Paraziţii

on November 10, 2008 in Comori rătăcite, Goluri...

Când am început să scriu jurnalul pe 2008 (ca Păcală, l-am început în septembrie) promiteam să povestesc anul lipsa.
Dacă aş face acest lucru dând amănunte, atunci ar trebui să târăsc alături de mine, în istoria zilnică, câţiva şobolani profitori, anoşti şi imbecili, care au încercat, în suficienţa lor involuntară, să mă aducă pe calea lor. Ştiu, sună ca o sectă, însă cine decretează că sectele au doar mesaje religioase?
Iată familia lui:
… Oameni care au cult pentru mizerie. Trebuie să duci muncă de lămurire pentru spălarea zilnică pe dinţi, corp şi cap;
… Oameni care venerează prostul gust şi îşi achiziţionează obiecte multe, kitsch;
… Oameni care sunt decedaţi intelectual, şi mănâncă ciorba cu “porţia”, în amintirea foamei eterne.
… O mamă care, sub pretextul că are grijă de “copilul” ei ce a trăit până acum 38 de primăveri flasce, îl ţine sub control, şantajându-l emoţional şi refuzându-i dreptul la o viaţă independentă. În adâncuri, biata cretină, căreia îi doresc multă căldură (ca să nu zic arza-o-ar focul!) nu a uitat niciodată de viaţa mizerabilă pe care a avut cu tatăl băiatului, şi, inconştient, se răzbună, sistematic şi definitiv pe fiu – copia fidelă, fizic, a tatălui;
… Rude de gradul întâi care fac trafic de droguri şi multe alte mizerii ce includ nudităţi, în străinătate;
… Un tată de-al doilea, care nu are putere să schimbe nimic în clan, deşi el este singurul decent, informat şi… fără putere de decizie;
…Şi… “bărbatul”de 130 de kile, fără pic de testosteron, impotent, care îşi neagă problemele şi trece prin viaţa nedorind nimic, flasc şi umflat de berea zilnică. Avântul lui de sentiment se rezumă la murmurarea unui “Te iubesc mult”, urmat de coma imediată a spiritului şi începerea urmăririi meciului la televizor.
… Iar eu, în acest peisaj sordid… sedusă, la început, de ideea unei familii, de o nouă mamă, de a deveni chiar eu, mamă, ignorându-mi instinctul care îmi spunea că nu e nicio diferenţă între acest bărbat, care pare de-al casei, şi praful, care se aşterne oriunde şi nu se curăţă singur…
Şi am început să alunec… Făceam integrame, mii, căci nu aveam cu cine să vorbesc, cumpăram cadouri la toată familia, şi eram considerată chiriaşă, innoiam garsoniera vrăjitoarei, deşi nu rata nicio ocazie să spună că tot pe numele ei o păstrează, de parcă idealul meu era să devin proprietară…
Spărgeam tot ce îmi pica în mână, pentru a nu muri încet, uitasem să trăiesc intens şi să miros anotimpurile, şi, pe măsură ce mă cuprindea amorţeala, păstram, din ce în ce mai vagă, speranţa distructivă că mâine va fi mai bine…
… Mi-am adus aminte, cu ochii inimii închişi şi resemnaţi, chiar înainte de a mă scufunda în căsniceală, de felul în care m-a şlefuit mama mea – peste care creşte iarba în cimitir…şi respectul pentru memoria ei a învins inerţia găurii de vierme.

Mi-am luat bagajele şi am plecat, departe de infecţie.

… Încă mai primesc mesaje cu “Te iubesc”, însă, pentru Dumnezeu, chiar aşa, cui îi pasă de şoferul de camion?
… Poate doar camionului.

Ai înţeles, Titel? E simplu: mai suspini o dată, şi te culci beat pulă.

3 Responses to “Paraziţii”

  1. Diana says:

    Ahhhh!!! Nu reusesc sa inteleg cum reusim cateodata sa ajungem langa “statici” de astia, prinse in paienjenisul prafos al familiei cu care vin ca remorca…?? Cred ca ar trebui sa existe un vaccin sau ceva asemenea pentru ca femeile vor avea mereu tendinta sa ofere prea mult in mod neconditionat. Oricum ma bucur ca in final s-a produs deratizarea.

Leave a Reply