Nu e normal. Vânzătorul s-a îndrăgostit lulea. De ochelarii mei de soare. I-ar cam vrea.
Lulea.
Mi-era și frică să mai calc în magazin să iau țigări; dacă mă întreabă iar unde-s ochelarii, iar eu, inimă slabă, o să-i cedez?
M-a pus dracu să-i scot de pe nas, într-o zi, ca să-i probeze, și după aia, din “doamne, ce frumos ești!” nu l-am mai scos preț de cât timp îmi număra el (fudul) restul.
E.
Și, de atunci, io cumpăr țigări iar el îmi cerșește, sistematic, ochelarii.
Nu vreau!
M-am milogit o lună-ntreagă de el să-mi dea șopârla. Avea o șopârlă pe tejghea, din aia moale de părea adevărată; cred că o pitulează sub raft, când vede că mă apropii de magazin, chitra.
Lasă că și eu îmi pun ochelarii la loc pe nas după ce dau colțul.
Dar orișicât, nu e normal.
Mie mi-a trecut de șopârlă, el ce așteaptă? Noaptea polară?
