**
update 16 aprilie:
in cate zile trece un cucui. Nicio minune nu ţine mai mult de trei zile (plus trei nopţi).
Archive for 2010
Aţi citit în jurnal istoria lui Costică, scrisorile.
Le mai pun aici o dată, să vă aduceţi aminte, pentru că GEO a scris şi urmarea, o aveţi după linkuri [mulţumim, Geo, cum spuneam, cititorii scriu mai bine decât bloggării ;-)].
Scrisoarea 4. © GEO
Dragă Costică,
Îs tot io, Ifrim, căpraru. Acum scrisei singur că-nvațai și d’astea, bă, frate-miu.
Aflai di la muică-ta că ești grațiat, că s-a desființat și regimentu’ la o lună după ce plecași tu. Nu din cauza ta, veniră ordine di sus, di la menester și ne lăsară pe toți la vatră și am gătat armata.
Luai adresa ta di la tanti Sanda. Ce dacă te blesteamă în fiecare zi, băi neinstruitule, trebuia să te răzbuni pentru atâta lucru și să sui pă Youtube filmul ală cu ea și popa? Ai mai avut și tupeul obraznic să-i dai popii mail, ca să nu rateze premiera…
Băi Costică, da și iei ți-au tras-o, au pus-o pă nevasta lu Gogoloi, că și aia te iubește tare, la câtă bătaie i-o dat bărba-su din cauza ta, să intre-n vorbă cu tine. Acum ea este iubita ta virtuală, Angela.
Bine că i-ai dat adresa corectă , nărodule, că prost mai iești, ca noaptea!
Norocu tău îi că frații Arsene plecară în Olanda, cică repară motoare . Ăl mare vine regulat acasă, adică odată-n an, ăl mic, mai rar, până acum nu-l văzui.
Țiganu-i în Spania, cântă. Mihalache și Coțoi, la fel, da ăștia la muncă, treabă sirioasă.
Cârstea a ajuns cel mai bine, n-are nici o jrije, s-a călugărit.
Uitai ce-i mai important, știi cine mă învăță scris-citit așa de bine? Măria, băi, acum o cheamă și Măciuceanu, ie vânzătoare aici, la non-stopu lu Dumitrică.
Da, băi răcane, suntem cumnați!
Hai c-am obosit, îți mai scriu și altă dată.
Ai grije cu Apocalipsa sau cum i-o zice, că la noi n-ajunge anu ista! La toamnă facem nuntă…
Serg.(rez) Ifrim Măciuceanu.
**
update 15 aprilie:
propozitie cu viezure. Viezurele (sau bursucul) vrea să îţi arată cucul.
Aseară, că nu pot să zic azi noapte, pe la 12, când m-am întors acasă zgribulită şi m-am împiedicat de preşul de la intrare să dau cu capul în uşă, de foame, remarc, pe pervaz, că ceva pâlpâie a mişcare.
M-am gândit că o fi gândăcelul de ieri, că nu v-am zis de el, eram ocupată cu depresia şi platonicul.
De câteva zile – multişoare- văd, pe gresia din baie, gândăcei. Câte unul la două zile. Nu sunt cocoroci de bucătărie, ci de ăia negri, care cresc mărişori. Nu mă sperie, pentru că sunt cu picioruşele în sus, şi am văzut eu la câini, când se pun pe spate, e semn de abandon şi de supunere. Deci nu mă muşcă, sigur.
Cred că îşi caută perechea întru înmulţirea de primăvară şi au nimerit în casa greşită, că dezinfectarea săptămânală a locuinţei îi otrăveşte, în lungul drum al ţevilor către pardoseală. …Sau îi năuceşte momentan.
Bref: eu îi adun pe o hârtiuţă, pe cei cărora le mişcă antenele, şi le fac vânt pe geam, neomorâţi, să se trezească de la aerul curat şi să îşi revină până ajung jos, de la etajul 5.
Aşadar, ceva pâlpâie pe pervaz, fi-ţi-ar parantezele ale dracului…
E fluturele meu platonic.
…Pe care mă fac că nu-l văd, în timp ce inima-mi bate vizibil, prin geacă.
Am reuşit încă un record, azi: să fiu şi mai varză ca ieri, şi am tastat cuvintele astea cu frică…iar o să se ia geo de mine, că sunt smintită şi-l bag în confuzie. …Dacă mă pârăşte lui Costică şi nu-mi mai vin la eveniment?
Geo, ca să fiu eu prima la dat cu piatra, am scos limba la oglindă, dar să ştii, prieten drag, că nu mă vindec.
M-am născut defectă şi-mi alunecă sentimentele.
Stăteam, aseară, pe marginea patului meu imens, că nu ştiu de ce draqu mi-a trebuit pat mare, să vâslesc singură prin el? Că io dorm ca iepurii, pe o suprafaţă mică, scândurică…
Eu, zic, stăteam pe o margine, iar El pe colţul opus, picior peste picior, ca demoazelele, cenuşiu şi cu o aripioară zdrenţuită.
Doi penibili, cu tensiunea pe mute.
– Ce dracu faci, mă, aici, ţi-am dat drumul ca să meditezi, în loc să zburzi?
– Păi ce să fac, nebuno, să zbor ca disperatu’, în neant, că ţi se puse ţie pata pe bărbatu’ imposibil?
M-am umplut de igrasie pe polen şi singura sursă de lumină din beci e becul ăla pe care scrie Eject, am dat cu capu’ în el până am ameţit…Am şi io o vârstă, nu mă poţi scoate la interval când ţi se năzare, ştii că m-au lăsat aptitudinile de planare peste abis…
…M-am întristat. Şi am un ghem de nelinişte în stomac.
Mi-a zis odată un scaiete că sunt rea. Nu cred că sunt, însă dacă te lasă baltă şi fluturii conlocuitori e semn că trebuie să declanşezi lupta cu abandonul.
Una din mine o va învinge, cumva, pe cealaltă.
Am deschis geamul. Fluturele e liber.
Poate, undeva, altcineva are mai multă nevoie de el acum. Mai multă nevoie şi mai multă bucurie de trăit.
Eu sunt puţin ocupată să îmi plâng de milă vreo două minute, şi să mă autoironizez până seara.
Aşa voi trăi ziua de azi, penibilă în ochii mei şi ruşinos de patetică în faţa voastră.
Dragii mei, ce program aveţi voi vineri, sâmbătă şi duminică (16,17, 18 aprilie)?
Ziceam şi eu, aşa, că dacă sunteţi în Bucureşti (şi dacă nu sunteţi, puteţi face un drum), vă aştept, zilele astea trei, la parter.
În UNATC.
Ca să vedeţi şi voi cum e la noi în bucătărie. Avem de toate: actorie, scrimă, coregrafie, spectacole, de dimineaţă până-n amurg.
Vineri proiectăm şi filmul “Eu, când vreau să fluier, fluier”. Deci ne asortăm.
Anul trecut a fost mişto. La fel va fi şi acum.
(Vă dau insigne de prietenie, ei, ce ziceţi?)
P.S. …Şi îmbrăţişările, în direct.
Uite aici un link la forumul pe care-l păstoresc, găsiţi mai multe detalii: FORUM UNATC
Iată una scurtă, care m-a ţinut trează noaptea trecută, scuzaţi limbajul: Manon este îndrăgostită lulea!
E frumos, deştept, spiritual, interzis.
Am experienţă cu platonicele, drept urmare, când m-a pocnit sentimentul am zbughit-o de sus, din turn, până jos, preţ de o sută de etaje, la subsol. Acolo unde evit să intru de vreo trei ani. E inundat cu lacrimi, decepţii, visuri înfrânte, complexe de inferioritate.
Cu ochii sclipind, am mers ca prin miere prin toate acestea, până la cutia cu fluturi.
Mai e unul acolo, aşa că i-am dat drumul, l-am lăsat să zboare liber, ca să ştiu că sunt, încă, vie şi neexpirată.
Sunt absolut îndrăgostită. Platonic.
Sper să îmi încarce bateriile energetice, fluturele, şi să nu moară prea curând.
**
update 10 aprilie:
mancare pt urticarie. A, deci vrei să o întreţii… Nu-i dai nimic din ce-i place, ţii regim cu orez fiert, morcovi fierţi şi făinoase. Cu puţin noroc, scapi de ea şi dai în diabet, de la atăta pâine goală.
M-am enervat. Deci acum mă doare şi stomacul. De frica durerii, m-am calmat şi am recitit e-mail-ul.
Şi-ţi răspund aici, anonimule. Punctual.
Iar dacă vrei să combaţi, evită mailul, scrie la comentarii.
Am găsit întâmplător Jurnalul tău, că nu îl pot numi blog, şi aş vrea să-ţi fac nişte observaţii de bun simţ, ca să nu rămâi la stadiul ăsta, că ar fi păcat, şi nu scriu pe blog, să nu mă cenzurezi.
1. Ai articole prea lungi, nouă ne e lene să le parcurgem şi nu avem timp, fă-le mai scurte.
2. Ce-i cu lista aia de bloguri prietene? Tu ai fost pe blogurile alea, să vezi ce pui în listă? Selectează-le, că te asociază lumea cu ele şi cine se aseamănă…
3. Optează de cine râzi, de tine, sau de alţii, că e varză pe aici, şi nu mai înţelegem nimic. Eu sunt fan Badea, ziceai că nu ştii bloguri, du-te pe la el, sunt sigur că te va inspira ceva de acolo, nu are întotdeauna hazul ăla al lui, însă are, clar, o direcţie.
4. Sper să nu te superi, nu m-aş fi deranjat să îţi scriu, dar cred că ai potenţă.
Aşa zici…
1. Eu scriu pentru oameni care au exerciţiul cititului, nu plămădesc haiku-uri. Dacă mă voi reprofila, voi pune frame-uri în loc de text, ca să redau tot filme de lung metraj.
Dacă nu ai timp să-mi citeşti articolul până la final, pierzi poanta. La noi acasă prăjitura se servea la final, nu ca antreu.
2. Mi-a mai zis cineva că lista de bloguri trebuie făcută cu simţ de responsabilitate. Aşa şi este făcută. În acea listă sunt bloguri, iar dincolo de ele, oameni care au ceva de spus. Oameni care m-au primit în lista lor fără să mă “selecteze”, pe vremea când Jurnalul meu avea trei zile de viaţă. Fiecare blogger are cititorii săi, iar eu nu voi face “selecţii” niciodată în lista mea. E o chestie de bun simţ, chiar şi în lumea asta virtuală.
Dacă Jurnalul meu va deveni cunoscut, cu atât mai bine pentru mine. Blogurile din listă vor rămâne la locul lor şi voi acorda şi eu şanse altor începători. E loc pentru toţi, în eter.
3. Pe aici e “varză”, zici. Aşa va rămâne, căci exemplul cu badea a fost edificator. Rămân în tabăra versus.
4. Interesante observaţii, sper că ţi-am răspuns scurt.
Nici eu nu m-aş fi deranjat să-ţi scriu, dar m-ai rupt în două cu “ai potenţă”…
…Mulţumesc. Tocmai ţi-ai câştigat locul în jurnal.
**
update 9 aprilie:
1. Ubuntu. Habar n-am ce înseamnă, însă ceea ce mă intrigă este: cum dracu de a nimerit în jurnalul meu?
2. mi se zbate la ficat. E vena cavă, nu e de glumit. Urgent, la medic!
