deci așa

on March 12, 2013 in Oglinda

Uneori, când semnele devin cronice – de ah, e clar că nu merge relația cu celălalt, că nu e bine, că firul ăla dintre noi are noduri, rupem.
Și plecăm.

E pustiu, atunci; tristețea are culori închise, inima nu mai e mușchi, ci burete din care picură amar – iar sufletul devine al dracului de greu de cărat.
Asta, desigur, știm. …Că doare.

Ce nu știm.
E

Doare
Pentru că

…Purtăm cu noi – povară inutilă – și regretele celuilalt.

2 Responses to “deci așa”

  1. Viorica says:

    Eeee, ce stii tu…cand pleaca unu’ de a frant nu stiu cate inimi, atunci sa vezi dor si jele…s-a intamplat pe fb…omu’ n-a dat nici o explicatie, nimic, a inchis obloanele si de atunci la poarta lui sunt numai suspine…

  2. Evergreen says:

    Ouf, ruptura e grea, da. Si sufoca.

Leave a Reply