Archive for the ‘Oglinda’ Category


!UN …Nu mai vreau.
Nu mai duc.
Nu vreau să explic abisuri egocentrice.
Nu pot scana creiere modificate chimic.
Nu pot să îți dau speranță, căci te viciezi.
Nu vreau să-ți șterg lacrimile, căci te încarci.
Nu vreau să te ridic, căci fugi spre pierzanie.
Nu vreau să-mi pui întrebări care sunt adresate altcuiva.
Nu vreau să dau răspunsuri care sunt așteptate din altă parte.
Nu vreau să te liniștesc, căci îți vei apleca spinarea ca să scuipi pe demnitate.
Nu vreau să te ajut să renunți la tine pentru a-l trezi pe el, un suflet mort.

Pauză.

– Te doare?
– Da.
– Cât?
– Tot.

Pauză.

– Bine. Spune-mi. De la capăt. Promiți că de data asta înțelegi?
NU!

Sunt online. Am descoperit melodia asta. Nu e rea deloc.

Despre ce vorbim azi?

Despre ce vreți voi să scriu?

Cititorule cu IP-ul din titlu, stătuşi ceva în jurnalul meu, azi… Nu la răsfoire, ci la citire… Vreo 13 pagini, metodic, pe îndelete…

Am citit şi eu cu tine, pagină cu pagină… N-am mai făcut-o de mult, că doare când recitesc ceea ce am scris în ultimele 5 luni.

Voiam doar să te salut.

Te mai aştept, chiar dacă nu ne cunoaştem. Te mai aştept. …Să şi scrii.
Eşti de-al meu. Nu mă-ntreba de ce, căci habar n-am.

…Ştiu doar că te doare şi pe tine.

Bună ziua.

Sunt Jurnalul lui Manon, şi scriu în locul ei, pentru că ea plânge.

Voiam să vă anunţ că, de la data de 1 octombrie 2010,  Manon a voastră este Director al Studioului de Teatru.

Acum şase ani, Manon a inventat forumul UNATC, pentru ca cei mici să nu se simtă singuri, şi să nu fie speriaţi la admitere. Candidaţii.
Şi iată că după cei şase ani, Manon va avea grijă şi de cei mari, care pleacă din UNATC. Absolvenţii.

Manon nu crede în funcţii.

Dar se bucură că a devenit, cu acte în regulă,

MAMA NONA.

sunt cuminte

on October 3, 2010 in Oglinda 8 Comments »

Nimic.

Am trecut pe aici doar ca să pup frunțile ochilor cititori.

Atât.

Sst…

on October 2, 2010 in Oglinda 1 Comment »

…Las aici ceva, pentru cineva… care are nevoie…

Don’t let nobody take you down, brother!

Da. Începe anul universitar. Azi. (Dacă mănânc vreo literă nu ţineţi cont, mi-au degerat mâinile)

E bine să lucrezi într-o universitate. E şi mai bine ca acea universitate să fie cea pe care ai absolvit-o.
Să explic: Una dintre bucurii ţine de faptul că, în fiecare an, la 1 octombrie, eşti în curtea şcolii, cânţi Gaudeamus cu nasul în batistă şi retrăieşti momente splendide.
Da.
Aceste momente îmi răsfiră şi-mi împrăştie gândurile triste, şi simt că, preţ de trei minute, sunt absolut fericită.

Şi apoi, mai sunt şi copiii. Şurubeii ăştia adorabili, frumoşi şi dragi ce-mi sunt…
Ştiţi? Când îi văd adunaţi acolo, în fiecare an, eu le pup în gând părinţii. Părinţii sunt sfinţi. Iar mie îmi e dor de mama mea, care nu mai e lângă mine…
Aşa. Le pup, în gând, părinţii. Iar pe copii, direct în frunţi.

Aşa şi azi. Afară, curtea plină.

Le-am dat flori şi i-am spus fiecăruia în parte: “Bine ai venit!”
Şi poate că par prea serioasă, acum, când scriu, dar am ochii în lacrimi… Căci mă gândesc şi la sufleţeii care acum sunt trişti, cu visuri spulberate… Aşa că simt mult. Iar uneori, când simt mult mult, par rece.

Rece.
Azi, 1 octombrie, la ora 11, în Bucureşti, România, a fost un frig cumplit.
Ne-au cam îngheţat mâinile.

Inimile, însă, vă imaginaţi… Incandescente.
A mea, ruptă în două.

1 octombrie. Au venit copiii.

*

Sper ca luni să vă dau o veste bună. Sper că legea compensaţiei există.

Manon on September 30, 2010 in Oglindă| Comments: Off…

on September 30, 2010 in Oglinda Comments Off on Manon on September 30, 2010 in Oglindă| Comments: Off…

Se întâmplă că azi nu am despre ce să scriu, deci povestesc ceva.
*

Am meșterit-o-n gând acum o lună, cu inocenţă şi bucurie.
În continuare mi se pare cel mai frumos cadou pe care eu l-aș fi putut face cuiva drag, de ziua lui.
Dar nu am apucat să trimit darul.
…Nici să fac petrecerea surpriză din jurnal (eu v-aș fi rugat pe voi, pe șest, să spuneți Happy B-Day, la comentarii, muzici, chestii… E o prostie, știu, dar mă bucuram tare tare când mă gândeam la asta).

Nu-i nimic.

*

…Îi cer iertare lui Nichita, pentru că am pus fundițe roșii bijuteriei pe care a creat-o…
…Și las cadoul, aici, să umple o pagină goală.
Poate ca unii dintre cititori vor da, azi, copy și, când au nevoie, paste – într-o fereastră de messenger, ca să-și bucure iubita / iubitul.

Tot e ceva.

(La)

.
Spune-mi, dacă te-aș prinde-ntr-o zi
si ți-aș săruta talpa piciorului,
nu-i așa că ai șchiopata puţin, după aceea,
de teamă să nu-mi strivești sărutul?

.
(!)



 
Nu uitați să iubiți, dragii mei!

Zâmbim? DA!

on September 29, 2010 in Oglinda 10 Comments »

Clipul ăsta* mi-a dat o miraculoasă stare de bineeeee. Și m-am gândit și la voi. 😉

Ete, pentru copiii din noi, desene, pentru adulții din noi, melodia.

Click
↓↓

🙂   E BINE CÂND E FUN   🙂

↑↑
Vă garantez buna dispoziţie!

 

(*)Video for the Minimest section of the 5th Anim’est International Animation Film Festival, October 8-17, 2010
Animation comes out to play!
Credits: Luiza Parvu

azi, tu.

on September 28, 2010 in Oglinda 21 Comments »

I-aş cam lua faţa. Să-i pun alta. Jurnalului.
Dar mi-s dragi călimările alea de sus; una e a mea, cealaltă-i a prietenului cititor.

Călimara mea: Azi m-am întâlnit cu Rectorul, care mi-a spus că vrea să mă promoveze.
Nu ştiu dacă va fi aşa, însă numai intenţia mă onorează profund.

Călimara ta, azi: Ce faci tu? Cum ţi-e toamna, prieten cititor? Ce culoare porţi în suflet?