Am fost îndrăgostită de-un bărbat care m-a maltratat sistematic. Nu punem întrebarea stupidă de ce nu te-ai retras, femeie? și nici nu aprofundăm filosofic resemnarea mioritică a Vetuței care, deși / tocmai pentru că încasează fizice corecții de la Gigel nu-și ia catrafusele să plece la mă-sa. Vine câte cineva și începe să dea cu dalta în suflet, te sparge și pe urmă își ia dalta și pleacă, tu rămâi cu sentiment de daltă, ce dracu mai e de interpretat aici? Nimic.
Am fost îndrăgostită de-un bărbat care m-a maltratat sistematic cu bastonul lui “i”, din “știi” și “fii”, așezat în plus sau în minus; m-a destabilizat, trăgându-mi de păr, la linia de start, amintirea dureroasă a cordeluței de elevă, elastică, apăsătoare pe cap (care-mi dădea migrene la ora de română) înghesuind cuvintele fracturatoare de sentimente în prescurtări aliniate pervers la secolul vitezei : dc?, k, bn!, tz, mn, cf? – și parcă mă văd cum stăteam cu ochii în ecran, mută și panicată, încercând să traduc / transpun prescurtările alea în ceva care are sens și care se numește, pentru anacronicii ca mine, comunicare.
Am fost îndrăgostită de-un bărbat care m-a maltratat futându-mi o palmă virtuală după cap, într-o dimineață senină, exact în momentul în care eram cu cafeaua în gură și cu ochii în monitorul pe care citeam “am întârziat decât două minute”. Reacția organică a Vetuței din mine de a fugi mâncând pământul direct în brațele lu’ mă-sa, pe principiul de data asta mi-ai pus capac, a fost brusc sugrumată de imediata mărturisire a inculpatului: “Îmi lipsești”. Fără “i”-uri în plus și urmată de trei puncte de suspensie. Ah. Acele puncte de suspensie care o-mping pe orice Vetuță din lumea asta să realizeze că Gigel o bate din dragoste…
Sunt, încă, atât de îndrăgostită de bărbatul acela, și-i sunt atăt de recunoscătoare pentru transferul intens, emoțional, cu care mă copleșea în momentele în care, mut, mă îmbrățișa pe viu, adunându-mă la pieptul său și respirându-mă de parcă numai noi am fi pe lume…
Sunt, încă, nu legată, ci logată de un bărbat care m-a maltratat așezându-mă tandru într-un pat al lui Procust care prescurtează și emoții, și cuvinte, și relație, bărbat care a plecat să-și trăiască prescurtările cu altcineva.
Și înțeleg, am înțeles de mult că nu am loc, că nu am sens pe nicăieri și-n nimeni, decât în doze mici, cu ochii mei închiși, cu respirația pe off, cu plasture pe gură.
Și iată-l pe Gigel plecând. Și iat-o pe Vetuța plângându-și lipsa de maltratare.
O consolează un membru al familiei de care n-ar despărți-o niciun Gigel, niciodată.
Mă-sa.
Gramatica.
