Vine o zi când mă uit la mine și constat că puzzle-ul din care sunt făcută are aceleași culori spectaculoase, dar că piesele sunt aranjate alandala. Na poftim.
Și-n ziua aia, care n-are nimic special în afară de faptul că băltesc într-un fel de zen cu accente de zero- simt nevoia să mă proptesc pe o definiție care să mă re-aranjeze, dracu, cumva, în ochii mei, ca imagine de sine stătătoare.
Propoziția care mă definește, în această fază a vieții mele este:
Sunt o lupă singuratică.
Ad litteram.
***
…Tot în ziua aia, la căderea nopții, mă lovește întrebarea.
What fuckin next.
