Naşul

on January 9, 2009 in Politica cea curbă

Azi dimineaţă mă uitam la ştiri, cu ochii somnolenţi şi cafeaua opărită.
Şi în prim plan apare Puţin, care declară (nu-mi amintesc frazele exacte), cu privirea înşurubată într-o cameră de luat vederi: “Preşedintelui Băsescu să-i spuneţi că am o ofertă pe care n-o poate refuza: îi ofer gaze fără intermediari, la un preţ bun. Mai mult, dacă doreşte, poate să vândă, la rândul lui, gaze, Ucrainei. Să-i spuneţi, asta, preşedintelui Băsescu…”

Puţin avea o privire de Corleone, gen mitralieră, care mi-a răcit, instantaneu, cafeaua.
… Cuvintele lui spuneau una, şi privirea mirosea a şantaj.

Mi-a trecut prin minte, perpendicular, ideea că ţara are nevoie de noi, şi că a venit momentul să mă transform, dintr-un om responsabil, într-un patriot luptător. …În secunda următoare, sub pretextul duşului, m-am pitit în baie.

Leave a Reply