Acest deget mijlociu ridicat se adresează unei reclame proaspăt apărute pe piaţă, în beneficiul Napolact.
Menţionez în treacăt, cu briciul, ca produsele Napolact (favoritele mele odinioară), de când au luat avânt, s-au fleşcăit de tot.
Aşadar, în reclamă, un individ menţionează că gustul bucatelor ţine de o oarecare oală a mamei, cu smalţul sărit, care făcea minuni în afumarea mâncării.
Îmi ţin fierea în frâu, căci, de cum începe reclama, are tendinţa de a-mi călări ficatul, îmi ridic privirea tristă din farfurie, şi îmi amintesc de oalele mamei mele, o gospodină de excepţie: erau impecabile.
Gândul mă poartă şi mai adânc în amintiri, şi ies la iveală anumite admonestări pe care mama le administra, preventiv: “Manon, oala este oglinda bucătarului, trebuie să fie curată, şi pe dinăuntru, şi pe dinafară.”… După care mă privea sugestiv, pe deasupra ochelarilor, şi adăuga:”Mai ales pe fund, acolo unde se afumă…”
Nu ştiu dacă şi alţii gândesc ca mine, sau au crescut cu smalţul afumat, însă pentru toate gospodinele adevărate, mesajul reclamei este clar: produsele Napolact sunt proaste, adăugaţi şi voi, pentru gust, nişte rugină şi oarecare afumare. Yaiks!
