Jurnalul lui Manon.

listen

and

relax. 😉

Există o problemă, cu majoritarii din naţia asta. Sunt obişnuiţi să strângă tot  (şuturi în cur, sindroame diverse, plusuri, carenţe şi alte etc-uri) şi să le verse, spontan şi pe toate, total inoportun – în locul nepotrivit.

De aceea minoritarii – care cred în zâmbet şi în bun simţ, au, uneori, nisip între dinţi.

*

Further Comments are, evident… Off . Şi aoleu. 🙁

Bună, Anca, ce faci?
Mă bucur că ai trecut pe aici.

🙂

(Faceți abstracție, momentan, de titlul articolului)

Vreo două trei tristeți prin zonă… Mi-au ajuns la urechi, șoaptele lor… Nu cred toți în ziua îndrăgostiților, dar când ai inima pârjolită parcă te seacă să vezi zâmbete în curți străine, iar în ograda ta, jelanie.

Trece, ea, jelania, nu ține la infinit.

Toate trec.

V-aș spune, ca de obicei, doar: Să nu fiți răi, orice s-ar întâmpla, să nu fiți răi cu cei care vă provoacă suferință…

Dar plusez:

…Pentru că… Cine plânge la urmă, plânge mai rău. (Abia acum vă invit să citiți titlul.)

Deci abia la ora cinci seara am realizat că azi e ziua îndrăgostiţilor? Cât de moartă pot fi!?
Sunt atât de izolată de iubire încât nici n-o mai recunosc, în jur. Ca s-o spun pe-a dreaptă, nici nu mai privesc în jur.

Anul trecut uram, politicos, îndrăgostiţilor un: “Iubiţi-vă, bă, că viaţa-i scurtă şi n-avem nevoie de pretexte!”

Anul acesta V. Day e pretext pentru a saluta, la fel de politicos, cititorii: “Măh, vă pup în frunţi!”

…Şi-atât.

Dar ăla nu avea buzunare că tricoul era lung și acoperea pantalonii la buzunare, mie mi s-a făcut rău de la stomac, mă rodea o presimțire, mi-a zis și aia care dă în bobi că anul ăsta ori cade Nuțu la pârnaie iar ori mă otrăvește Luci ca să facă copii în liniște cu banii pe care îi pun deoparte să divorțez, unul moare sigur…

Azi am văzut Furtuna lui V.I. Frunză.
… Și, de două ore, mă bâlbâi pe mute. Aș scrie mult, dar mi se bâlbâie și degetele.

Mi-amintesc așa: am ieșit din sala de spectacol, am coborât (?) parcă, niște trepte, m-am dus la garderobă să îmi recuperez haina… Și atunci am realizat că aveam întins, pe toată fața, un zâmbet de ăla, tâmp… Rămăsesem zâmbind.

Patru actori. Un univers plin de universuri.

Performanță – scriu eu aici, ca să nu mă bâlbâi în explicații, căci nu le am.

Și mai scriu așa: Sorin Miron. M-a spulberat.

Globaling your warming, baby! 😉

la bombon de pe coliv

“Mi-ar placea sa citesc o colectie de lucruri (frumoase, urate, reprosuri, complimente, you know better) care ti s-au spus si pe care nu le-ai uitat, sentimentul provocat de ele fiind simtit inca viu, ca si in momentul in care le-ai auzit (…)”