Sufletul e ca un pământ fertil.
Ne-am învățat să cultivăm în alții nevoile noastre.
Când se întâmplă viceversa, sărim de cur în sus.
***
– Poziționează-te cumva. Asumă-ți ceva. Tristețea le care mi-o induci îmi omoară lumina. Nu mai pot să dau, nu mai pot primi, am nevoie de lumina mea. Din ea îți dau și ție.
– Ce să spun, o flacără de chibrit…
– Well, dragule, lucrez cu materialul clientului…
***
– Nu mai știu ce simt.
– De ce?
– De la atâtea du-te vino ai făcut șanțuri în mine. Stau lacrimile-n ele ca apa de ploaie în urmele de copite.
***
-[…] Asta înseamnă că și tu te gandești la mine.
– Tot timpul.
– Și-atunci de ce nu-mi scrii?
Nu voiam să-i scriu, voiam să-l trăiesc.
