Jurnalul lui Manon.

În maldărul de bannere  cu care ne întîmpină agresiv paginile web, sunt strecurate și Anunțuri Google.

Ete ce îmi captă atenția, că merită un răspuns:

www (nu mai rețin adresa) punct ro
Rezolvă definitiv ejacularea rapidă ea va fi innebunită definitiv.

… Deci, în loc să temperezi ejacularea… o înnebunești definitiv.
… Ocazie cu care vei scăpa și de potență. Pur tujur tujur mersi.

Noua reclamă la şamponul de păr Herbal Essences mi-a pus fierea pe gânduri. O voce triluitoare spune, din off, la final: Pentru un păr delicios, plin de volum.
…Aşa, deci.
Avem două informaţii: unu, părul poate avea un gust delicios, plus că, doi, fiind plin de volum, el poate fi servit – nu ascuns în tocătura de la chiftea, ci ornat creţ sau drept în sus, pe un sendvici, la vedere.

Mai circulă pe ecrane, în acelaşi trend, o reclamă din care aflăm că şi un anumit şampon de corp este delicios. …Fair enough, îl turnăm şi pe ăsta peste îngheţată, ca topping.

…Am văzut o reclamă la  crema hidratantă care face pielea corpului delicioasă şi moale…Până-aici!
Îmi înfrâng tentaţia de a aşeza acest spot în categoria de mai sus, căci pot accepta ideea de a înghiţi (accidental) un fir de păr, însă nu agreez invitaţiile la canibalism. Aşa că prefer să îmi imaginez, nu dinţi înfipţi, ci o limbă tandră peste acea piele delicioasă. Ca preludiu la sex, nu ca antreu pentru cină.

…Că tot vorbirăm de sex, aştept cu interes următoarea reclamă la uleiul Bio de la Petrom, un excelent lubrifiant, care nu te lasă la greu.
Aici, însă, aş avea ceva de adăugat: înţeleg de ce insişti să faci sex folosind maşina, ai acolo şi alt ajutor care nu te lasă la greu, şi anume oglinda retrovizoare, al cărei scop este afişat în manual: Atenţie, obiectele reflectate par mai mari decât în realitate.

Spălam un păhărel în bucătărie, aşa că n-am văzut reclama, am auzit-o. Şi am pândit-o până a apărut iar: Unele femei te cuceresc. Altele te cuceresc pentru totdeauna. Parfumul Eternul Magic, de la Avon…
Mi-a sărit inima.
Tocmai îmi perdusem speranţa că voi mai cuceri ceva vreodată şi mă gândeam să mă apuc inofensiv de dat în bobi, când, iată, soluţia cuceririi pentru totdeauna este la îndemână.
N-am înţeles clar cine trebuie să folosească parfumul, bărbaţii sau femeile. În ambele cazuri, însă, mi se desfăşoară o ditamai win-win situation.
Cazul I: mă parfumez şi cuceresc masculii, după care mă apuc de triere; sau Cazul II – îi atac, pe la spate, cu un puf, maxim două, în mijlocul străzii, şi ei cad ca muştele, îmbătaţi de feromoni.  (…Si iată, prin înlănţuire, Cazul III: dacă mă consideră nebună şi mă depun la secţia de poliţie, tot e bine, acolo îl voi întâlni, poate, pe poliţistul gras care scrie chitanţe; îmi aduce aminte de titel, deci o să-l rup în două!).

Am văzut spotul publicitar la apa de gură LISTERINE, după ce am achiziţionat produsul.
Excelentă reclamă. Aţi remarcat, desigur, faptul că în gura lui nenea ăla se produce, la final, o implozie. Corect.

Vă sugerez, în calitate de stan păţitul, ca după ce efectuaţi gargara,  să păstraţi, cu lacrimi în ochi, un moment de reculegere, sau să vă adresaţi în scris interlocutorului, aşa cum fac eu acum.
Motivaţia este simplă: pe lângă bacteriile ucise instantaneu, consistenţa de pălincă a listerinei face şi victime colaterale, paralizând grav omuşorul, limba şi buzele.

Văd, la televizor, o nouă reclamă la un produs care se numeşte Espumisan (ia pronunţă-l), denumire care îmi pare purgativă. Acest produs, se spune, ameliorează colicile bebeluşului.
…Aha, deci le ameliorează. …Nasol, dacă-i aşa.

Încurajez continuarea spotului, pe aceeaşi logică: Din nefericire, nu au existat victime.

Acest deget mijlociu ridicat se adresează unei reclame proaspăt apărute pe piaţă, în beneficiul Napolact.
Menţionez în treacăt, cu briciul, ca produsele Napolact (favoritele mele odinioară), de când au luat avânt, s-au fleşcăit de tot.
Aşadar, în reclamă, un individ menţionează că gustul bucatelor ţine de o oarecare oală a mamei, cu smalţul sărit, care făcea minuni în afumarea mâncării.
Îmi ţin fierea în frâu, căci, de cum începe reclama, are tendinţa de a-mi călări ficatul, îmi ridic privirea tristă din farfurie, şi îmi amintesc de oalele mamei mele, o gospodină de excepţie: erau impecabile.
Gândul mă poartă şi mai adânc în amintiri, şi ies la iveală anumite admonestări pe care mama le administra, preventiv: “Manon, oala este oglinda bucătarului, trebuie să fie curată, şi pe dinăuntru, şi pe dinafară.”… După care mă privea sugestiv, pe deasupra ochelarilor, şi adăuga:”Mai ales pe fund, acolo unde se afumă…”

Nu ştiu dacă şi alţii gândesc ca mine, sau au crescut cu smalţul afumat, însă pentru toate gospodinele adevărate, mesajul reclamei este clar: produsele Napolact sunt proaste, adăugaţi şi voi, pentru gust, nişte rugină şi oarecare afumare. Yaiks!

OK. Iar au dat liber la reclame stupide.
1. În primul rând, protestez, pentru că ursul de la Milka pare în continuare ţinut în sclavie de o hoardă marmotica. Ce dobitoc! Rostul urşilor este să se reproducă, nu să zgândăre vârful de brad…De ce nu demisionează şi nu pleacă să-şi caute şi el perechea? …Nu-i găsesc nicio scuză.
Iată, eu cunosc un urs care e strâns la beregată de mă-sa, şi se zvârcoleşte, bietul, în ritmul ei, privind dezarmat cum pleacă de lângă el toţi apropiaţii, înspăimântaţi. … Măcar asta are trista justificare că e impotent.

2. Am ceva de comentat la reclămioara aia pentru ciocolata destinată copiilor. Se zice, la un moment dat, că aşa şi-ar dori copiii ciocolata, şi ne arată o bucăţică minusculă, în valuri.
Greşit, copiii nu-şi doresc flinticuri, ci tablete de ciocolată cât mai mari! Aşa, ca să o lămurim. Ştiu sigur asta, pentru că un bărbat cu care m-am relaţionat accidental, avea organele principale – format mini, şi o poftă de ciocolată – format MAXI.

Punctul trei. Aici am vrut, de fapt, să ajung: reclama obsesivă la aspiratorul minune.
Să ne lămurim: dacă am nevoie de un obiect pe care să-l dau de pereţi, să fac stop pe capul lui şi să-l şutez, îmi adjudec, ori un şofer de camion, ori o minge de fotbal, şi îi ţin pe tuşă patru ani, garantat. Reclama cea nouă la aspiratorul minune – pe care îl harţuiesc vreo doi chelioşi – mă agită.
Rostul unui aspirator nu este acela de a avea carcasa dură şi rezistentă, ci altul: să tragă bine şi să lase impresia de curat… Categorii la care, logic, nu se încadrează nici şoferul, nici mingea de fotbal.

E o nouă reclamă la televizor, la o prăjitură “muşuroi de cârtiţă”. Prăjitura expusă reda perfect culoarea şi granulaţia unui muşuroi, însă uitaţi-vă în ochii mei şi spuneţi-mi care idiot salivează la vederea unui pumn de pământ?

La intrare în staţia de metrou. Un outdoor, mare, la Viceroy. “Prima ţigara cu certificat de garanţie”. Fără să vreau, îmi amintesc că, în copilărie, circulau nişte zvonuri despre cum se fabricau ţigările Snagov la Tg-Jiu: într-o împuţeală desăvârşită. Pe banda aia cu tutun se duceau la mixat, alături de frunze, câte un kiloţel, câte un ciorap, şi alte mici suveniruri uitate de aia care se futeau prin secţie…
Mă belesc la outdoor şi am un fior plăcut la citire. Deci s-au eliminat ciorăpeii din producţie.
Însă mă roade imaginaţia. “Certificat de garanţie” înseamnă, pe lângă puritate, şi rezistenţa la şocuri sau la scufundare în lichid?
… Sau ca ţigara aia va trăi mai mult ca tine?
**
Aştept metroul şi privesc altă reclamă la ţigări, care are scris lângă poză:” Care este asemănarea dintre un aparat de fotografiat şi o ţigară?”
…Mă frământ io ce mă frământ şi nu găsesc alta asemănare decât asta: filmul.
Un film color, în cazul aparatului de fotografiat, un film alb-negru, în cazul ţigării. O poză de exterior, cu tine zâmbind, în cazul aparatului de fotografiat, o poză de interior, cu plămânii tăi bolnavi, în cazul ţigării.
…Nu mă pot gândi la alta asemănare, mi s-o fi blegit mie imaginaţia, de când am trecut la un pachet de tutun pe zi…

Otrăviţi şi decepţionaţi încă din burta mamei, inventam distracţii facile şi serbede, parcă împingând timpul de la spate, să treacă o dată…
Luaţi de vârtejul vieţii noastre împănate cu evenimente nedemne de intrat în istorie, ne reinventăm terpitudinea.

Nu mai exista respect. E desuet.
Nu mai exista fidelitate. S-a demodat.
Suntem grăbiţi să trecem prin viaţa, căutând neantul.
Suntem ieftini. Dar ştim să consumăm.

Mi-e silă.

Am remarcat, în alunecarea de veci a telecomenzii, nişte reclame care reflectă tot ceea ce am zis mai sus. Mi-au atras atenţia pentru că, prin mesajul lor, spulbera idiot-dezinvolt puţinele lucruri care ar trebui să fie aparte, speciale, unele, chiar sacre.
Femeia.
Iubirea şi respectul.
Căsătoria.

Una dintre ele arăta o mireasă care este purtată pe braţe. Mirele salivează la vederea altei femei. Şi, în final, este pus punctul printr-o frază:”Bărbaţii vor schimbare”… Nici n-a luat-o bine, ca şi vrea schimbare.
Trist.

Alta reclama înfăţişează greaua decizie de însurătoare a unui mascul: are două femei, una este “de casă”, alta, “de ieşit în oraş”. Bărbatul o alege pe cea care e bună de casă, “ca să-i calce, să îi spele”, şi îşi cumpără o maşină sport, ca să o poarte prin oraş pe cealaltă, damă de consum.
Vomitator.
Insultător.

…Mă întreb, când inventează mizerii din astea, în echipa aia o fi vreo femeie? Dacă da, de ce? Nu are altceva mai bun de făcut, cum ar fi să stea acasă la cratiţa, în timp ce bărbatul ei fugăreşte putori prin oraş!?