Jurnalul lui Manon.

Ahh, titele…Cum mi-ai stricat tu duminica, de dimineață…de m-ai făcut să mă îmbrac să vin la bloc, să-ți administrez un cap în gură de față cu bețivii alături de care consumi energizantul la doi litri…

…Ahh, titele…cum mi-ai trimis tu al doilea mesaj, cât să mă oprești înainte de a ieși pe ușă, taifun…dar am rămas cu vulcanul de amar erupt, deja, care și acum face ravagii în plex…

Deschisesem computerul să intru în jurnal, și m-a întâmpinat, agramată și penibilă, slova ta…

Mâncam și eu un biet pepene galben, iar gustul lui mi s-a oprit, albastru, în gât, citindu-te…

Ai văzut articolul cu aventura, și ai și sărit, biet vierme, cu scuipatul… De unde pînă ieri, constant, mă sufocai cu te iubescuri si fara tine nu pot sa trăiescuri… Ahh, titele…Îmi scrii cu litere negre, scrijelind cu tocul ruginit pe virtutea mea, adică pe ceea ce am eu mai sfânt, că… bănuiam că ești o aventurieră…

Eu.
Care am stat lîngă tine cînd nimeni nu te voia, îndrăgostită total.
Eu.
Care mi-am pus cruce la viața sexuală, la 38 de ani, intrând în relație cu tine, consolându-mă că sufletul este important, oarbă la tot ce însemna alt bărbat pe lumea asta.
Eu.
Care stăteam în picioare șase ore, pentru a pune masa obligatorie, de duminică, ție și neamului tău de paraziți, fără ca vreunul dintre voi să miște un deget, căci trebuiau urmărite meciurile pe bandă, cu alcoolul lângă unghiile negre.
Eu.
Care am primit vot de blam de la familie și de la prieteni pentru că te-am ales pe tine.
Eu.
Care te-am îmbrăcat, călcat, iubit, șlefuit.
Eu.
Care veneam într-un suflet acasă, de la școală, ca să îți fac de mâncare.
Eu.
Care și atunci când m-am mutat, te-am rugat să ne dăm o șansă, și să vii cu mine…

Titele, te-am părăsit de acum doi ani, și nu mă mai întorc, nu te iubesc!

Dar ahh, titele… crezi că al doilea mesaj de azi, pe care l-ai trimis după prima bubuială pe care mi-ai aplicat-o inconștient, direct în plex, are vreo valoare? Iartă-mă, nu citisem bine, te iubesc, nu pot trăi fără tine… Are, imbecilule, scuza după crimă, vreo valoare???

Titele… deși nu-ți aparțin, tu ești gelos…Că altcineva face dragoste cu mine în gând. Te înțeleg, numai tu ai dreptul ăsta, așa a fost și în relația noastră…

Dar, titele, scrisorica ta m-a fracturat din cu totul alt motiv…Scrii, acolo, la final, Have a nice life… Ai dat un copy/paste din Jurnal, tu, biet analfabet care nu leagă două vorbe în română, aruncându-mi un mesaj de despărțire pe care mi-l scrisese alt bărbat... Tu, un jeg, îți asumi ce scrie unul care frizează genialitatea…alăturarea aceasta, de porc cu mărgăritar, pe care  am trăit-o și eu, în relație cu tine, zilnic, m-a făcut să tremur de nervi, și să gândesc răăăău… te-ai lipit parazit și de cel pe care îl ador…nu e de bine, e de răăăuu…

Ahh, titele… dacă mi-ai vedea fața împietrită, dacă ai simți ce îți transmit eu, acum… ție, milogului căruia i-am purtat traista și mi se urcă, și acum, în cap… tu, nevertebrată care spune te iubesc cu pumnul plin de cuvinte șrapnel…cât să mai fiu politicoasă cu tine?
Cât timp să mai ascult lamentările tale de fătălău care suge nonă din jurnal și oftează înjurând-o?

Ahh, titele, uită-te în literele mele…

Suntem, aici, acum, numai noi doi. Am izolat toată lumea la ușă.

Ești tu și cu mine.

Am să-ți fac o dedicație muzicală, care îți va rămâne în sistem pentru tot restul morții tale vegetative.

Este melodia pe care o ascult numai atunci când sunt târâtă de cei din categoria titel, în căcat.

Titele, pune boxele la maxim și soarbe cuvintele alea direct în plex, unul câte unul, rar, până la final.

La rândul meu, îți voi sufla cuvintele melodiei, în eter, la maxim, toată ziua asta întunecată de duminică, până când mă voi elibera, ca mâine să fiu, iar, cu genunchii juliți, tremurând de supărare, în picioare.

Dă click, titele, pe cuvântul aici, scris cu roșu, adică… AICI!

Have a nice worm dick!

Nu am structură de aventurieră, dar am comis-o, azi noapte, big time,  îmi vine să intru în pământ de rușine…
Câteodată corpul te ia pe dinainte…mai ales după, fra-tee, aproape un an de singurătate… (shush, amețito, asta nu e justificare valabilă)

Nici nu-l cunosc bine pe omul ăsta…E, da, celebru, îi pun aici inițialele, CTP,  ca să fiu și sinceră, ca să păstrez și cvasi-secretul…
Ne-am întâlnit, întâmplător, în școală, de câteva ori, el, ce faci, puiule, eu, mă știți, cu îmbrățișatul și creatul de dependență… M-a pus dracu să-i așez o insignă în piept și să îi văd ochii ăia tulburi…E și mai bătrân decât mine…

Cum dracu de a ajuns în patul meu, fără curtea de rigoare de un an de zile, cum de am trecut eu peste faptul că sunt îndrăgostită de altcineva…e un mister pe care nu am cum să mi-l explic, eu, aia, femeia unui singur bărbat, eu, aia, care se dă analitică…
Bref: S-a întâmplat.
Nasol. Fără comunicare, cu senzații puternice dar și cu semne de întrebare și ochi pe pereți…

…Cu sentimentul că înșel, pe cine să înșeli, cretino????

În timp ce se comiteau evenimentele, mă  răscolea atât de mult tot amalgamul ăsta de senzații stranii, încât mi-a explodat inima în piept, bătându-mi clopot.

Evit strategic, de azi dimineață, toate oglinzile din casă…

…Bine, înțeleg, tensiuni, frustrări, subconștient, freud, jung, yang…dar de ce tocmai CTP-ul? Nu putea și el să fie Banderas?

…Și în somn mă oropsești, Doamne?!  🙁

**
update 22 mai:
fir de par pe fata imberbului. …O fi de la pisică…

Nu scrie despre asta, ești nebună, îți pleacă toți, din jurnal…

Eu, azi, cu mintea mea de acum, cred că:

Cei care sunt GAY (folosesc un termen generic) s-au născut așa, nu au ales, când au ieșit din placentă, eu vreau aia.

Ei sunt mai chinuiți decât heterosexualii, sunt considerați, în societate, paria. În țările subdezvoltate, sunt ostracizați.

Au drepturi, pentru că sunt oameni, pentru că au suflet.

Au dreptul să-și crească și să-și educe copiii. Homosexualitatea nu se ia prin mimetism. …Homosexualii se nasc în familii normale.

Un procent enorm din populația care declară sus și tare că e straight și care înfierează homo/bisexualitatea, a visat la /a avut experiențe bisexuale, ca experiment, fun sau mai știu eu dracu ce, ceea ce-i face, pe acești oameni, cu adevărat, condamnabili, dacă ținem cu tot dinadinsul să aruncăm cu piatra.

Am întâlnit homosexuali care îi bat la cur pe mulți dintre bărbații pe care îi cunosc.
Au minte sclipitoare de mascul, au sensibilitate de femeie.
Sunt pedanți, curați tot timpul, au grijă permanent de imaginea lor.
Au spirit caustic, dureri ascunse, zâmbet bun și cald, incertitudini.

Știu să asculte, își îngroapă tristețea cu demnitate. (Nu iau aici în considerare uscăturile, vorbesc despre esență.)

Acești oameni sunt, pe alte coordonate, la fel de inadaptați ca și mine.

Eu visez la o lume în care ( indiferent de ceea ce ți se întâmplă, drame, supărări) oamenii să poată zâmbi când sunt călcați pe picior, din greșeală.

Zâmbetul de pe fața mea aduce soare în inima ta.
Aici, în românia, nu se poate.

Dacă zâmbesc pentru a-mi ascunde durerea, trebuie că sunt nebună.

Dacă sunt entuziastă și am efuziuni sentimentale, trebuie că ascund eu ceva.
Mulți, din jurul, meu sunt foarte preocupați să-mi tempereze entuziasmul.

Zilnic, așa.

De o viață.

Mulți oameni mă iau for granted și decid ei pentru mine, e mai bine așa…
Nu fac nici cel mai mic efort să mă înțeleagă, să mă accepte așa cum sunt eu, un sfredeluș drăgăstos cu draci în cur, când se enervează…
Deci, sunt, pururi, părăsibilă.
…După care, invariabil, parcă sunt blestemată, foștii iubiți îmi caută iubirea, căci golul din inima lor nu e în general, ci poartă numele meu…Și eu fac eforturi să nu îi rănesc, dar sunt secată… Deci urmează ca ei să mă mai calce, o dată, pe cap.

Prietenii mei speciali mă iubesc, așa defectă cum sunt. Nu mă scormonesc, să-mi găsească defectul, nu mă studiază ca pe un cobai în laborator, pentru a vedea cât rezist, când mă epuizez.
Nu mă pun sub lupă, ca să-și demonstreze că ei sunt mai buni ca mine.

Ei îmi zâmbesc și mă iartă, atunci când greșesc și îmi cer scuze.

Mă sună, uneori, doar ca să îmi spună te iubesc.

Bărbații straight din viața mea, pe care i-am iubit, voiau să fiu satelit, să gravitez, aveau fițe de primadonă. Trebuia să fiu, și bărbat, în relație, și femeie.

…Tot de defectă ce sunt, pentru că, structural, fără să cer, la naștere, fără să îmi doresc, mă îndrăgostesc numai de un anume tipar de bărbat: traumatizatul, nefericitul, neînțelesul, cel care, din complex de inferioritate, a devenit cult, sclipitor, fermecător…

Am realizat târziu, asta, și tot atunci mi-am dat seama de implacabil…
…Femeile traumatizate au grijă ca cei din jur să nu sufere, bărbații traumatizați sunt absolut și definitiv egocentriști.
...Excepție face o singură categorie. …Ea-i reprezintă pe bărbații care intră automat în sufletul meu, ca FRAȚI: cei născuți altfel– indiferent de coordonatele acestui diferit.

Mi-am făcut acest jurnal, ca să așez aici, poverile. Manon pare o poveste, iar azi, prin ceea ce am scris mai sus, voi supăra oameni dragi, cum e posibil ca o femeie hetero să aibă amici din comunitatea LGBT?…
…Însă câți dintre voi, care mă citesc acum, dacă m-ar întâlni, m-ar lua exact așa cum sunt, bună și nebună,  fără să aibă cea mai mică intenție de a-mi scormoni sub carcasă pentru a-și dovedi că în realitate nu sunt povestea din jurnal?

Luați-mă așa cum sunt, jurnalul mă reflectă întocmai: un suflet chinuit, care iubește alte suflete chinuite.
Dacă mă luați pe mine așa cum sunt, luați-i și pe cei din jur, la fel… Suntem, toți, oameni. Toți. …Și n-o să stăm suficient de mult deasupra de pământ…

Dacă este adevărat că unii oameni vin pe lume gata modificați în acel fel, atît de (pe nedrept) hulit, să ne gândim că într-o zi, indiferent de voința noastră, putem deveni părinți de copil special.

Aștept cu drag opinii, bazate pe experiență directă, nu pe considerații bibliografice.
…Ca să redescoperim numitorul comun: umanitatea.

**
update 21 mai © GEO:
1. Jurnalul unei bisexuale. Găsește-l și caută expresia „jumătatea mea”.

2. Voci de femei la tel farse. Toate nevestele cunosc acest adevar.

3.Hamsii crocante. Așa se numesc în primul an de căsătorie.

Bubui de energie, am lumină în privire şi sufletul cu uşile deschise, vraişte, la perete.

Cobor în goană scările, şi mă agaţă la parter perechea de ochi albaşti din biroul de administraţie.
– Ce faci?
– Fug la şcoală.
– Eşti bine?
– Da. Foarte bine.
– Azi e Constantin şi Elena.
– A, da? Păi…La mulţi ani!?
– Nu nouă, fugi să îi spui asta lu’ Tănţica.
– …Ăă…care-i Tănţica?
– Cea care te pupă mult, aia cu ochelari. ( Ochii ei albaştri mă penetrează sugestiv, ochii mei verzi înţeleg instant.)
– Am înţeles, să trăiţi, mă conformez îndată.

Intru în birou. Tănţica e cu nasul în coji de nucă, alege sâmburi.
– Tănţica, La mulţi ani, de ziua ta onomastică!!!
– Mulţumesc, zice ea, moale, cu ochii în nucă.
– Atât? Nu vii să te pup?
– Ba da…

Felul în care se ridică de pe scaun, paşii pe care îi face, îmbrăţişarea leşinată…
Am sufletul deschis la perete şi simt.
E mică, o ţin în braţe, o pup pe creştet şi-i şoptesc, la mulţi ani, să îţi dea dumnezeu numai bine…
Şi vreau să mă desprind, suntem inimă lângă inimă, aşa că îi simt durerea crâncenă, chinul, nu vreau să spun nimic…
Mă strânge, brusc, în braţe, cu o forţă pe care nu i-o bănuiam, nu mă lasă să mă desprind.
Ii şoptesc: O să fie bine, uite, şi eu sunt bine, credeam că o să mor, până am înţeles că cine renunţă la mine este un cretin care preferă să-şi savureze suferinţa, izolat, sugând din ea ca dintr-un biscuit fad, înmuiat în apă…
Îi tremură vocea pe inima mea: Da, dar eu sunt măritată pentru totdeauna…
– Ahh…o să fii bine, îţi dau eu acum, direct din piept, putere să duci, o sa fii bine…

Mă desprind din îmbrăţişare şi îi ridic capul, să îi văd ochii. O să fii bine, nenorocirile au alte coordonate. Da?!
– Da!
– Acum, fugi la nuci. La mulţi ani, Elena!
Corpul ei devine alert, ochii au înviat. Se agită un pic, şi îi vine ideea:
– Ia o bomboană, şi se repede la cutie, simte nevoie să îmi dea şi ea mie ceva…
– Nu, iubita mea, am urticarie.
Ea pune botuţ de alintare, mă refuuuzi?
– Vrei să îmi ridic mâneca, să vezi? Vrei să mă omori, Tănţică?
– A, nuu.

Plec. E vie.

Îl sun pe tata, e puţin blue, îi dau dragoste şi-l fac să râdă.
Conversaţia e condensată, o închei cu te iubesc, oprişene.

Apăs end call şi văd, în zare, două perechi de braţe care îmi fac semn, larg, ca nişte aripi. E portarul cel bătrân, barometrul meu de femeie sexy. De câteva zile mă priveşte cu ochi care, în sfârşit, m-au văzut, şi mă salută ca pe un membru al familiei.
Azi îmi face semn, să îl remarc, eu îi trimit o bezea, ma simt splendidă, el are gura la urechi, zambet de drag, pe toată faţa, care îi străluceşte ca soarele, te pup, dragule.
– Şi eu, nu mai apăreai o dată…Azi nu eşti tristă.
– Nu, dar n-o să mă ţină o veşnicie, să ne bucurăm, zic…

Ajung la şcoală. Şi aici, energia mea a sosit înainte de a-mi face eu apariţia.
– Ce faci, Eugen?
– Te iubesc, frumoaso…

***
Acum stau la birou şi scriu. Printre rânduri, iar, pun mulţumiri. Adresa: Voi, cei care m-aţi ridicat din genunchi, care mi-aţi adus aminte că sunt vie.

Am nişte mesaje, le aşez tot aici, pentru câţiva cineva importanţi, care au nevoie de mine, acum…
**
Eşti printre străini. Ţi-e greu. Te simt. Nu-mi scrii, dar ajunge la mine oricum. Nimeni nu e singur. Tu mă ai şi pe mine, şi aşa va rămâne până când voi muri.
Îţi trimit, acum, energia care să te facă să zâmbeşti, uită-te în oglindă, vezi splendoarea reflectată? Eşti tu. Şi, cum am stabililit, aşa rămâne, dacă te supără cineva, îmi iau patentul şi vin la disecţie.
Faci parte din sufletul meu, Iulia.
**
Oniţa, trebuie să fie bine!
**
Costică, mă nelinişteşti…
**
Eva, mă bucur că te-am re-cunoscut!
**
…Cât despre tine…iubitul meu platonic…Te port în suflet. Ai grijă. De tine. De noi.
…Şi pupă, aici, mânuţa asta bandajată…

La mulţi ani, Constantini şi Elene, să aveţi sufletul plin de energie pură, ca mine, azi!

Mă întâlnesc, ieri, cu el, la butic, îmi dă o mână de ajutor să car bidonul cu apă. E simpatic. Îmi citește jurnalul.
Un om bun.
Politicos.
Previzibil.
…Până azi.

Mă înșeli cu Mihăiță?

Eu mă blochez.
Și el, și Mihai, sunt puiuții mei din școală.
L-aș rașcheta cu o replică…dar răspund, dându-mă culă în blank-ul total, nici vorbă, dragule, numai tu exiști pentru mine.

Facem câțiva pași.

– Nona, tu ești bisexuală?
– Nu, dragule, îmi place sfântul penix. Am alură de…?
– A, nu, mă …gândeam…
Când oamenii zic “a, nu”, se gandesc la “da, clar”. Iar “mă… gîndeam” înseamnă “asta cred“.
– Ai tras concluzia asta citindu-mi Jurnalul?
– Nu, te-am întrebat, așa.
– Nu sunt bi. …A, dacă s-au îndrăgostit femei de mine, da. Dar le-am ratat pe toate.
Pot să-ți spun că regret amarnic că nu m-am născut lesbiană, numai o femeie poate iubi ca o femeie…

Azi, vorbesc la telefon cu o altă cititoare a jurnalului. Împărtășim impresii, îi spun de iubirea mea platonică…
La un moment dat, îmi pune întrebarea, cu cuvinte parantezice…
O întrerup:
– Draga mea, zic, încearcă să fii coerentă. Mă întrebi dacă sunt bisexuală?
– Nu. Voiam să te intreb, dacă tot ești atât de dezamăgită de bărbați, te-ai gândit vreodată să încerci cu femei?
– Știi ceva, ciudat, am avut aceeași discuție ieri, cu un bărbat. De la jurnal mi se trage? Că, unul după altul, aceeași idee…
– Nu, chiar eram curioasă.

O cred.

Deci, momentul adevărului.
Vă rog, un pic de fond sonor, tobele în fundal…

Sunt straight. Hetero. Adoratoare de bărbat.

Bisexualitatea la femei nu este  o etapă de tranziţie, ci o orientare sexuală distinctă.  Nu este nici etapă experimentală.
Iar eu nu fac nici experimente care să contravină naturii mele, nu mă tentează, mă rușinează doar gândul.

Ideea de homo/bisexualitate mi-a repugnat, mărturisesc, ani de zile, până când am înțeles, într-o zi, că acești oameni se nasc așa, și că normalul nostru nu reprezintă un adevăr absolut.

…Ca să evit următorul set de întrebări: da, îmi plac bărbații mai mici decât mine, model din familie, cred, o să mai răsfoiesc la tata Freud…
Diferența de vârstă a fost, însă, de maxim 9 ani.  Iată și de ce, AICI.

Pentru cei care nu se încadrează în targetul de vârstă am un definitiv, irecuzabil și tulburător sentiment matern.

…Aici te încadrezi și tu, tinere, mulțumesc pentru bidonul cu apă.

Nelămuriri?

Ieri.
Pe mess, fratele meu cel mic (are vârsta bărbatului de care sunt îndrăgostită, deci nu e mic), mă întreabă dacă la compul cel nou am şi mouse. Fulgerător, mi-am adus aminte de seara precedentă, cand a venit mokutza pe la mine să recitim petrecerea din jurnal şi m-a îndrăgostit instantaneu de gadget-ul ei: un şoricel transgenic, ca să folosesc cuvinte noi, adică un mouse cu aspect de langustă.
Aha, îmi zic panicată, frate-miu vrea să îmi cumpere mouse…

…Deci scriu, repede: am mouse, dar am dat comandă de unul nou, nu am nevoie!!!

El: Prea târziu, ţi l-am cumpărat deja.

Eu (complet prăbuşită):  … 🙁

El: Îţi trimit poza, să îl vezi?

Eu (învinsă): Da…

El: Uite, dă click AICI
…
Iar eu simt că îmi bubuie inima. Este şoricelul la care visez într-una, de ieri…
(Iuhu-uri, dansul bucuriei, pupături, patetisme, şi iar, iuhu-uri, de nu mă mai opreşte nimeni, parcă e chef în garsonieră)

Fantastic. Fantastic, felul în care dumnezeu compensează lucrurile, în viaţă…
Ziua mea de naştere a început la 00:05, cu un e-mail de la cel care îmi ţine inima închisă în cutia sufletului său, prin care îmi spunea, primul, la mulţi ani, draga mea, …ziua mea de naştere s-a încheiat cu un mesaj de despărţire, tot de la el, Have a nice life!…
…După care a trântit cu forţă uşa messengerului, strivind în proces şi mâna gândului meu, care se întinsese să-l ţină pe loc, stai… ascultă…
…
Bucuria primirii acestui mouse mic şi simpatic mi-a temperat panica şi mi-a oblojit gândul cel lovit şi nerostit, îl am în gips, acum. …Însă mi-am adus aminte de o altă amărăciune, pe care am aşezat-o în jurnalul din 2005…

*

L-am remarcat de când am urcat în autobuz, nu aveam cum să îl ignor.
Are ochi albaştri şi mari, aşezaţi ca o poveste pe faţa perfect simetrică.

O splendoare.

Genele, luungi şi negre, că mă şi întreb, cu ciudă, de ce nu ne dă dumnezeu, nouă, tuturor fetiţelor, gene lungi, de ce le pune mai des pe ochii de băieţi?…

Mă priveşte direct, cu ochi pătrunzători şi curioşi, de-mi dă emoţii, doamne, cum îmi stă parul, oi avea vreun fir sculat?

…Îl studiez tot drumul, el se mai uită, să mă studieze şi el.

Îi zâmbesc.
Nu are nicio reacţie. …Mă pironeşte cu ochii ăia albaştri, ca o apă infinită şi clară…

Sunt definitv îndrăgostită.

…Aşa că, înainte de a coborî, îmi iau inima în dinţi, mă apropii de scaunul lui şi îi mărturisesc: Eşti splendid, ai ochi minunaţi.

El coboară privirea.

…Iar mama lui îmi spune: Şi el vă place, l-am văzut, mi-a făcut semn de când aţi urcat, însă e timid…Are doar trei ani.

**
update 19 mai:
cum sa scri un jurnal codat.  …SIAA ZQ LKBA. VA ZOA RFPBLUAOAR!  😉