Iubire, fidelitate, respect. Vax.

on May 10, 2005 in Publicitate

Otrăviţi şi decepţionaţi încă din burta mamei, inventam distracţii facile şi serbede, parcă împingând timpul de la spate, să treacă o dată…
Luaţi de vârtejul vieţii noastre împănate cu evenimente nedemne de intrat în istorie, ne reinventăm terpitudinea.

Nu mai exista respect. E desuet.
Nu mai exista fidelitate. S-a demodat.
Suntem grăbiţi să trecem prin viaţa, căutând neantul.
Suntem ieftini. Dar ştim să consumăm.

Mi-e silă.

Am remarcat, în alunecarea de veci a telecomenzii, nişte reclame care reflectă tot ceea ce am zis mai sus. Mi-au atras atenţia pentru că, prin mesajul lor, spulbera idiot-dezinvolt puţinele lucruri care ar trebui să fie aparte, speciale, unele, chiar sacre.
Femeia.
Iubirea şi respectul.
Căsătoria.

Una dintre ele arăta o mireasă care este purtată pe braţe. Mirele salivează la vederea altei femei. Şi, în final, este pus punctul printr-o frază:”Bărbaţii vor schimbare”… Nici n-a luat-o bine, ca şi vrea schimbare.
Trist.

Alta reclama înfăţişează greaua decizie de însurătoare a unui mascul: are două femei, una este “de casă”, alta, “de ieşit în oraş”. Bărbatul o alege pe cea care e bună de casă, “ca să-i calce, să îi spele”, şi îşi cumpără o maşină sport, ca să o poarte prin oraş pe cealaltă, damă de consum.
Vomitator.
Insultător.

…Mă întreb, când inventează mizerii din astea, în echipa aia o fi vreo femeie? Dacă da, de ce? Nu are altceva mai bun de făcut, cum ar fi să stea acasă la cratiţa, în timp ce bărbatul ei fugăreşte putori prin oraş!?

Leave a Reply