Jurnalul lui Manon.

Ăştia din ziarul Libertatea au secţiunea aia celebră, Faţă de la pagina 5, care a făcut multe vedete, şi anume: pe aia de la meteo, cu faţa de bidon şi kur bun, de moldova.

Trec peste ruşinea pe care au avut-o, poate, anumite mame, văzând pagina 5, pentru a remarca obiectul siderării mele, care mă face să cumpăr ziarul ăsta şi să-l răsfoiesc urgent doua file: obiectul fascinaţiei nu este mamela expusă, sau buca fetei, ci… decorul din spate.
Ei bine, decorul fetei de la pagina 5 face toţi banii (patru mii lei), pentru că îţi arată, în contrast sau în completare cu frivolitatea poziţiei seminudului, o tragică realitate… A unei Românii cu carpeta pe pereţi şi bibelouri chicioase în vitrină.

Disperate de viaţa din care nici nu au muşcat bine, diverse fătuci cu minte galinacee trimit poze cu ele dezbrăcate, în decorul sinistru al turcismului mioritic.

Privesc amar bucile dezvelite în “camera a bună” de la ţara, şi pun pariu cu mine însămi că data viitoare decorul va fi la fel.

… Azi am luat, iar, ziarul, şi m-am bulucit la poză. Era o schimbare: o jumătate de carpeta era acoperită de un fel de cearceaf de mătase, cum am văzut io pus pe un coşciug odată, iar în faţa, fata în patru labe, zâmbind lat la pozar.

… Acest derizoriu îmi zbârleşte pielea.
Aceasta promiscuitate perena îmi îngroapă optimismul…

E adevărat că adolescenţii de azi nu mai sunt cei de ieri, însă unde dracu’ au dispărut părinţii din totdeauna?

Hanul lui Manuk… Yuk!
Hanul cel vestit al lui Manuc… Prima şi ultima oară când am fost acolo, m-a dus un prieten care lucrează la caţavencu, cred că voia să mă facă să râd… fiindcă, după ce m-am aşezat la masa de plastic, pe scaunul de plastic, după ce mi-am şters caca de vrabie care s-a luat, de pe masă, pe antebraţul meu…au început peripeţiile… Dacă nu mi-au cântat neşte neni în cap (că au formaţie de instrumente, plus o guristă şi un băgător de seamă, ce se plimba cu microfonu-n mână pe la mese…), la maxim!!!
… Başca, pulpele de pui, comandate, ne-au fost aşternute în faţa ochilor, mai mult vii decât prăjite pe grătar, cum ar fi trebuit, de l-am trimis pe ospătar înapoi cu ele, să le mai ruşineze un pic în tăciune…
… E, dar atracţia serii a constituit-o sucul. Comandase, o biată cunoştinţă, o sticlă de suc, la jumate. Maare mi-a fost mirarea când a adus-o chelnerul, nudă, fără etichetă şi s-a năpustit să o toarne, aşa, urâtă, în pahar. Parcă o adunase de pe jos, ceva…
… M-a mâncat la limbă şi i-am zis, glumeţ, spre ruşinarea tuturor celor doi masculi de la masă: “Sticla ne-o serveşti nudă, dragule, unde-i eticheta, ai?”… Vedeţi voi, nu ştiam că la hanul lu’ manuc, ca să se păstreze tradiţia peste chiciul înconjurător, bagă sticlele la apă, în gheaţa aia strămoşească, la răcit, de le scot ciufulite zdreanţă…
Bref: inspirat, probabil, de atitudinea mea demnă, precum şi de asemănarea izbitoare cu Mihaela Tatu, chelnerul ridică un umăr, trufaş, şi mă fulgeră, cvasi-slugarnic:”Dacă do-riţi cu e-ti-che-tă, vă a-duc cu eti-che-tă!”, şi dispare, iar eu rămân smirna, cu ochii în jos, atenţionata discret de companioni să nu care cumva să comand mâncare sau de băut, comandă care ar putea veni “îmbogăţita” cu vreun scuipat, ceva, sau un rest de intestin… 

…Mă opresc aici cu povestea, că nu interesează pe nimeni urmarea şi înroşeala din obraji, the point is: Hanul sucks, iar trandafirul pe care mi l-a băgat ţiganca pe gât s-a ofilit instant, acasă!

… Aştept, cu vipera pe buze, păreri încontrătoare… sau laude la adresa guristei care mi-a vătămat auzul, în seara cu pricina, la invitaţia caţavencului…

 Nu ştiu ce însemnează spiritul “vama veche”. Astfel, nu ştiu dacă mă încadrez în el…Mă refer, pentru cunoscători, la spiritul acela, nu acesta, în părul căruia mă înfig în cele ce urmează.
.. Academicienii caţavenci, mai deştepţi decât ai lor (năstase, vezi tu degetu’ asta?!), măă tot bruschează cu campania de salvare a vămii, şi cu festivalul ăla, stuff.. stock… flock, mă rog…

Am fost anul trecut în vamă, şi am plecat.
Am fost anul ăsta, şi m-am rătăcit. Bodegă lângă bodegă. Un aer altfel. De mai liber. O undă de artistic. Un inefabil. Ici-colo, câte un surogăţel de hippiot, care purta ceea ce, altădată, făcuse mândria familiei: hainele înflorate, evazate jos.
Am fost să gust gulaşul ăla, unic. Se terminase. Am mâncat, în schimb, hamsii… Ocazie cu care am declanşat o mini-revoltă, căci, cerând hamsii crocante (cum, crocante, doamnă?), toată lumea de la coadă a refuzat să mai cumpere hamsii moi, vioaie, aşteptând să ia cu toţii hamsii crocante.
Crocante, adică prăjite mai mult. Adică mai uşoare pe cântar. Adică înţelegeţi voi ce priviri mi-a tras vânzătorul, cu gândul la faliment.
Bune hamsii! Am luat o porţie şi la plecare, uite, mai am şi acum câteva buburuţe pe piele, de la intoxicaţie. 

Concert. Concert în vamă, mulţime de oameni… Maama, zic, ce bine, ce… altfel este aici… voi mai veni…
Ne aşezăm pe o băncuţă, cu grijă să nu deranjăm un cuplu de ciufuliţi care amuşinau un rest de bere burger la doi litri.

…Se va filma, va cânta o trupă, AB4. Aţi auzit de AB4?… Sunt patru băieţi care cântă nişte cântece furate, în limbi necunoscute. Solistul, înainte de a urca pe scenă, îşi propteşte limba în gâtul uneia, probabil partenera lui. Îmi plec privirea, ruşinată că văd cum îşi face ăsta încălzirea la coardă… Tot ceea ce se înţelege, indiferent de melodie, este:” Siistisiffi… siifillisistisisti… siii… aaa… aaa “. Înainte de ei, cântă la chitară două persoane. În deschidere. Voci bune, dublate de discoteca din imediata vecinătate.

Carismă zero. 

Mă uit în jur, la lume. La lumea vămii. La o masă, vreo opt ciufulaci, slinoşi, beţi. “Pula” este cuvântul de ordine. O poartă din gură în gură, o aruncă şi în vecini, fac haz, apoi devin serioşi. Apoi, iar, din senin:”Puuulaaa!” Au părul lung şi culori nedefinite la haine, un maron spre verde… Băi, drăcie, îmi scuip io în sân, dacă vin cu cortu’ aci, la vară, oi mai scăpa cu onoarea neterfelită? 

… Ce este vama veche, pe care o tot flutură ziarul meu preferat, “Caţavencu”? Ce trebuie noi să salvăm din vama veche, că, personal, aportul meu ar fi acesta: aş încinge un cazan cu leşie, şi aş pune în el câteva podoabe împăduchiate…?!
Aş vrea să mă lămurească şi pe mine cineva: când se referă la salvare, caţavencii vor să zică să plece lumea spălată, civilizat-snoabă şi, deci, fadă, să rămână vama un loc plin de slinituri îmbrăcate gen rrom, care, ameţite de tequila la metru, devin dezinvolte şi vioaie? 

Mă uit în jurul meu, la copiii cu privire tulbure, şi mă strânge la inimă… au şi ei o mamă…Mă uit la ei, şi mă întreb unde se ascund, în timpul anului, cu părul ăla nespălat, cu hainele alea cule, expirate… Aoleu, te pomeneşti că, la venire în bucureşti fac trupe de hip-hop, şi vară se metamorfozează în hippi… 

Ce însemnează vama veche? O oază, pentru ce? …Pentru cine?

Tot citesc prin ziare despre chelnerii de la mare, că sunt obraznici, sictiriţi, că nu te servesc decât dacă le dai bacşiş (mah, voi nu lăsaţi bacşişu când plătiţi, la final, le daţi înainte?)
… Merg, de vreo lună, în fiecare uikend, la mare. Şi mănânc în diverse locuri…Al dracu’ chelner obraznic, dacă o exista!
Nu am văzut o mutră, un sictir, am văzut doar o blazare mioritica, neagresiva cu clienţii… Stai de-ţi vine rău până îţi ia comanda, însă, repet, nu m-a deranjat nimeni, cu nimic…Şi dacă nici io nu caut ţandăra…
**
De vreo două săptămâni, mergem cu cortu’ la mare. Campăm în mamaia. Vineri ne-am aşezat şi noi cortul, evident, unde am găsit un locşor, să încapă şi maşina. Cul!
Ne aşezăm lângă un taxi de piteşti. Venim seara, la culcare. Toată lumea din camping, sforr, sforr, numai ăştia patru de lângă noi… dăduse logoreea în ei. Mă şi întrebam: să nu te uiţi şi tu în jur, să vezi că lumea doarme, să dai sonoru la coarda mai jos, aşa, din respect faţa de ceilalţi… O frasuială de parcă dăduse strechea-n ei…În sfârşit, pe la vreo cinci, adorm, zguduită din când în când de câte-o sperietură, că nu-şi găseau aia locu-n cort, îi mânca…
… Sâmbătă seara, intenţionat venim mai târziu, pe la unu noaptea, cu gând că s-or fi culcat vârcolacii de piteşti… Toată lumea sforr, sforr, maşina de taxi lipsa… Cool, pregătesc culcuşul şi mă aştern la somn, cu bucurie că or fi plecat, dracu’…
Aiurea! Pe la două, se întorc draculii… Remarca unu’, în gura mare, ca “ba, nu ne-au furat ăştia grătaru'”… ăştia, adică noi, ceilalţi vecini, vreo 70 de corturi…
Şi se apucă, precum veveriţa mea, de treabă… Răscolesc, nu ştiu ce dracu’, răstoarnă tăciunii din grătar, stabilesc cine să doarmă, unde…Eu, spume… după o jumătate de oră, timp în care aşteptam să adoarmă, realizez că urmează încă o noapte albă.
Şi ies.
Ba, fraţilor, nu vedeţi şi voi ca toată lumea doarme?
Şi, ce!?
Cum, şi ce? Aseară, gălăgie, azi dimineaţa, manele la greu, am plecat şi noi, ca oamenii, că nu era de stat aci, cu voi, nu v-a zis nimeni, nimic, acum, iar, frăsuială? Ce dracu’’!?
Şi ce-ai să-mi faci? – Zice ţăranu;, dându-şi cămaşa jos, în semn de “hai la luptă”…
Păi de ce v-aţi aşezat lângă cortu’ nostru? – Zice o pălămidă de femeie, tovarăşa lui.
… Fază la care m-am inmuitat o clipă, să mă gândesc… Ce dracu’ de răspuns să dau io la asta întrebare? Cum era să visez că m-am aşezat lângă nişte oxiuri agitate de usturoi?…
…Eu vă rog să terminaţi cu gălăgia, ca lumea vrea să doarmă (şi ăilalţi, ai dracu’, vecinii, sforr, sforr, nu m-a susţinut nimeni)
Noi suntem în vacanţa – îmi taie iar craca pălămida, de mă pune pe butuci. Adică ei sunt în vacanţa, noi, restul, nu, noi om fi la muncă…
… Bref: s-au coit, iar, de-ai dracu’’, deh, îi stârnisem, preţ de…nu mai ştiu, că am râs până am adormit.

Acum sunt un om mai învăţat. Data aviatoare, merg din cort în cort şi întreb politicos:
1. Sunteţi în vacanţa, sau nu?
2. Dacă îmi pun cortul aici, lângă dumneavoastră, asta însemnează că sunt obligată să stau smirna, fără comentarii, dacă mă deranjaţi?
3. Serviţi manele? Dacă da, cât de des, şi în ce parte a zilei? Şi noaptea?

După care, în funcţie de caz, ori mă întorc la Bucureşti, ori mă duc la hotel unde simt pe piele doar gândacii ăia, mari şi negri, şi în plămâni, sacadat, başii de la boxele discotecii legale.

Până acum două săptămâni, îmi imaginam că e al dracu’ de greu să pleci undeva cu cortu’. Că e împuţeală, că te mănâncă diverse insecte, că alea-alea.
E, de două weekenduri, merg cu cortu’, la mare. La mamaia. Campăm acolo şi bramburim toată ziua. Seara venim la nani. Aşadar, în loc să plătim, în sezon de vârf, 4 milioane pe o cameră la hotel, pentru un uikend, dăm numai 300.000. E!?
Avantaje: rupi banii prin alte locuri, ai un sentiment poetic – boem, nu te papa nici o goangă, deoarece cortul este izolat.
Dezavantaje: să nimereşti, uneori, în mulţimea de vecini, câte un fraier ce se dă cul cu maneaua din maşină şi cu gălăgia de noapte bună. Dar şi asta se rezolvă, în sensul că atunci când tu îi atragi atenţia, şi el îţi răspunde că e în vacanţă (tu nu eşti în vacanţă, numai el este), te poţi băga în cort, şi poţi înjura până îţi vine somnul.
În rest, e bine.

Atenţionare: Eu ştiu că este o economie bună, stând în cort, dar ai grijă cât cheltuieşti, să nu rămâi fără bani la întoarcere… Când trebuie să plăteşti taxa de autostradă.

Mă uit împietrită la un dandy ce se prelinge alene pe trotuar, să-l vadă lumea… E îmbrăcat cul şi are în picioare nişte… shlapuci…care-i dărâmă toată demnitatea lui de cocoş.
**
Afară începe să plouă. Calm, sacadat, miroase a frunza zburlită…De câţi ani nu m-am mai uitat la ploaie? Dar unde e ploaia d’antan?…Eh, ce timpuri…
…Nu mai am timp să filozofez, căci s-a făcut, brusc, frig, şi afară îi trage o grindină care-mi taie pofta de melancolii, tre’ să-mi iau jerseul, că mă îmbolnăvesc, dracu’…
**
Se împlinesc, iată, opt ani de când bat forumurile de discuţii…Am cunoscut oameni, m-am plictisit de ei, am râs, m-am întâlnit cu condeie strălucitoare, m-am întâlnit şi cu posesorii acestora, ne-am dezamăgit reciproc, am luat-o de la capăt… Dar, recent, am prins amoc pe unu’, de îmi vine să-l sugrum. Are şi el un forum, unde se vorbeşte despre teatru, spectacole etc. Şi a venit să miroase şi forumul pe care îl moderez eu, al viitorilor artişti (unatc.ro).
În loc să se descalţe, să-şi scoată pălăria şi paltonul, să se facă comod, adică dupe ropotul de afară, îşi ridică limba şi începe să explice de ce nu trebuie să existe mai multe forumuri cu aceeaşi tematică…
Io, demnă, îl aşez la locul lui, explicându-i că este loc pentru toţi, în eter.
Fug şi pe forumul lui, şi îi scot limba, amical, doar-doar l-oi încălzi… El, vine iar la mine şi începe să susure pe ton injineresc, că economia, că ce trebe, ca dracu’, ca lacu’…Nu l-am putut sminti din scorţoşenie. Nu înţeleg, să mă tăiaţi, cum pot asemenea aşchii să facă forumuri despre artişti, să vorbească, să comenteze injinereste şi matematic despre… inefabil!!
Dar amocu’ (ca şi io sunt a dracu’’) l-am prins când am văzut ce poză maare are el, ca avatar, pe forumul lui, în timp ce uşerii sunt restricţionaţi ca dimensiune. Înţeleg că este gras şi cu pălărie ce cowboy, văd şi din poză, da’ nici aşa, să te lăbărţezi şi să mă constrângi pe mine, user nou, să mă înghesui în poză, ia uite, arăt ca o pisică udă şi strivită!…
…Şi, ca să fie moţu’ pus, a pus şi nişte “rank”-uri de genul: spectator începător, spectator avansat, ceva de jenu’… I-am zis şi io să îmi pună ranku’: spectactor, ca să fiu cula…
… Nooo, cică să aştept să scriu mai mult, şi o să mă garnisească cu spectator avansat…Nu pot suferi oamenii căpoşi.
Pariu că dacă da o târcoală pe aci şi vede mesajul ăsta, se zbârleşte, că-i aşa de ranchiunos, parol!… Da’ aci am voie să scriu, că sunt la mine în jurnal.
Gra-su’-con-tra-baa-suu’!

Pe o caniculă cu specific bucureştean, mă târăsc în căutarea unui butic. Vreau un suc rece.
În faţa mea vine o maşină pe care o ştiu din copilărie, din alea vechi, care curăţă şi spală străzile. Un furtunaş aşezat lângă roata din faţa face un pipi mic lângă trotuar. În urmă-i, un rest de perie circulară zgândăre praful uşor umezit.
S-a bifat şi curăţenia de azi.

 S-a făcut multă vâlvă, în ultimul timp, pe tema medicului care a tăiat din greşeală, în vreo trei locuri – adică de tot – penisul unui bărbat de 34 de ani.
E trist. Sper ca medicul plastician să îi repare omului podoaba, căci fără penis, bărbatul nu mai e bărbat în ochii lui. 

Acest accident, precum şi urmările lui, m-au făcut pansivă.
Pe penis se bazează, în cele mai multe cazuri, încrederea, trufia, aroganţa, donjuanismul. I-ai decapitat bărbatului penisul, l-ai omorât. Pentru că universul lui sucombă.
Se duc pe apa sâmbetei jocurile cu privirea, flirtul, mă rog, tot ceea ce ar însemna, legat de subiect, potenţă, bărbăţia. Corect.
(Off topic: Am considerat întotdeauna că potenţa bărbatului se măsoară în capacitatea lui de a sta lângă o femeie. E simplu: bărbatul potent reuşeşte să descopere universul dintr-o singură femeie. Cel impotent are nevoie mereu de stimuli noi, de aici şi alergarea după altă femeie, şi alta, şi alta…) 

Revenind la caz: bietul tânăr, ce-o fi în mintea lui…? I-o fi frică că îl lasa nevasta, sau îşi vede viitorul cel plin de experienţe sexuale, brusc, năruit?
… Citeam în Jurnalul Naţional de ieri nişte comentarii la caz. Era un fel de chestionar, cu tema:”Ce ar trebui să i se facă doctorului vinovat?”..Pe lângă imbecilitatea acestei întrebări, care îşi avea rostul în evul mediu, am citit şi răspunsurile, date, evident, de VIP-uri, că doar nu are farmec să o întrebe pe tanti Geta…Am remarcat ceva: cu cât personajul întrebat era mai penibil, ca prestaţie artistică (nişte actori de mâna a doua, dar care nu ratează nici o invitaţie la tv, nişte cântăreţi la fel de penibili, gen Fuego), aşadar, cu cât “artiştii” erau mai slabi, cu atât era mai mare virulenţa lor, care, sinceră să fiu, m-a ruşinat, şi ca om, şi ca suflet de artist!…”Să i se taie şi lui”, “Să i se cufunde în ulei încins”, şi alte “să”- uri, la fel de dăunătoare ca “e”-urile.
…De fapt, ce să mă mai mir, când ditamai ministrul sănătăţii declara pe post că nenorocitul de doctor “l-a mutilat voit” pe bietul tânăr…!?… Cum să faci, tu, persoană publică, asemenea afirmaţie, mai ales că, vorba lu’ BUG Mafia, de unde p*la mea să ştii, dacă n-ai fost acolo?

Eu nu mai înţeleg în ce ţară trăiesc, lângă ce oameni… Trăiesc lângă nişte câini jigodiţi care, în loc să se ridice împotriva celor care îşi bat joc de ei punându-i să plătească taxe mari şi dându-le salarii de mizerie, sar la jugulara unui medic reputat, pe care l-a lăsat mintea, într-o experienţă nefastă… 

E simplu să ne indignăm, parşivi şi cu coada între picioare, e greu, însă, să-i apucăm de ouă pe năstase & echipa de hoţi…
Nu le-am tăia ceva celor care ne sodomizează de paişpe ani, ferit-a sfântul…!
…Pe doctor, înainte, că e inamicul numărul unu!
Pe Năstase, dinapoi, că e mâna în mână cu organul!
Halal, naţiune castrată!

Recomand cu căldură, tuturor acelora care se pregătesc de vacanţă, să-şi lase acasă supărările când pleacă la drum. Nu de alta, dar îi asigur că vor acumula altele, noi, pe parcurs. 

Recomand, de asemenea, să nu uite că, dacă merg la mare cu trenul, este important să îşi aducă aminte din timp de infecţia din compartimente, pentru a nu suferi un şoc la urcarea în tren, unde te întâmpină cu braţele deschise miasma de urină veche, stabilă şi bazată… Urmată de jegul de pe canapelele prea mici pentru femeile prea grase… Însoţită de controlorul cu mustaţă a la Hitler, care vorbeşte ceva numai de el înţeles…Şi completată de semi-opacitatea geamurilor. Şi mă opresc aici, lăsându-vă plăcerea de a descoperi noi surprize… 

… M-am întors de la mare, acum două zile… Atât mi-a luat ca să îmi revin, şi să pot scrie şi eu omeneşte acest mesaj.
Am plecat OK, am venit cu un zâmbet tâmp pe figură, binecunoscut acelora care mă supără. 

… Totul a început când prietena mea de suflet m-a anunţat că, în loc să fim două în această excursie, vom fi trei, adică ne va însoţi şi verişoara ei de la ţară, pe care n-o poate suferi, dar faţă de care s-a angajat să o plimbe la mare. Pe nervii mei, am întrebat-o subtil, adicătelea o să îi faci observaţii mereu, ca să mă distrugi definitiv? “Nu”, îmi răspunde ea candid.
…Şi a fost ca mine.

Vom sta în gazdă, la femeia căreia îi plătesc chirie şi în Bucureşti. 350.000 pe noapte. Două nopţi. E bine, nu e scump.
…Pe măsură de incomod. 

Cu ce vom merge? Oftând după vremea când aveam amândouă bărbaţi cu maşină, am zis că ne orientăm spre tren, la clasa a doua, ca studenţii, să mai simţim şi noi plăcerile boemiei.
…Şi ne-a fost de cap. Pentru că am ajuns în gară pe la ora patru, să stăm la coadă la bilete. Unde am aflat că gara este închisă până la patru jumate. Adică, dacă nu ştiţi, noaptea nu mai ajunge nici un tren în Gara de Nord.
Dacă ajungeţi în zonă prea devreme, puteţi totuşi să vă otrăviţi cu o cafea la un bar din incinta, ca să aveţi ce vomita, de plictiseală, în tren. În trenul pe care vi l-am descris mai sus…
Cu chiu, cu vai, luăm bilete şi ajungem la compartimentul de clasa a doua (fi-mi-ar economia a dracului!).
O banchetă de patru locuri este, deja, pe jumătate ocupată de către o doamnă cu gabarit depăşit, care o fi căutat, ca şi noi, boemia şi ieftineala, dar a uitat că nu mai are vârsta şi greutatea studenţiei. O vârâm pe aia mică, de la ţară, în nişa rămasă pe scaun, şi ne uităm sus, să punem bagajele (de ce, oare, îşi iau femeile, atâtea lucruri la ele?)
Sus, plin de genţi.
Cele două persoane din compartiment umpluseră, deja locul…Şi sus. După ce, cu eforturi supraomeneşti, molestăm ceea ce ar fi trebuit să fie nişte haine aranjate, în suportul pentru bagaje, ne strivim cât mai comod pe banchete, asudate, enervate şi uimite… Uimite de faptul că ne-am imaginat că o să fie fun.
După un drum agonic, în care, personal, am oscilat între cucăiala gen găină în lemne şi nişte junghiuri suspecte în burtă, am ajuns la Eforie nord. 

Coborâm, cu troaca de bagaje, şi urmăm indicaţiile pe care le primiserăm de la gazda: urcăm nişte trepte în gară să dăm de strada cutare…Nu dăm de nici o stradă.
O sunăm pe madam, care, amabilă, zice că vine ea să ne ia.

Şi aşteptăm… Şi sună gazda:”Unde sunteţi? /În gară. /Nu vă văd. /Nici noi pe dumneavoastră”… Luminată, brusc, prietena mea întreabă:” Nu trebuia să coborâm la Eforie Nord? /NU, la Eforie SUD!!!”
… Evident că trenul plecase…
Să luăm un taxi, zic io…
… Găsim un nene cu o maşină bună de muzeu, fără amortizoare şi cu un iz de DDT pe canapele…”Ce-mi faci, nene, mă omori cu otravă de gândaci?” “Nu-i de la mine, de la baba de dinainte…” 

Ajungem la destinaţie, unde gazda mea ne întâmpină cu zâmbetul pe care eu îl ştiu de vreo doi ani, păstrat numai pentru momentul înmânării banilor, lunar.
Are o grădină superbă. “Vila”, în schimb, a rămas un mister pentru mine, căci nu îşi merită numele. Ne dă o cameră cu mobilă prea veche şi miros de mere şi naftalină, într-o combinaţie letală. Lenjeriile sunt uzate la maximum, rupte pe alocuri. În celelalte două camere, ceilalţi chiriaşi au televizor funcţional şi lenjerii noi…”Aveţi ţânţari?” “Nu sunt ţânţari, doar câţiva păianjeni”… Măricei. 

În curte, sunt două mese, unde oamenii îşi pot bea cafeaua sau servi masa, cu ochii pe wc-urile din faţă. Ca să poţi face un pipi sau un caca decent, trebuie să te ţii de burtă, să faci acrobaţii pe colac, de teamă că vreun zgomot va răzbate dincolo de uşile fragile, prinse cu sârmă… Mai ales că, în mod ciudat, cum intră cineva la wc, cum, brusc, se ofileşte şi conversaţia, şi se lăsă liniştea… Dumnezeule!
Lasă, mă consolez eu cu ură, privind la butoiul cu apă de duş, important este să ajungem pe plajă, de asta am venit aici… Întinsă pe nisip, voi putea visa la ziua când, îndrăgostită, voi merge la mare cu iubitul meu, şi mă va ţine în braţe în apă… Visarea îmi este întreruptă de cotul prietenei mele care, strategic plasat, mi-a deranjat definitiv otrava băută în gara de nord: “Auzi, Nona, să fie clar, eu nu dorm în infecţia asta mucegăită, că am astm!”. “Vedem noi”, îi spun, şi plecăm spre plajă.
Întotdeauna am considerat că plecarea spre plajă este un drum frumos, nicidecum un purgatoriu prin care trebuie să trecem, obligatoriu, de patru ori pe zi… Cred că nu există, în Eforie Sud, locaţie mai îndepărtată de plajă decât această casă în care ne-am cazat. În plus, trebuia să traversăm şi un drum naţional, pe care, din nu ştiu ce motive, circulau maşini non-stop… Ce or fi având unii de circulat atâta cu maşina pe drumurile de la mare, tocmai când vreau io să traversez? 

“Splendid beach”. Aşa scrie pe nişte bannere mari. În traducere liberă, exact inversul: o plajă de câteva palme, cu nisip puţin şi scoici sparte, disperat de multe pentru saltelele noastre gonflabile, dintre care a mea a decedat la scurt timp, împunsă mişeleşte de te miri ce colţ hain de pe acolo. O declar făcută cadou unui copil care a pus ochii pe ea.
Şi alge, alge… atâtea alge… O mare de alge…Şi nişte bolovani în apă, de mi-am smintit încheieturile, încercând să păşesc şi eu demn şi unduios… 

În prima zi a fost înnorat.
În a doua zi, a plouat.
În ziua plecării, un soare toropitor. 

Masa: conservele luate la pachet.
Distracţia de seară: Acelaşi spectacol, cu un nene cowboy expirat, câteva cântece performate de nişte putori trase la indigo, anonime şi consumate, care îndeamnă publicul să dea din “pălmi”, un “maestru” indian cu nume grecesc care calcă pe cioburi, înghite o pălălaie de foc şi plimbă la subţioara un şarpe nedumerit. Toate, prezentate de un “animator” cu faţa de hoţ din tramvai, care asezonează, din când în când, şuşa, cu un:” Hai-hai-hahahai”. 

Bottom line, am fost la mare. Am prins culoare pe mine, mai scumpă şi mai puţină decât la solar.
Vă recomand să vă îndrăgostiţi. În doi, o experienţă agonică precum aceasta prinde parfum de aventură. Exclus clasa a doua! 

… Despre cuceririle pe care le-am făcut…am cucerit un sac cu nisip, pe care l-am adus acasă de m-am deşelat, să facă baie în el veveriţa mea mongoleză…Pe care l-am spălat în cadă… Cadă pe care am înfundat-o şi i-am spart ţeava de scurgere cu pompa de desfundat. 

… Acum am la mine un instalator, pentru că mi-am nenorocit vecinul de jos, care tocmai pusese faianţa în baie. Va trebui să îi plătesc instalatorului, la un prim calcul, exact cât am cheltuit la mare. 

… A, poate vă întrebaţi ce mai face verişoara de la ţară: habar n-am!

Maarele jaf al secolului… Trei milioane de dolari… U-ha!!

 … E drept, nu încurajez hoţia, că tot noi, amărâţii, plătim daunele, însă, pe bune… acest mare fâs, trâmbiţat că jaf al “secolului”…mă împinge de partea infractorului, pe care, cu toată mila, îl acuz, nu de hoţie, ci de prostie… Ce bou!

 Dacă aş fi fost în locul lui, aveam deja antamată o operaţie estetică, plus un paşaport fals, plus o ieşire demnă pe şest din ţară… Dacă o comiţi, nu te ascunzi în tufiş, fugi direct în Hawaii…

 …Te arunci tu că idiotul în aventură, în condiţiile în care ai şi nevasta gravidă şi stai ca şobolanu’ cu banii în traistă, aşteptând să te prindă sticleţii?

 … Care…”Jaf al secolului”?, că prostu’ ăsta murdăreşte tot ceea ce a însemnat, vreodată, în istorie, furt la scară largă, indiferent de mobil: haiducie sau aventură…
…”Nu daţi”, a scheunat, când a fost prins… 

Ţară de oi carnivore, nici hoţia a la grande nu mai are parfum şi distincţie…