îmbrățișări cu sensuri unice

on March 1, 2013 in Oglinda

Are nevoie de mine doar pentru a-i acorda atenție.
O îmbrățișare cu teiubescdemor și draguleiubitule.
Îi validez masculinitatea.
Iubindu-l ca la 16 ani.
Curat.
Neîntinat.
Ne-fizic (aș cam vrea și fizic).
Relația bățul hingherului.
Eu, cu capul în laț.
Nu pot fugi, căci mă sufocă lațul.
Nu mă pot apropia, căci mă ține la distanță bățul.

*
Îi spusesem ieri lui Vali (colega mea, costumieră) – într-un moment din ăla orb, în care uiți că durerea care-ți țâșnește odată cu lacrimile mari, cât boabele de porumb, din ochi – lovește-n sensibilitatea celui care te ascultă: Aș vrea să mor. Aș vrea să mor.
Și chiar voiam.
M-a îmbrățișat cald și am plecat.
Fulgerată până-n inimă de gândul doamne, i-am dat și ei povară, o sun mai încolo, să îi spun că o iubesc.

Am luat un taxi, de parcă timpul era prea lung și-mi stătea ca o piatră în beregata, și m-am dus la o prietenă, căreia-i hohotisem sugrumat prin telefon, Ana, am nevoie să vorbesc cu tine.
Mă aștepta în scara blocului.
Îi citeam îngrijorarea doar în pupile, căci buzele îi erau strânse, ferm, a hotărâre: orice-ar fi, o rezolvăm.

Mă durea tot plexul, de la cioburile de suflet bubuite țăndări.
-Vreau să vorbim.
-Nu. Mai întâi mănânci ceva
.

M-am așezat supusă la masă, și am mâncat fără noduri o mâncare minunată, cu gust de acasă. Mă simțeam, dintr-odată, protejată față de nu-știu-ce-ul ăla de sentiment putred care îmi măcina simțirea.

I-am povestit.
M-a ascultat.
Am plâns, oceane.

– Sunt singură.
– Nu. Nu ești. Ne ai pe noi. Iar noi te iubim
.

Îmi sună telefonul. Este Vali.
– Voiam să știu cum ești…
– Vorbesc cu o prietenă, iartă-mă că te-am împovărat azi…
– Să știi că te iubesc.
– Și eu pe tine, Vali.

Am plecat de la prietena mea, înțelegând că eu nu sunt un teritoriu pe care un motan urinează pentru a-l marca, și pe care, din când în când, și-l revendică moale și neconvins. Deci STOP.
Ana m-a îmbrățișat strâns și ferm, să-mi dea ultimul ei strop de energie. O secătuisem.

Azi am venit la școală puternică.
Am plâns tot, am spălat, dă-l dracu de imbecil laș care trăiește în minciună, nu mă merită.

Seara au avut studenții vizionare, la Livada de vișini.
Plângeam și eu, și Vali, doamne, cât de minunați pot fi copiii ăștia…
Plângeam cu plânsul ăla bun, de catharsis.

Nu mai voiam să mor.

E o prostie să vrei să mori.
Când ești iubit de oameni minunați, care-ți prind sufletul în palme exact în momentul în care acesta stă să cadă să se facă praf…
Când iubești universul plin de universuri al ființelor curate

*
Are nevoie de mine doar pentru a-i acorda atenție.
Să-i validez ouăle lipsă.
Îmbrățișându-l.
Well…

Dude. If you want hugs, go find a cactus.

6 Responses to “îmbrățișări cu sensuri unice”

  1. Irina says:

    Mi-e dor de tine de nu mai pot!

  2. BoB says:

    Cit de frumoasa poti fi?? Ti-am spus ca esti in toate gindurile mele? Ce rau ma simt ca nu suntem mai aproape pt. a-ti mai lua din toate nemultumirile astea! Iar cind sunt bune sa-ti fur din ele…. Te pup cu mare dor si drag de tine si sunt sigur ca cei de linga tine iti vor arata si mai mult partea buna pt care trebuie sa nu uiti de cei care te iubesc!!

  3. Ea. says:

    Mda. Si eu am unu de genu din asta. La mine drama e mai mare ca suntem si colegi de casa. Oricum i-am zis aseara ca nu-s eu persoana potrivita si sa isi caute atentia din alta parte. Facem parte din lumi diferite. Mi-a tinut o teorie ca sa iasa el cu dreptatea. Mda. I-am zis : refuz teoria ta, nu-s de acord cu ea.

    I-am zis : are atatea femei in jur care-l plac si-i fac mofturile. Pe mine sa ma lase in pace.

  4. Evergreen says:

    Si mie mi-e dor de tine, Nona drago!!! :*:*:* Te imbratisez cu toata caldura greeneasca :*

  5. ekivok says:

    Uite aici mostra de reteta ! Da-i dintr-o data tot, toata atentia ta, toata cat esti tu, toata cine esti si ce-ti doresti…de la el, sau de la cine-ar putea fi in locul lui. Scontez ca n-o sa stie sa se descurce cu toate astea odata, si-o sa treaca-n locul tau – cu gatu-n lat.

  6. Laura says:

    Prea multe sensuri unice gasesc si eu de la o vreme incoace. 🙂 O sa incep sa plantez cactusi pe alaturi…

Leave a Reply to Laura