Jurnalul lui Manon.

Mă tot întreb: când îi vor prinde pe hoţii cei mari, le vor lua şi averile, sau nu?

… Plec şi eu, normal, spălată, parfumată, machiată, de acasă… Iau metroul, că e sigur şi rapid. Ies din metrou. Transpirată, asfixiata, şifonată, cu rimelul-cearcan.
…În clipe ca asta, îmi vine să fug. Peste graniţă. Cu ouăle lui năstase, trofeu, în băţ. Popor de perdanţi mămăligari. Înghiţim tot ce se numeşte kkt şi scumpire, umilinţă şi demagogie.
**
Merg pe stradă, cu maşina (altora). Dăm din groapă în groapă. De ani buni sunt gropile astea… Nimeni nu iese cu bujia în stradă, la protest, nici un şofer. Toţi oftează filosofic şi dau în gropi, în continuare…

A murit un copil. Ucis. A fost aruncat la marginea unui şanţ, după ce îl bătuseră şi îl violaseră.

Psihologii îşi umfla antebraţul cel gânditor şi îşi dau cu părerea, sentenţios: “Copilul provine dintr-o casă de copii, se vede după haine, după bocanci. Purta chiloţei de fete, asta înseamnă că, sigur, e de la casa de copii, numai acolo îşi mai schimbă lenjeria între ei”. 

… A doua zi, aud la ştiri: “Copilul locuia cu tatăl lui…” 

… Trec peste grozăvia crimei, pentru a puncta, trist, faptul că a venit timpul să recunoaştem că sărăcia este atât de mare, încât nu mai încap confuzii precum cea de mai sus… Care, penibil şi ruşinos, aprinde lumina în cămara disperării existenţei noastre… Auzi tu, “e de la casa de copii, că pare sărac”…şi, când colo, putea fi orice alt copil sărman… Dintre miile de copii, toţi ai noştri… Năstase, ce-ţi mai fac ouăle? Bine? Tot în cur te doare de fraierii pe care îi conduci?

“Marţi, un cunoscut cântăreţ, Adi de la Vâlcea”, a avut un accident de maşină.
Rusinikă pentru reporteriţa protv care, luându-i interviu şoferului de dacie implicat în accident, spune: “Şi, v-a cântat ceva, după? (…după ce a văzut că e viu, probabil…)
Şoferul izbucneşte involuntar în râs: “Nu… cum să-mi cânte?”
… Aşa gafă de reporter, mai rar. Nu înţeleg de ce nu a încins acolo, o horă, ad-hoc, imbecila.

Ruşinikă pentru Cristina Ţopescu; are o emisiune de ştiri, bănuiesc eu, un fel de summum al zilelor trecute. A prezentat această ştire la o zi după eveniment , e de înţeles, insă felul în care a prezentat-o, nu îi face cinste.
…În mod lamentabil, ajungem să prezentăm un accident de maşină ca pe un can-can de cafenea… auzi la ea, ce introducere, “unora nu le pasă să arunce 2 miliarde de lei” (atât costă maşina distrusă în accident)…şi continuă, la fel de ridicol, că nici nu mai redau penibilul…
…De parcă săracu’ om se aruncase voit cu maşina…
Mai mult, declaraţia lui Adi de la Vâlcea de după accident (luată şi ea în tărbacă de ştiristă), se vede clar că e făcută ca să se autoîmbarbateze şi să epateze… De-abia scăpase omu’, şi, în loc să o dea pe văicăreala, s-a cocoşit şi el puţin… 

… Aşadar, următorul dezastru, pretext de ştocăreală, stimaţi ştirişti?

Într-o dimineaţa -20 de grade de geroasă, cu un vifor care se năpustea, înspăimântat de el însuşi, în gura şi în urechile omului, al meu bărbat, cu mine coadă după el, a făcut-o lată. Lăsând motorul să încălzească maşina până mai sminteam noi ţurţurii de pe parbriz, a realizat că maşina s-a încuiat.
Cheile, evident, în contact.
Contactul, evident, pus.
În jur, beznă.
6 dimineaţa.
“Io sparg geamu din spate, zice barbatu’ sprinten la minte, ca să intru.”
“Io dau telefon la poliţie”, zic eu, fomeia, care a văzut prea multe filme americane în care poliţia are grijă de cetăţean şi îl ajuta la nevoie…
Formez 955.
Va redau convorbirea, să vă smuciţi şi voi în scaun:
– Alo, poliţia?
– Da, dispeceratul (imi răspunde o voce cu cafeaua băuta recent)
– Am o problemă. Mi s-a blocat uşa de la maşină, am cheile în contact, aveţi idee, m-ar putea ajuta cineva…? Nu ştiu ce să fac…
– Doamnă, dumneavoastră aveţi senzaţia că POLIŢIA ROMANA SPARGE MAŞINILE CETĂŢENILOR?
– Nu, doamnă, dar nu am nici un hoţ la îndemână şi m-am gândit că, plătind toate taxele către statul care va plăteşte, la rându-i, salariile, bref,  mă poate ajuta poliţia. Trebuia să sun la salvare? Sau la pompieri, pentru cazul în care explodează?
– Aşteptaţi un moment (îmi spune vocea de rotweiller care apăra straşnic somnul poliţistului de gardă. Îndepărtează receptorul de la gură şi rosteşte, adică zbiară în cameră): Auziţi, doamna zice că şi-a uitat cheile în contact şi i s-a blocat uşa, că plăteşte taxele şi ar trebui să o ajute poliţia; aţi mai pomenit voi aşa ceva?
– NUUUUU! (disting eu două voci masculine cu anemie)
– Aţi auzit, doamnă, nu s-a mai pomenit aşa ceva!
– Mulţumesc că nu s-a mai pomenit şi mă scuzaţi pentru că v-am agitat, zic, şi pun receptorul în furcă, roşie în obraji, vinovată… Vinovată pentru ce?
Am ieşit în stradă şi din trei lopeţi am făcut praf mândreţe de geam de maşină nouă.
După amiază am fost să cumpărăm un geam nou… L-am montat cu greu şi cu promisiunea că nu-l vom mai deschide în veci, căci lopata a smintit şi locul în care acesta era fixat… Maşina are 6 luni.
… Mulţumesc poliţiei romane că există, şi că este vajnic apărată în somnu-i de dispecera de la 955.
… Căreia îi doresc un furt de casetofon, prin dezasamblarea totală a maşinii pe care o posedă.

În emisiunea “Naşul” au fost invitaţi Ponta şi Guşe… Brava!

Am văzut un Guşe în postura “la mijloc” şi un Ponta… ei bine, nu îmi găsesc cuvintele… Unde, mă tot întrebam, scotocind prin studio cu privirea, unde este fronda pontiană, dar nasul în vânt, obrăzniceala, limba sfidătoare, moţul, erupţia d’antan? Unde sunt forţa şi puterea, biciul şi dispreţul?
Cine este acest tânăr înfrânt, care îşi dă drumul la gură despre “dinozaurii” psd, îşi dă drumul la ochi, reprobator psd, şi sună diafan din clopoţel, osanându-l zefir, ca să zic aşa, pe Năstase…!?

… Este buba la psd.
Este bine.

“Justiţiarii Mircea Badea şi Oreste fac dreptate la Prima TV, un show de marţi până vineri de la 23:00.”

…Mă uit, de ceva vreme, la ei. Şi mi se ridică, ferm, din ce în ce mai des, convingerea că oamenii ăştia: ori fac emisiunea ad labam în aşteptarea concedierii, fără chef, ori li s-a spus că ei trebuie doar să umple golul de spaţiu până revin cârcotaşii.
Chiar dacă le-ar cădea în cap ambele ipostaze, tot nu înţeleg de ce sunt atât de “civili”, de ce vin la emisiune absolut nepregătiţi sufleteşte, neînarmaţi cu bună dispoziţie, sau chiar cu cinism de bună calitate (până şi andrei gheorghe s-a modulat puţin: din nesimţit a devenit cvasi-gudurel), de ce stau ca imbecilii cu nasul în fişa personală a invitaţilor, fără să o citească înainte de a intra în emisie, de ce, în ultimă instanţă, nu au pic de respect faţă de noi, cei o mie de cretini care ne mai uităm, încă, la ei, acordându-le credit?
Mă uit la Badea, căci Oreste este eteric, mă uit, zic, la Badea, cum se văicăreşte de rating, de salarii, de numărul mic de spectatori…şi mi se face ruşine la gândul că sunt, printre noi, atât de mulţi oameni talentaţi care şi-ar ridica, aşa cum se face, SINGURI, numărul de spectatori şi ratingul, numai că nu au şansa de a fi în locul viţeilor care, încă, ne plictisesc la Prima tv…Domnilor, faceţi-le o favoare şi daţi-i afară!

Edit: Ups! M-or fi citit cumva, sau s-or fi sesizat din oficiu, că văz că nu mai sunt în grilă?

Cu un zâmbet larg şi cu curul strâns de ciudă, Năstase, lat pe scaun, tine conferinţa de presă, în care le spune ziariştilor, sardonic, că anumite persoane din pesede, care au mârâit sugestiv contre pe la televiziuni, “au venit la adunare cu ideile lor, şi au plecat cu ale noastre”.
A-ha… Adunarea pesedeilor, bag seamă, a practicat, timp de multe ore, tăierea limbii. Astfel, la finalul şedinţei, toţi se declară într-o sâmbătă, având aceleaşi idei, monolit, strâns uniţi în jurul (ştiţi voi…)…
… Ceea ce este absolut hilar, şi îmi aminteşte de o horă de beţivi, care se agaţă unii de alţii, trăgând fiecare în câte-o direcţie. Halal unitate!
Neica Năstase, care e la cuţite cu bunica iliescu, nu a auzit, cred, în viaţa lui de tensiunile care se adună, se adună, tu strângi din kur cât poţi, până la momentul inerent în care toată priponeala de faţadă se transformă, bubuind, în ditamai băşina, de faţă cu toată ţara.

…Ceea ce îi doresc, din toată inima, cu nasul acoperit.

Am o întrebare, care mi se aşterne pâclă pe limbă, de fiecare dată când stau şi aştept metroul: De ce, în timp ce unii oameni se aşază într-un aproximativ rând, alţii vin direct şi se postează pe peron, în faţa uşilor?
…Nu e clar, oare, că toţi stăm, evident, în aşteptarea aceluiaşi metrou? Nu toţi vrem să urcăm, la fel de mult?
…Eu am rău de înălţime, şi de aceea nu mă apropii de peron, niciodată. Mă întreb, dacă nu ar fi aşa, aş intra în faţă, cu aceeaşi nesimţire?
…Probabil că da.

De ce mă bântuie acest caz? De ce urmăresc, cu sufletul la gură, OTV-ul?
Nu-mi era rudă, nu era vreun biet amărât care a murit de foame…Şi totuşi, citesc cu aviditate fiecare ziar, zilnic, m-am uitat aseară la imaginile cumplite cu el, difuzate, pe protv – voalat, pe otv – fără cenzură…Cred că s-a sinucis, mai precis, presat fiind, s-a sacrificat, crezând că dacă el moare, cei care îl stresau nu se vor lua de familie. 

Şi totuşi, de ce mă frământă aşa?
… Pentru că, fără să fiu vreo tanti de aia care lucrează cu paranormalul, trăiesc, nu ştiu de ce, empatic, toată agonia acestui om: parcă îl văd încercând să se spânzure, şi, panicat de faptul că nu va muri imediat, îşi taie laţul, crestându-şi şi faţa. Mă urmăreşte sentimentul lui de groază, dar şi hotărârea cu care se duce la etaj, să se arunce în piscină. Frica, sângele, graba – din teamă de a nu se răzgândi, dorinţa de a pune capăt, prin luarea propriei vieţi, a unui coşmar şi a unor lucruri care îl umileau… toate aceste se constituie în imagini care aproape mă obsedează.
Am văzut, în ziar, biletele de adio. Arata, clar, spre psd. Spera că, după noile alegeri, să se diminueze mafia din politică… Noi ne întrebam, bieţi muritori, de unde are psd-ul milioane de dolari pentru campania hienelor pe care le promovează… Iată de unde, de la cine…
Şi-a luat şi lumânare cu el, bietul om, semn că ideea cu piscina i-a venit după încercarea de a se spânzura…Nu înţeleg de ce a luat şi cuţitul cu el… Ştia că s-ar putea să i se facă frică, voia să ajusteze ceva…?
Nu înţeleg cine a aprobat să se arate pe posturile tv caseta medicului legist, cu examinarea cadavrului… E clar că toţi sunt frământaţi de această tragedie, dar nu există o decenţă, vis-a-vis de decedat, o cenzură în ceea ce priveşte “hrănirea” morbidei  curiozităţi a oamenilor?
Biletul de opt pagini… Acolo este cheia. Biletul care, bineînţeles, nu a fost distrus, pentru că e poliţa de asigurare a familiei. Înainte de a-şi lua viaţa, Erbaşu a scris clar, pe hârtie, tot. Şi, mai ales care parte din bilet trebuie arătată. 

Nu ştiu de ce mă urmăreşte agonia acestui om: pentru că traseul lui din noaptea aceea m-a sensibilizat, sau, poate, pentru că el nu are linişte, şi spiritul lui captează atenţia sufletelor puternic sensibilizate…?

Dumnezeu să îl odihnească!