nivelez drumul, să mă lupt şi cu balaurul – să-l scol. Mă obligă, neisprăvitul, să fiu o Ioană D’Arc altoită pe-un Don Quijote de la Mancha. …Moment în care eu devin Hitler, iar el, un cal banal care nu poate gusta din tava cu jăratec.

Nu tolerez beţivul intelectual care se dă consumator, deşi este, practic, consumat de viciu. O experienţă recentă m-a pus la podea, maestrul respectiv îmi şoptea pe messenger, de sub masă, ba că ” Iubesc minunea asta care este viaţa” ba că “Presimt că o să mă duc curând… o să mor”. N-a crăpat, încă. Îşi suge suferinţa cu paiul sau se dă entitate extraterestră, în funcţie de gradul de mahmureală.

**
De trei zile fac curăţenie în cotloanele sufletului. Bă, cretini pesimişti şi distruşi, când v-aţi înghesuit să-mi luaţi spaţiu din inimă, am precizat că nu cer chirie, dar că insist să păstraţi curăţenie, nu aşa ne-am înţeles?!
Mă faceţi să miros a mucegai, a durere stătută, a chiloţi spălaţi în public, vă şterg lacrimile şi uit de mine şi voi ce faceţi?
Mă arătaţi cu degetul, ironic, pentru că lupt să cred în bine şi în lumină?

***
Spălaţi-vă, curăţaţi-vă, priviţi-vă în oglindă şi bucuraţi-vă că în ţara asta, aşa, de căcat, cum e ea, mai sunt oameni ca mine.
Bucuraţi-vă.

…De la distanţă. Să nu mă mai contaminaţi.