Archive for 2010


Greierele

on August 12, 2010 in Retorice 19 Comments »

Noaptea a potolit zgomotele orașului.
De sub fereastra mea se aude “gri-gri-gri, gri-gri-gri”.

Ridic capul de pe pernă, contrariată, și mă apropii tiptil de geam.
Da, în iarbă e un greiere, care cântă gri-gri-gri…

Privesc cerul văduvit de lună, și zâmbesc…

Greierele ăsta cântă culori, nu sunete

Concediul ăsta m-a obosit teribil.
Nu pot să dorm noaptea. De căldură. Afară e beznă ca-n nucă, iar în interiorul ființei mele e zi și soare dogoritor.

Când văd pe geam prima rază de lumină, îmi zic cu teamă, ca să nu supăr nebuna, hai, mami, cucă nani.
Cuminte, bat pernuța, a somnel, și mă răsfir în patul enorm, ca o stea de mare.
După care încep să mă întorc pe toate părțile, viermișor (l-ați văzut pe Sid, în Ice Age?)
…Fază la care mă apucă nervii și mă admonestez în gând, culcă-te, că vor crede vecinii că faci sex!
Cred că în curând o să-mi trag și o palmă.
…Păi, nu? Când eram mică, ascultam, de frica bătăii.

Acum, mare fiind, numai de bătaie ascult.

…De bătaia inimii. 🙂

***

Uite, pentru voi, un drag: Tudor

Un moment, să-mi revin. Nu pot să mă uit în laptop cu ochii în lacrimi, căci pierd claritatea. Plus că trebuie să îl așez pe pat – se zguduie periculos, din cauza stomacului care se zbate.

Așa, nu mai râd.

DANS!

Există melodii care se dansează sexy.
Căci ele o cer.
Nu mă refer aici la faptul de a fi îmbrăcată, cum zicea nesuferitu’ ăla drag, aseară, doar în cercei sau în cravată. Mă refer strict la mișcare.
Poți să aprinzi o lumânare invers, să îl trântești pe musiu pe scaun și să execuți un dans în poală, fără să-l atingi.
Sau, dacă ești în discotecă, să te miști pe lângă el, atingându-l doar cu parfumul care te înconjoară.
Dansul sexy înseamnă o nebuloasă de mișcare înăuntru, și o economie drastică la figuri, în afară.

Regula numărul 1: Când vrei să dansezi sexy, nu folosi toate membrele, simultan.

*

Există melodii care ți se imprimă în sistem, și care îți cer să le dai viață. E foarte bine că furi mișcări de la vedete, sunt atâtea stiluri, atâția pași…

Regula numărul 2: Nu combina, într-un singur dans, figuri pe care le-ai văzut la televizor, dar pe care nu le-ai studiat. Puse la grămadă, mai ales că fiecare are ritmul ei, te transformă într-o urticarie umană dezmembrată.

*

Sunt oameni care au la bază un pic de balet, un pic de dans modern sau de gimnastică artistică… Dar, lipsiți de imaginație, folosesc obsesiv, când dansează, fragmente lipite nefericit, de battement glissé-uri, aruncarea mingii în aer și dansul cu măciuci.

Regula numărul 3: Nu încerca să dovedești că le ai, topește ceea ce ai învățat și lasă-te condus de melodie; Nu încerca să o încaleci, căci te va pune, ea, pe tine, la podeaua penibilului.

*

Există melodii pe care le iubești enorm, căci scot din tine tot focul, sexualitatea, tristețea, zbuciumul. Astea sunt cele mai periculoase, când te afli în discoteci. Căci trebuie să pui frână și să știi că ochii care te privesc sunt, nu numai obiectivi, dar și cu cuțitul ironiei la ei.

Regula numărul 4: Mare atenție, când dansezi, la melodiile care îți zbuciumă ființa. Există pericolul ca, în loc de o prezență grațioasă și tulburătoare, cei din jur să vadă o ființă care execută mișcări de maimuță în călduri, sanki, degajată, de neprivit prin felul în care pasiunea explodează și se transformă în poluare vizuală.

*

Toți dansăm acasă, în fața oglinzii. Repetăm obsesiv, dacă ne place ceva, până când vedem că ne iese, ne admirăm; fetițele execută buriceli, ca să deprindă mișcările de bazin atât de binevenite în timpului actului acela, iar bărbații, când dansează în oglindă, sunt de-a dreptul spectaculoși.
Unii oameni se filmează, dansând. Pentru a verifica, a modifica, a schimba, sau, pur și simplu, pentru a imortaliza momentul tinereții.

Regula numărul 5: Dacă te filmezi dansând, nu pune clipul pe net decât dacă ești Mikhail Baryshnikov sau dacă ai înviat din morți și te numești Michael Jackson.

****

Am o melodie pe care o ador. Aproape că ignor cuvintele.
E sexy, fierbinte, tricky, îmi reprezintă senzualitatea. Dar, geez, e periculoasă…dacă vrei să o miști… căci se dansează sugestiv, fără figuri, simplu. Și numai cu partener, ochii au importanță majoră și definitivă.
Când o dansez, mă priponesc în privirea lui și mă mișc în funcție de ceea ce-mi cere acea privire, căci e tipul de melodie pretext.

Mi-era dor de ea, am căutat-o pe youtube. Nu mă satisfăcea sonorul. Dau click pe alt link, și, dragii mei, ta na naaam… O tipă, lungă, slabă și zăludă. Face semiobscuritate în camera prin care trecuse recent uraganul Catrina. Dă click pe play și se desfășoară pe… melodia mea cea sexoasa...

…Încălcând toate regulile de mai sus, plus titlul acestui articol... YaY!


***

De când scriu în jurnal, mă leg obsesiv de dans, de felul în care el trebuie să scoată din noi, femeile, numai frumosul și grația.
Iată un prilej amar de bun pentru a pune, pe lângă cuvintele scrise  de-a lungul anilor, și imagini.

N-aș fi făcut-o. Dar pentru melodia asta, ahh…

…Mă bucur că nu sunt bărbat.
…Căci, dacă aș vedea așa ceva executat de iubita mea, aș filosofa trist: bine ai venit, impotență!

Are you ready?uat dă fac is dis?


P.S. Vă provoc la copy/paste de linkuri demonstrative. 😉

Clopoței

on August 11, 2010 in Oglinda 8 Comments »

***

Au început să mi se întoarcă suflețeii din vacanță. Aerul poartă în el zumzetul rotițelor de geamantan.
Te iubesc.
– Te iubesc.
Te iubesc.
– Te iubesc.
Te iubesc.

Și eu, de-abia aștept să ne vedem!

…Ceea ce-mi aduce aminte de faptul că, suplă și bronzată, voi porni spre școală, în curând, la braț cu noua etapă din viața mea.

Zâmbind din toată inima…

…Lucru care-mi dă energie pentru a fi alături de noii sufleței – ce se pregătesc să vină la admitere.

Mi s-a întors sufletul din vacanță. Aerul poartă în el o liniște nerăbdătoare.

***

Pentru cititori, un clopoțel, de la mine. 😉

Nona Manon

nonamanon

non ama non

Chi
non
ama
non
sarà
amato
mai.

Băi, nesuferitule, ți-am spus că te bag în jurnal de nu te vezi – deși ar fi cam greu, la metrul nouăzeci plus suta de kile, pe care le deții…

Băi, nesuferitule, când m-ai cunoscut la Caractere, că am scris eu pe aici, pe undeva, te-ai năpustit în jurnal, la comentarii, să întărești ce mi-ai spus și live, că nu mă placi…

Băi, nesuferitule… Mă suni, pe messenger, de câteva zile bune…

Băi, nesuferitule, ai și vocea aia, ca a lui Adrian Pintea, mai tare ca a lui Caramitru în bună seara, iubite…

Băi, nesuferitule, începi convorbirea cu Ce faci, scumpa?, și o închei cu Te iubesc!…îmi pui melodia înainte de a termina eu de pronunțat titlul, mă faci să râd în hohote, prin felul în care spui bancurile, mă ironizezi tot timpul, a dracului zodie, balanța, la bărbați…

Băi, nesuferitule, mă scoți din drame și stai lângă mine la ore adânci, ți-ai făcut cuib în garsoniera mea, că o umpli cu vocea aia, sexy, îmi spui poezii filosofice, te iubesc ca doua stele / tu mi-ai rupt inima-n doi / toate sufletele mele, bate pentru TU si NOI, și dacă n-ai chef de filosofie îmi pui înregistrări cu Horațiu Mălăele…

Băi, nesuferitule, numai dacă deschid gura să spun că am văzut pe youtube un clip cu ăla care vorbește despre cum s-a constatat o extorsiune al unui degajament, tu mi-l și pui, și nu numai pe ăla, ci toata gama, de am speriat, dracu, vecinii, cu hohoteala…

Băi, nesuferitule, îmi pui melodii care mă fac să plâng și cum simți miros de lacrimă comuți pe chen taci dis, a lui hammer, că știi că-mi place…

Băi, nesuferitule, spui te iubesc din 5 în 5 minute, de parcă ești eu, că îmi aduci aminte de iubirea aia, umană, pe care o răsfir ca pe-o lumină, zilnic, sufletelor din jur, neinfectată de conotații sexuale…

Băi, nesuferitule, m-ai ridicat de aici, cu forța, și ții morțiș să îmi stai pavăză, și sprijin, și suflet cald…

Așa că, băi, nesuferitule, mi-a venit și mie rândul, să îți dau replica, să te afle toată lumea:

SĂRUTĂRI DE MÂINI, MAMEI TALE, DIN PARTEA MEA, CĂ FRUMOS SUFLET ȚI-A DAT!

NA!

…Și să nu aud musca, până când mă suni!

Arăt ca un cuișor și aș schimba meniul puțin, alternând fumatul cu ceva dulce. Aș savura cornulețe cu gem, deși conțin alergeni.
Urticaria mă va ucide la mult timp după ce mă vor fi omorât țigările.

Pe raftul magazinului sunt aliniate pungile verzi cu cornulețe, se numesc, sugestiv, Sânziene
… Probabil conțin osânziană de porc.
În fața lor, alte pungi, roșii, tot Sânziene, Pachet economic.

Punga verde costă 5 lei.
Punga roșie, 4,5. …Hmm…

…Mă uit la gramaj: punga verde are 400 de grame, punga roșie… 250 g. …WTF?

A-ha.

Ce șpil bun!
Pachetul, economic, prețul – de mână largă.

…Or conține trufe?

***
Ahhh…

Ce înseamnă, de fapt, să iubești?

Înseamnă să recunoști în cel din fața ta fragmente din universul ființei tale.
Cu cât ele sunt mai mari, cu atât mai mult durează sentimentul.

De aceea iubirea este egoistă.

Când cel pe care îl iubești pleacă, suferi, căci nu înțelegi elementarul:  te părăsește pentru că a văzut, în tine, doar  un prea mic fragment din universul său.

El numește asta dezamăgire, tu o numești miopie.

Meciul

on August 8, 2010 in Gafe No Comments »

Mi-a spus cineva, odată: Tu spui oamenilor te iubesc așa cum ai scuipa semințe.
Fals și ofensator. Spun te iubesc așa cum respir. E vorba de structura mea, ca om: extrovertit și nemizantrop.
Mâncatul de semințe înseamnă doar poftă și omorâre de timp.
…Iar eu când  îmi omor timpul cu semințe scuip doar cojile.

Sufăr din cauza lui! …Ah, mă face să fiu nefericită
Fals. Nu suferi din cauza lui, ci dintr-a ta. Dublu. 1. Pentru că l-ai ales. 2. Pentru că, alegându-l pe el, potențezi nefericirea care exista deja în tine.