Jurnalul lui Manon.

Aseară, la televizor, într-o emisiune, intră în direct prin telefon Adrian Păunescu. Cu vocea sfâşiată, părea pe moarte. Am crezut că l-a călcat jeep-ul lui nevastă-sa, care mai are la activ trei morţi şi a scăpat basma curată, ba, chiar, am avut senzaţia că vorbeşte direct de sub maşina care l-a trosnit…Vorbele-i curgeau ca râul de lacrimi şi din mesaj am înţeles iniţial că vremea şi vremurile sunt dezastruoase.
Mă aşez mai bine în scaun, căci presimt că urmează şi plângerea oficială. Care, iată, nu întârzie să apară. El, Poetul, a fost marginalizat în psd-ul pentru care a luptat ca o fiară, nu i s-a încredinţat nicio funcţie importantă, se simte inutil şi e nedrept, conducerea actuală este nemernică, ţara merge prost, se simte al nimănui căci a format talente, a dat şanse tinerilor artişti, a luptat cu mentalităţile ceauşiste, iar acum nimeni nu îl mai vrea…

Eu, în faţa televizorului, ascultam cu ochi sticloşi…

**
…Eram adolescentă, şi am cunoscut o tânără cu un caracter frumos, cu un corp perfect. Avea o faţă interesantă, exotică. Un păr roşu ca focul. O voce cu timbru special, care te înfiora.
Cânta la chitară, cântece folk, absolut excepţional.
A fost sfătuită să se ducă la Păunescu, pentru că, în mod sigur, Cenaclul Flacăra urma să fie pentru această fată deosebită o pistă de lansare în cariera muzicală.

Avea date de vedetă autentică.

Şi s-a dus la Păunescu.

…S-a întors de acolo alt om.
Păunescu a măsurat-o din priviri şi i-a spus, cu ochii mijiţi sugestiv, textual: “Eşti foarte bună. Însă îţi lipseşte un singur lucru: calciu. …Pe faţă” (în traducere liberă, un oral cu finalizare pe ten). Tânăra a ieşit de la el cu coloana vertebrală dreaptă, iar când a ajuns acasă, artistul promiţător s-a frînt. …Nu știu dacă a mai urcat niciodată pe vreo scenă.
…De când am cunoscut-o pe ea, am întâlnit foarte rar artişti veritabili, necârpe, cu talent şi coloană vertebrală care nu se îndoaie spre compromis. Îi port artistului care putea să devină o stea, o amintire caldă.

**
Păunescu a scris mult/enorm/cât cuprinde/l-a întrecut pe Cicerone Teodorescu. Câteva texte ne-au rămas şi nouă la suflet, pentru că erau puse pe muzică.
Îi sugerez poetului marginalizat să revină la vocaţia iniţială şi să scrie în continuare tone de material, din care timpul va selecta, iar, câteva trei versuri.
Să nu mai suspine după funcţii, căci menirea artiştilor este cu totul alta, pe pământ.

Lacrimile lui de crocodil, în direct la teve, nu mă impresionează decât în măsura în care ele reprezintă o palidă plată pentru toate tinerele cărora a apucat să le dea cu calciu pe faţă pentru a le face vedete.

**
update 25 martie:
1. cum se scoate argintul viu din corp. Scoţi de pe mână toate inelele de aur şi le înmânezi vrăjitoarei. Mai departe ştie ea cum să-ţi ia şi casa.

2. diagnostic proptit. Parafrazând principiul binecunoscut “noţiunea de câine, nu muşcă”, precizăm că diagnosticul nu poate fi proptit, ci doar greşit. Medicul care s-a oferit să vă proptească un diagnostic se referea la un organ anume.

M-a trezit de la 5 dimineaţa, gâdilându-mă în talpă, urticaria. Cu corpul flasc dar părul băţ, mi-am luat pumnul de pastile, am băut sucul cel sănătos din fructe stoarse, m-am duşat şi m-am proptit la televizor, ca să nu ajung la şcoală prea devreme şi să mă întreţin cu câinii din curte, de singurătate.

La teve prind două matinale, cel de pe tv1 şi cel de pe b1. Îmi lipsesc Răzvan şi Dani, căci diferenţa dintre cum sunt băieţii ăştia şi restul, este majoră.
La tvr sunt doi purisani, o ea şi-un el, parcă aduşi cu forţa la serviciu. Mă deprimă. Nici ei nu ştiu dacă sunt acri sau prea serioşi că aşa au primit instrucţiuni. Ea are părul aranjat ca frizeriţele din saloanele Igiena, iar el are o morgă de cioclu. Sunt complet lipsiţi de sclipire, de parcă vin la emisiune direct de la locul accidentului. Au câţiva telespectatori care sună şi vorbesc servil, doar pentru nişte premii cu care sunt ademeniţi. Ca target, aceşti prezentatori se sprijină în pensionari, care nu mai au, oricum, aspiraţii şi prind şi ei în direct scurtul moment de glorie.
…Menţionez, în treacăt, cu briciul, că abonamentul la tvr este obligatoriu.

La b1tv, tot o combinaţie letală, mascul şi damă. Ea, bănuiesc eu, e tânără, însă are faţa aia de bătrânică perenă din fragedă pruncie. El tot spune că e actor şi face glume indecente ca să ne ruşineze pe noi, ceilalţi actori, care ne-am păstrat demnitatea în orice condiţii.
Cei doi citesc împreună ziarele de cancan şi iau în tărbacă tot ce e pe-acolo. Alţi funcţionari, şi ăştia, fazi.

Ştirile mă copleşesc din ce în ce mai mult, nu ştiam, sanchi, că se moare atât de mult şi, mai ales, în accidente rutiere descrise în amănunt, la prima oră a dimineţii. Cui, dracu, îi mai trebuie cafeaua de trezire sau micul dejun?
La protv e un umflat nesuferit în scaun, care are o faţă de nefutut şi atitudine superioară -faţă de colegii busu şi ăla mic de la sport, de parcă i-ar fi cumpărat din târg pe bieţii oameni.

Ştirile conţin multă politică. Nu-i înţeleg pe oamenii care se mai înscriu, în ziua de azi, într-un partid, eu n-aş face-o niciodată, toţi fură şi mint, iar lichelismul este departe de felul meu de a fi.
Dar să revin la ştiri. Nu mai ştiu ce infecţii se emană pe antene şi pe realitatea lor, însă bănuiesc că au demonstrat, sau lucrează la asta, că Băsescu concepe o extincţie în masă.
ProTV-ul încearcă să relateze obiectiv. Aşa aflu eu de ordinele pe care le dă Ponta în partid, şi ce anume încearca, lucru care îl creşte în ochii mei. El va fi noul preşedinte al României, am eu, aşa, un hunch.
Tot aşa aflu despre oamenii nemulţumiţi de salarii, eu necunoscând problema, căci sunt miliardară, şi tot acolo ni se explică faptul că liderii sindicali se pregătesc de acţiuni ample de protest. …Stop, că trebuie să explic ceva.

Am să încep cu psd-ul. Se presupune că acest partid apără cetăţeanul de rând, că e un partid pentru popor, căci de aia are în titulatură cuvântul social. A guvernat singur, a guvernat majoritar; funcţionează, de 20 de ani, sub nume diferite, dar cu acelaşi scop declarat: lupta continuă pentru bunăstarea românului de rând.
Ei bine, dragii mei, după atâta amar de tranziţie pe tinereţile noastre pierdute, a reuşit un sigur lucru: liderii PSD, reprezentanţii maselor, sunt putrezi / indecent de bogaţi, iar poporul căruia ar trebui să-i reprezinte interesele, crâncen de sărac. Nici nu mai pot face o clasificare socială, căci nu mai sunt trepte pentru delimitare. Ei sunt în cer, noi, în groapă.
Oamenii nu se mai înscriu de mult în psd datorită idealurilor si principiilor, ci pentru a-şi face o pilă. E o haită mare, în care masculii alfa devorează arătându-şi colţii, iar ceilalţi membri stau cu burta în sus, jigodiţi, în semn se supunere oarbă.

…Imagine care mă readuce la protestele Liderilor sindicali. Nu mai fac pomelnice aici, mă uit, doar, în ochii voştri, de amărâţi ca şi mine, şi vă intreb: Aveţi idee ce averi au toţi liderii sindicali din România?
De unde le-au strâns, dragilor?

În atenţia caporalului Măciuceanu Ifrim

Bă, Ifrime,

Să-mi bag picioarele dacă mai primeşti tu vreun leu de la mine în viaţa ta aia de păduche prost!

Mă trezii ieri cu doi hojmălăi la mine acasă. Mi-au spart uşa de la intrare, aia pe care o furasem de la capelă şi avea sticlă de i se zice vitralii. Mi s-au pişat pe flori şi au scos aracii de la roşiile de toamnă şi l-au lovit în burtă pe bietul Grivei, ce vină avea el?
Şi după asta au intrat peste mine în casă aproape să mă ia la omor tocmai când număram televizoarele pe care le-au produs băieţii.
De-abia când a leşinat nevastă-mea au înţeles că veniseră la adresă falsă şi mi-au zis că ei sunt fraţii Arsene care îl caută pe Costică să-l omoare.
Pe urmă am înţeles. Au bătut oamenii drumu’ degeaba până în Italia.

Vezi, mă, boule, ce înseamnă să nu ai carte şi să îi pui pe colegi în armată să îţi citească scrisorile de la frate-tu că tu eşti anagramat? Costică a pus pe plic adresa mea, să-ţi facă rău!

Când vin în ţară, o să-ţi dau de lumânări ruşinea familiei ce eşti, că armata tot bou te-a lăsat!

Gheorghe Măciuceanu

(Final. Acestea au fost scrisorile. Trei. De mâine ne întoarcem la ai noştri.)

(Înainte de a citi asta, trebuie să parcurgeţi, mai întâi, Scrisoare către Regiment, apoi vedem ce a primit Costică, drept răspuns)

Dragă Costică,

Sunt Ifrim, dar scrie ce zic eu Mihalache, că eu am decât două clase. Am primit scrisoarea ta şi era să ne omorâm între noi, atâta suflet de cârpă ce ai mai ales cu mine care am crescut împreună.
Am zis că e corect să ştii şi tu şi dacă te lasă dumnezeu să regreţi sau să te bucuri de ce ne-ai făcut la fiecare:

Tanti Sanda îţi aprinde lumânări în capelă, sa mori de cancer cu smochinele în gât, în fiecare zi şi nu te scoate din satană.

Gogoloi a zis că se cacă pe ele de acte dar a bătut-o pe nevastă-sa la sânge şi comandantul a învăţat-o să îl bage în puşcărie cu plângere de la doctorul legist.

Cotoi i-a pus pe gât lui Vasile în somn o ţigare de, nu ştiu cum, a înghiţit-o şi l-au dus la urgenţă în infirmerie. Acum i-a trecut şocu, da a rămas moale la gură de dambla şi cu o mână în gips de când l-au ţinut băieţii să nu se zbată.

Gloanţele de la arma lui Mihalache le-a găsit Dogaru sub salteaua ta a veche, în crăpătura unde piteai zarurile de barbut şi sutienu ăla roz.

L-au liberat pe Cârstea de la carceră şi i-au dat drumu acasă, că a rămas diliu, vroia să stea numai la întuneric şi striga din senin curvo, curvo.

Lu Ţiganu îi punem pleoşniţe în fiecare zi sub pătură, şi a recunoscut doar că el ţi-a furat carnetul cu pârâciuni şi că de frică, după ce ai trimis tu scrisoarea, l-a mâncat într-o noapte pe tot.

Popa a făcut atac la inimă de când l-a dat afară din casă preoteasa, şi acum e mai bine dar stă pe drumuri.

Pe mine m-a turnat la comandant Gogoloi şi ăla m-a băgat la judecată în birou dar m-a iertat de viol când i-am spus unde eşti forţându-mă să îi arăt scrisoarea ta.

Te dai om cu carte, bă Costică, da de bou ce eşti ai pus adresa ta pe plic.

Ţi-era frică că n-apuci apocalipsa, dar până citeşti tu scrisoarea asta ajung la uşa ta fraţii Arsene care s-au jurat că îţi sparg rozeta.

Măciuceanu Ifrim.

P.S. Io am lăsat-o borţoasă pe Măria, bă, da nu iau de neveste rapandule!

(Nu am ce să scriu, afară e toamnă. Mai bine îl las să se răcorească pe ăsta micu, ce-mi ţâşni din cap în timp ce priveam apusul din miezul zilei.)

Dragi soldaţi confraţi,

Vă scriu din îndepărtatul ţinut spre care am emigrat (dezertat) şi vă transmit, vouă, urări, iar domnului comandant, ţeapă, moldovene!

Aici vremea e în încălzire globală, căci ne apropiem cu paşi repezi de glaciaţiune, drept urmare m-am gândit că ar fi bine să-mi pun sufletul pe tavă în această scrisoare, căci s-ar putea, aşa cum am visat seara trecută, să nu mai apucăm apocalipsa.

Aşadar dau în primire tot ce mă râcă:

Legaţi-vă şireturile la bocancii scofâlciţi şi schimbaţi-vă ciorapii groşi între voi, căci vine vreme indecisă, de unde ieri era primăvară, azi noapte a fost iarnă iar azi dimineaţă se instalase deja toamna.

Aveţi grijă că tanti Sanda pune în omletă mălai, ca s-o înmulţească, din lipsă de ouă suficiente. Nu este adevărat ce o să vă spună, că am amenajat un cuib în cuşca lui Lăbuş ca să clocesc ouăle furate pe şest şi să cresc acolo pui de casă. Dacă zice că mint, întrebaţi-o de ce spală salamu şi ni-l dă nouă de proaspăt şi de ce a lăsat şobolanu’ ăla înecat în fiertura de orez.

Vă rog să-i transmiteţi lui Gogoloi că eu i-am furat portofelul, crezând că are bani în el, ca să-l pedepsesc pentru că mi-a aprins chibrite între degete, de m-a secat la suflet. I-am pitit actele în spatele latrinei, să nu pun omul pe drumuri, iar poza cu nevastă-sa am lipit-o de capac în wc-ul comandantului, căci cu el se ţine femeia.

Să ne lămurim: viermişorii din ciorba de fasole de acum trei luni au fost adăugaţi pervers de caporalul Ifrim, ca să-mi facă mie zile fripte pentru pumnul pe care i l-am dat, când am aflat că a lăsat-o grea pe soră-mea şi eu îl consideram un frate. Îmi pare rău de pumn, era altă Mărie, dar viermişorii sunt de neiertat.

Gloanţele din arma lui Mihalache sunt sub saltea la Dogaru, l-am văzut cu ochii mei când le-a pitit, că tot atunci umblam şi eu în valiza lui Gogoloi.

Fraţii Arsene nu sunt fraţi. L-am prins pe ăl mic, când făceam rondul, călare peste ăl mare, în veceu, spunându-i tăticule.

Mărin Cotoi din Ştirbeşti, care mi-a luat pătura în prima seară şi mi-a pus urechelniţa pe gât nu bea ceai în sticla aia pentru rinichi, cumpără vişinată şi o îndoaie cu apă. Vasile i s-a pişat în sticlă, în noaptea aia şi pot să spun că am fost şi eu părtaş la faptă, degeaba l-aţi mânjit cu cremă de ghete pe bietul Mihalache.

Lacătele de la valize vi le sparge Ţiganu, şi pe urmă vinde conservele preotului din capelă. Banii nu-i mai are, că i-am luat eu, ca să fug.

Aş vrea să ştiţi că trec peste tot şi nu vă port pică pentru toate bătăile pe care mi le-aţi dat cu capul de pereţi, căci vă înţeleg, nu toată lumea are şcoală. M-am amărât puţin la început, pe urmă m-a convins Vasile cum să mă răzbun.

Îmi pare rău de un singur om de acolo, bietul de Cârstea care e acum la izolare şi o să-l mănânce tribunalul militar. Nu el i-a aplicat sex oral fetei comandantului, ci Ifrim. Eu îl aţâţasem. În noaptea aia, că n-o s-o uit, ţineam de şase şi aşteptam la rând, dar ne-a speriat popa, care se furişa la popotă cu o mână de ouă pentru tanti Sanda, şi asta, altă perversă.
Atunci m-a apucat atacul de panică şi m-am hotărât să fug, căci nu mai aveaţi ce face cu mine, decât să mă omorâţi în cârdăşie cu comandantul, şi să ziceţi că m-am împuşcat de nebun ce eram.

E, uite nebunul ăsta, prostu’ vostru, stă acum în Italia şi mănâncă smochine.

Dom’ comandant nu mai are ciuca bătăilor, să fac culcaturi cu masca de gaze, iar voi puteţi acum să vă daţi pe faţă, ca şi mine, cu păcatele.

Mie îmi pare rău de faptele mele, şi pe voi să vă ierte dumnezeu că mi-aţi furat carnetul în care notasem toată contrabanda comandantului.

Costică Vijelie.

Voiam să scriu, azi, despre vara de afară, care miroase a primăvară. Şi mi-am propus să o fac mai spre seară, când termină hulubii ăştia de la geam ritualul de împerechere. Şi voiam să vorbesc despre memoria olfactivă…

Dar nu pot, căci senzaţiile mi-au fost alterate semnificativ, între timp.

Mă îndreptam spre toaletă, să spăl linguriţa pentru iaurtul cel zilnic.
Când intru, în faţa ochilor mi se înfăţişează o privelişte de coşmar. Femeia de serviciu golise toate coşuleţele de pe lîngă WC-uri, pe jos, şi acum păstorea, direcţionând cu mătura, toate hârtiuţele igienice şi tamponelele încărcate cu fluide sau excreţii corporale, lângă chiuvete. Toată istoria din ultimele zile era depusă, în faţa ficatului meu, pe podea, la vedere.
– Ce faci, femeie, vrei să ne omori? Cum goleşti infecţia asta pe jos, n-o poţi pune într-un sac, direct?
– Lasă, dragă, că nu moare nimeni.
-Nu moare, că mai întâi trebuie să se îmbolnăvească, iar tu văd că dai o mătură de ajutor. Dacă mai faci tâmpenia asta, jur că te pârăsc!

Şi plec, spume de nervi pe tâmpita asta, care-şi imaginează că igiena ţine doar de trasul apei la closet.

Vedeţi? Aşa se stâng, uneori, gunoaiele. …Între ele.

Văd, la televizor, pe tvr1, o emisiune despre oameni care încearcă să îşi construiască o afacere. În mediul rural.
Şi văd disperarea lor, căci dacă nu fac parte din partidul potrivit, nu îi ajută nici dracu. Vor să facă ferme. Vor să crească animale. Vor să trăiască mai bine, ei şi copii lor, şi se luptă cu morile de vânt.
Nu-i pasă nimănui că importăm prea mult şi producem prea puţin.

După o oră, umplută cu procese de intenţie şi cu cereri menite să rămână în neant, printre aceste mici documentare cu final trist se strecoară şi unul câştigător, în care se vorbeşte despre o fermă de capre.
Deci se poate.

Emisiunea îmi captează atenţia şi nu trece mult până când mă determină să scriu despre ea…

Aud din bucătărie vocea crescătorului inginer, calmă, pretenţioasă şi monotonă. El explică cât de complicată poate fi, uneori, reproducerea asistată la animale. Se descrie procesul pe îndelete. Aflăm că, după ce fată, o capră poate să-şi respingă iedul. Şi nenea termină monologul, aşa: “În aceste cazuri, noi suntem obligaţi să îi administrăm iedului un biberon.” Punct.

…Moment în care mi se face milă de bietul ied.
Cred că ar avea mai multe şanse să trăiască dacă i s-ar administra lapte.

**
update 20 martie:
1. senzatie de acritura din stomac. Senzaţia poate fi de acru sau de amar, acriturile, de regulă, fac parte din categoria murături, care include, de la gogonele, până la funcţionarii publici.

2. in ultima luna ficatul percepe fatul ca pe un corp strain. Fals. În primele luni îi percepe fătului firul de păr şi dorinţa de expansiune şi se manifestă mai mult sau mai puţin vomitiv. În inteligenţa lui, ficatul dă o mână de ajutor, în ultima lună, pentru ca fătul să devină un corp de sine stătător şi să o zbughească spre lumină.

Mi-am preparat azi o ciorbică de cartofi. Mi-era poftă.
…De fapt, foame, că mă leşină brânza dietetică de veci. Tocmai aruncasem, cu inima frântă, şnaiţelul şi chiftelele primite cadou de la mama lui Mihăiţă, în gura căţeilor rotunzi de la facultate (iartă-mă, Mihai, mă omoară urticaria).
Am făcut o ciorbă sănătoasă, fără vegeta sau delikat. Aveam destule e-uri în cartofii uriaşi de franţa, ceapa albă de bulgaria, morcovii falici turceşti, roşiile cu rădăcina crescută înăuntru de dracu ştie din ce pakistan…

Vorbesc despre ciorbă, nu pentru a lansa invitaţii la masă, aşa cum fac de obicei, căci zeama aia nu are niciun gust, s-au împerecheat câţiva hormoni de creştere pe acolo şi atât…Vorbesc despre ciorba asta, pentru că m-au impresionat cartofii cei mari…
În primul rând: ei zac în bucătărie de 10 zile şi nu au încolţit. Ciudat… Ba, chiar, s-au deshidratat într-un ritm alert, gen obraz de babă;
În al doilea rând: după ce i-am curăţat, am observat că locurile destinate înmuguririi erau albicioase, cu formă de cicatrice…Probabil că substanţa cu care sunt pulverizati protector peste coajă nu se mai numeşte pesticid, ci uraniu radioactiv;
În al treilea rând: după ce i-am tăiat, i-am spălat în zece ape, căci scoteau o spumă de parcă îi pudrasem în prealabil cu detergent;
Şi, finalul: în aceeaşi oală de ciorbă, după acelaşi timp de fierbere, plutesc acum cartofi dezintegraţi şi cartofi de consistenţa betonului armat.

Acum mă întreb, hămesită: dacă mănânc ciorba asta sănătoasă, îmi activez hepatita, sau îmi vindec urticaria?